Partidele politice româneşti şi spectrul sciziunilor (6)

Societatea românească de astăzi trăieşte o tranziţie perpetuă, o tranziţie către o ţintă nespecificată cu claritate nici după 20 de ani de post-comunism. „Moştenirea grea a trecutului comunist”  sau cea a guvernărilor rivale, a devenit un laitmotiv al tuturor guvernelor postdecembriste pentru a se justifica, într-un fel, în faţa populaţiei,  pentru neatingerea obiectivelor asumate: o societate consolidată democratic, o economia de piaţă stabilă şi ordine publică. Situaţia existentă în România poate fi descrisă cu cuvintele lui André Glucksmann:

„În climatul post-totalitar neîncrederea şi concurenţa se generalizează şi, în acelaşi timp, se atenuează. Conflictele interne dintre aparatele puterii se dezlănţuie, dar ele ucid mai puţin; acum se pierd galoane şi favoruri, mai rar viaţa. Nici un proiect global nu armonizează interesele divergente, nici o ideologie cuceritoare nu sudează societatea blocată, de jos până sus autoconservarea e prima grijă. Cadrele se descurajează reciproc pentru a nu împinge prea departe disputele de întâietate, tot aşa cum îl descurajează, în bloc sau individual, şi pe omul de pe stradă să gândească mai departe sau mai mult decât îl autorizează doctrina oficială. Preocuparea de a supravieţui focalizează întreaga atenţie.”[1]

Odată cu dezintegrarea sistemului politic creat de regimul totalitar, structurile Partidului-Stat au fost ocupate, la toate nivelele, atât în plan vertical cât şi în plan orizontal, cu elemente ale nou înfiinţatului organism politic, Frontul Salvării Naţionale. Într-o oarecare măsură, Consiliul Naţional al FSN a transmis puterea politică tehnocraţiei industriale sau, mai exact, combinaţiei dintre tehnocraţia industrială şi birocraţia administrativă.[2] Această stare de fapt a instituit imaginea atotputerniciei şi competenţei deţinute exclusiv de către „oamenii de bine” de sub umbrela FSN.

Actul normativ prin care se legifera multipartidismul a aruncat societatea politică românească într-o situaţie cel puţin cudată, dacă nu aberantă: un partid politic se putea înregistra oficial dacă întrunea cel puţin 250 de membri, ajungându-se la un număr de aproximativ 150 de partide politice. Astfel, interesele individuale sau de grup restrâns au proliferat şi s-au regăsit în componenţa pseudo-parlamentului din primele luni ale anului 1990, orice demers către o armonizare a acestor interese divergente în numele interesului general al societăţii dovedindu-se lipsit de finalitate. Un asemenea organism eterogen putea fi foarte uşor controlat de către o strucutră organizaţională omogenă cum era FSN.

Transformarea FSN în partid a delegitimat programul politic la care acesta s-a angajat în 22 decembrie 1989 şi apoi în 12 ianuarie 1990, prin care se declara un organism politic de tranziţie spre o societate democratică, al cărui rol nu era altul decât acela de a pregăti elaborarea unei noi Constituţii şi a primelor alegeri libere, democratice din ultimii cincizeci de ani. Fiind partid concurent în alegerile generale stabilite pentru 20 mai 1990, FSN se bucura deja de un avantaj de imagine, dar mai ales de structurile fostului Partid-Stat pe care le ocupase şi în care şi-a promovat susţinătorii.

După 1989 România a cunoscut şi reînfiinţarea celor două partide istorice care au dominat viaţa politică între cele două războaie mondiale – Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat şi Partidul Naţional Liberal – care au fost scoase în afara legii de regimul comunist în 1947, dar şi înfiinţarea de partide dupa criteriul etnic (ex. Uniunea Democratică a Maghiarilor din România).

Specifică partidelor politice româneşti a fost formarea de sus în jos, dinspre „părinţii fondatori” către structurile teritoriale, puterea ultimă fiind blocată la nivelul conducerii centrale.


[1] André Glucksman, Prostia, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 40

[2] Vezi Vladimir Pasti, România în tranziţie. Căderea în viitor, Ed. Nemira, 1995

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Partidele politice româneşti şi spectrul sciziunilor (6)

  1. victorionescu zice:

    Foarte tare poza! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s