Agonie şi Extaz Reloaded

Sunt două motivele ce mă determină să scriu acest articol, şi ambele pornind de la Ziare.com. Unul provocat de editorialul lui Cristian Mihai Chiş, iar al doilea de un răspuns la comentariul meu de ieri dat de cel ce semnează Ghilotina.

În primul caz se insinuează ideea că reconfirmatul lider PNL, Crin Antonescu, ar fi o cometă pe firmamentul politicii româneşti deoarece este în continuare cantonat în retorica anti-Băsescu, în loc să croşeteze pe marginea răvăşelii ce descrie actul guvernamental aflat sub bagheta şi coasa lui Emil Boc.

În al doilea caz sunt apostrofat că nu ţin cont de litera L de la coada PD etc., supărare cauzată de sugestia mea legată de lipsa de personalitate ce zăboveşte în spatele lui Traian Băsescu.

Nu ştiu zău cât de anahoreţi sunt unii prin ograda „Mănăstirii” Modrogan de nu văd binele ce ne-a năpădit şi cât de convinşi sunt ei de veşnicia vinovăţiei altora. Nu vreau nici să induc ideea că toţi aceştia ar fi în slujbă plătită, dar nu fac rabat la ideea de slujire fără crâcnire. Altfel argumentele ar avea valabilitate, logica ar fi un mecanism funcţional, iar elucubraţiile paralogice şi invectivele ce le înspumează unora buzele ar fi doar umbroase amintiri.

Legătura omfalică dintre PD şi Traian Băsescu este de notorietate nu doar prin maliţiozitatea adversarilor[1], mai mult sau mai puţin politici, ci prin chiar discursurile protagoniştilor. Iar această legătură homeopolară[2], acest magnetism cu sens unic, dinspre partid spre lider, poate doar să descrie gradul autodevorator cu care PD se agaţă de simbolul Traian Băsescu. Fenomen care a putut fi observat cu acurateţe ori de câte ori partidul a fost la ananghie, în dispreţul dacă nu al legilor, cel puţin al cutumelor ce descriu o societate democratică modernă. Şi pornim de la intenţiile de destrucuturare a partidelor politice rivale, până la nerecunoaşterea majorităţilor, conjuncturale sau nu, însă numai atunci când nu conveneau diadei de mai sus.

Asemenea stau lucrurile şi astăzi, când o majoritate supra-conjuncturală – şi avem în această construcţie un grup al independenţilor nesusţinut electoral ca atare – îşi întinde tentaculele până şi asupra unor modificări constituţionale nu mai puţin  conjuncturale reieşite dintr-un referendum puternic manipulat, nu doar asupra scaunului de şef al Senatului deţinut constituţional şi regulamentar de către Mircea Geoană (Derapări de la regulamentul Camerelor au făcut-o şi alţii, în special Roberta Anastase. Dar nu-i aşa că la „noi” nu se pune? Ciocu’ mic!).

Se pare că nu problemele guvernării îi frământă pe coechipierii lui Boc, ci supravieţuirea lor politică la butoanele puterii. Cum bine a spus Crin Antonescu: Partidul Democrat este o sinteză toxică a malformaţiilor democraţiei româneşti, o structură nonideologică, centrată exclusiv pe administrarea puterii.


[1] Duşman şi rival/adversar nu înseamnă acelaşi lucru, deşi o majoritate jenantă aşa înţelege. Duşmanul se concentrează pe ostilitate, pe reavoinţă, adeseori pe eliminarea fizică a oponentului, pe când rivalul este o persoană care aspiră, în concurenţă directă cu alta, la aceeaşi situaţie, la acelaşi succes. Dar de dragul imaginarului colectiv manipulat, termenii de duşman şi ură sunt ataşaţi criticilor.

[2] Legătura homeopolară (omopolară) este un termen împrumutat din domeniul motoarelor electrice şi le descrie pe acelea la care sensul magnetic este invariabil.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s