Remember Octavian Paler: „Zece motive pentru care nu mai sunt capabil sa discut relaxat despre Traian Basescu” (8 – final)

octavian-paler1„9. Întrucât am lăsat mult în urmă vanitatea, stupidă, de a-mi închipui că adevărurile mele sunt, neapărat, mai adevărate decât adevărurile altora, nu-mi e deloc greu să dau înapoi când constat că m-am înşelat. În consecinţă, am încercat, realmente, să înţeleg ce anume supără în părerile mele de azi despre Traian Băsescu. Deoarece am avut semnale că ele ar contraria pe unii. Evident, nu m-am gândit la menestrelii şi lăutarii (de ambe sexe) portocalii. În cazul lor, când nu e vorba de calcule vulgare, ar fi nevoie de psihanaliză, domeniu la care nu mă pricep suficient.

Nu m-am gândit nici la persoanele sensibile la „populism”, care se simt, probabil, flatate când d-l Băsescu ne îndeamnă să ne contemplăm buricul pentru a ne demonstra „mândria naţională”. Demagogii au făcut victime în toate societăţile. M-am gândit la oamenii normali care au „păreri”, nu „idei fixe”. Ce-i determină, oare, să vadă şi azi în Traian Băsescu un antidot la „pesedism”? Ce-i face să ia în serios „disidenţa” lui din „sistemul ticăloşit” care l-a produs ca politician?

Nu ascund că încercarea mea nu era lipsită de un substrat egoist. În legatură cu Adrian Năstase prima-dona pesedistă de la „prezidenţiale” şi cu PSD, în ansamblu, n-am avut nici o iluzie. În legatură cu Traian Băsescu (mai puţin cu „trupa” portocalie) am avut. E drept, negative. N-am mers cu naivitatea, acum zece luni, până la a-mi închipui că Piaţa Victoriei va fi plină de „ţepe” într-o zi, dar nici nu mi-am dat seama că Traian Băsescu se servea de sloganul luptei cu „sistemul ticăloşit” doar pentru a stoarce voturi. Nu mi-a trecut prin minte că, prin el, o parte a „sistemului ticăloşit” se încaieră cu alta care, prea arogantă, se credea stăpână peste „democraţia” de pe malurile Dâmboviţei şi peste ce apucase să jefuiască din România. Şi, dacă e firesc să admiţi că te-ai înşelat, nu e uşor să admiţi că te-ai lăsat „prostit”. Situaţie în care mă găsesc eu azi.

N-am reuşit, însă, să mă lămuresc de ce-i supără asta pe alţii. E problema mea. Explicaţia că Traian Băsescu e foarte dotat, ca demagog, mă aruncă în temeri delicate, legate de noi ca naţie, de aceea nu vreau s-o consider esenţială. Iar ideea că antipatia faţă de PSD impune, pentru a nu ceda lehamitei, simpatie sau, măcar, opţiune pro-Băsescu mă face melancolic. Nu asta am crezut şi eu în urmă cu zece luni?

Dacă Traian Băsescu ar fi avut, fie şi doar acest merit, de luptător onest cu parul împotriva oligarhiei pesediste, aş fi putut depăşi, cred, surprizele urâte pe care d-l preşedinte ni le-a oferit de când se află la Cotroceni. Din păcate, m-am convins, însă, (şi, poate, se vor convinge şi alţii mai târziu) că nimeni nu aduce servicii mai mari găştilor de super-învârtiţi din PSD ca pretinsul „inamic numărul 1”. Împreuna cu „aliaţii” săi, „antipesedişti” la nivel vocal, nu mental, Băsescu a reuşit să facă din actuala Putere o spălătorie ce lucrează non stop pentru a curăţa petele de pe imaginea PSD. Ceea ce nu-i uşor în condiţiile în care PSD boicotează eforturile spălătoriei.

10. În cele din urmă, neputând să-mi clarific nedumeririle, m-am decis să nu mă mai mir. Or fi existând motive şi raţionamente care explică, măcar, dacă nu justifică, simpatiile şi opţiunile pro-Băsescu, dar, de vreme ce ele îmi scapă, îmi rămâne o singură concluzie la dispoziţie. Eu, cu lipsa mea de umor, sunt de vină că-mi vine să înjur de câte ori d-l preşedinte „hăhăie”. Eu, cu modul meu de a judeca (bun sau rău) sunt de vină că văd, azi, în d-l Băsescu un pericol pentru România. Eu, cu prejudecăţile mele despre ce înseamnă „a gândi româneşte” şi „a simţi româneşte” într-un moment în care tăvălugul globalizării trece peste identităţi. Eu şi ideile mele, învechite poate, despre prăpastia dintre „demagogi” şi „bărbaţi de stat”. Eu şi teama mea că politicienii români iau doar jumătate din ce zicea Machiavelli, că un politician poate fi viclean ca o vulpe, crud ca un tigru şi nesimţit ca un porc, dacă are un scop nobil pe care-l urmăreşte.

Pentru a fi şi mai clar. Reproşurile pe care i le aduc d-lui Băsescu nu sunt de natură politică. Îngrijorările mele pleacă de la spaima că vom duce în Uniunea Europeană o ţară care se va numi doar formal „România”. Se va fi gândit vreodată, oare, d-l preşedinte că fumul crizelor artificiale pe care le provoacă sistematic opacizează, ascunde, problemele adevărate ale României? Se va fi gândit vreodată că „poporul”, la care tot zice că vrea „să se întoarcă”, e pe cale să devină (daca n-a devenit deja) „o populaţie”? Se va fi gândit vreodată că, în vreme ce ne împuie capul cu Marea Neagră o, fară precedent, criză a valorilor (şi nu numai!) sapă la temeliile destinului nostru naţional? Se va fi gândit vreodată că, prin slugărnicia, şi ridicolă, şi inutilă, faţă de „marele licurici” a izolat, practic, România în Europa? Sau că sunt români, azi, (între care mă număr), pentru care „portocaliul” a devenit, la fel ca rozul pesedist, o culoare mincinoasă? Am mari îndoieli.

La capătul atâtor motive de alarmă, n-aş mai avea de adăugat decât atât: patriotismul (aşa cum îl înţeleg eu) mă obligă să refuz să fac parte din „subconştientul poporului”, în caz că Traian Băsescu exprimă, într-adevăr, – cum pretinde el – acest „subconştient”.”

Editoriale publicate de Octavian Paler în “Cotidianul” în perioada 19 septembrie – 17 octombrie 2005.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s