Ofuscarea domnului Cristian Preda

Scriam pe Ziare.com, ieri, că intelectualul Cristian Preda îşi cam merită soarta de a fi dădăcit de către Emil Boc cum e cu înţărcatul în PD. Şi-o merită din două motive: (1) fie pentru orbirea autoindusă şi impardonabilă pentru un analist politic (cum s-a pretins adeseori) şi profesor universitar în domeniul ştiinţelor politice, ţinând cont că într-o societate politică asemenea celei româneşti, încă rudimentară, PD nu putea fi decât aidoma suratelor din bătătură şi, vorba ceea, iarna nu-i ca vara; (2) fie pentru ipocrizia cu care „his master’s voice” a devenit proiect de interes naţional adoptat de dumnealui doar cu discernământul ce caracterizează un contractor de servicii politice şi răsplătit pentru acestea cu o candidatură europeană.

Trezirea de ultimă oră este, din motivele sugerate mai sus, susceptibilă, la rândul ei de două cauze: fie dl. Preda este de o naivitate debordantă şi între politica teoretică ce-o ştie şi-o transmite dumnealui auditoriului (studenţi, telespectatori şi cititori) şi politica practicată pe veşnicele plaiuri ale Mioriţei şi Meşterului Manole se cască o prăpastie pe care nu e capabil să o traverseze; (2) fie a realizat că deficitul de imagine ce-l va înregistra fiind intelectualul – difuzor – moderator al ideilor fostului (actualului?) şef, dar supus rigorilor unui partid politic şi nu al catedrei sau ONG-urilor pe la care s-a perindat va fi prea mare pentru sensibilitatea sa.

Este însă limpede că dl. Cristian Preda habar nu are cum funcţionează un partid politic în realitatea pipăibilă. O asemenea organizaţie  este, într-adevăr, formată din membri care au aderat în mod benevol. Însă structura organizatorică a unui partid este una birocratică de tip închis. Doar manifestarea sa publică, într-o democraţie reprezentativă, ca un ansamblu coerent, indivizibil şi individualizabil, respectă jocul democratic. În interior, partidul politic este o structură rigidă, aproape militarizată, în care ierarhiile sunt strict respectate. Similitudinea cu organizaţiile militare provine din faptul că partidele politice duc bătălii pentru câştigarea unei poziţii cât mai avantajoase pentru acapararea puterii politice în stat şi pentru a o menţine. Deciziile în partidele politice pot fi impuse arbitrar și acceptate cu lejeritate în situaţia în care gradul de obedienţă faţă de centrele lor de putere este ridicat, ori pot fi luate în mod democratic, prin exprimarea tuturor opiniilor diveregente, în foruri statutar constituite pe baze specializate şi/sau teritoriale, până ce se ajunge la un numitor comun, moment din care decizia este încărcată cu atribute obligatorii pentru toţi membri. În cazul disidenţelor, a opiniilor separate, fie un grup se facţionalizează constituind o altă formaţiune politică, fie membrul contestatar se autoexclude sau este exclus din partid.

În politica românească, cum o consider eu, rudimentară încă, autopromovarea, publicitatea cu nuanţe mesianice, moralizările mai mult sau mai puţin adecvate, se fac în public. Spălarea rufelor în familie nu aduce rating şi notorietate. Iar de acest păcat, se pare, nu scapă nici oamenii cu carte şi de la care aşteptăm a ne fi modele atitudinale şi comportamentale.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s