Dilema nodului gordian

Odată cu ultima dezbatere, în loc ca lucrurile să se simplifice, să fi decis deja cui anume îi vom acorda duminică votul, ele se complică în aşa hal încât ori îţi vine să-i respingi pe ambii candidaţi, ori să-i alegi pe-amândoi deopotrivă. Cum s-ar spune, după litera şi spiritul normelor în vigoare, să-ţi anulezi votul.

Toată presa spumegă, face valuri, se izbeşte de ţărmurile politicii ilfovene, încercând să rupă câte o halcă din suportul electoral al fiecărui candidat în parte. Acum la modă este vizita la Vântu sau Voiculescu.

De ce spun că s-au complicat trebile?

Pentru că atât Geoană, cât şi Băsescu au bătut la uşa mogulului atunci când le-a cerut interesul sau amiciţia.

Pentru că atât Geoană, cât şi Băsescu s-au căciulit pe la GRIVCO pentru suport parlamentar.

Pentru că atât Geoană, cât şi Băsescu sunt bănuiţi de relaţii pe după perdea cu Rusia. Unul se duce pe-acolo să se bage în seamă, altul îi cheamă aici să lustruiască ieftin aluminiu la Slatina.

Pentru că amândurora li se rupe sufletul de cei ce compun poporul de la care se revendică, unul poreclindu-i „nenorociţi”, celălalt norocindu-i în compensaţie cu câte-o scatoalcă.

Pentru că amândoi, atât Geoană, cât şi Băsescu, beneficiază de sprijinul unora care şi-au clădit averile pe mişculaţii cu statul. Că doar nu un Cocoş îţi arată de unde bate Vântu? Numai Felix în Dacia asta? Să nu-ţi vină să Căşuneanu pe ea, aşa, mai la Umbrărescu, să pui Falca şi s-o faci în lung şi-n lat de la Tismăneanu până la Berceanu şi-napoi?

E complicată, dom’le!

Dar e totuşi un lucru care m-ar face să pun în urnă un vot valabil exprimat: mi-a silă de jucătorii agresivi, bădărani, mincinoşi şi ipocriţi.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s