Viaţa-i scurtă. Dacă n-o putem face lungă, măcar s-o facem lată. (2)

În mai toate discuţiile ce le purtăm despre guvernare, legiferare, administrare, reprezentare, adică cele legate de modul în care ne plămădesc aleşii noştri şi numiţii lor viaţa de zi cu zi, în această presupusă democraţie, precum şi de modul în care ei ne proiectează, în numele nostru, ziua de mâine, noi, în calitatea noastră de cetăţeni preocupaţi de societatea care ne cuprinde pe toţi laolaltă, facem un prim pas, modest, dar nu lipsit de importanţă, spre autoresponsabilizare. Sau cel puţin asta se doreşte a se întâmpla.

Şi cum viaţa-i scurtă, şi nu-i chip s-o mai lungim, graba cu care trecem prin ea ne umple de surprize neplăcute. Ne repezim şi la plăcinte, şi la război pe negândite, momiţi de aromele copturii oferite de te miri cine sau de imaginara victorie într-o bătălie care numai în aparenţă ar fi a noastră. Judecăm pripit pentru că noi suntem ab ovo frumoşi, deştepţi şi imaculaţi, aşa că oricine altcineva nu poate fi decât slut, imbecil, odios şi, în consecinţă, inamic. Ştim totul despre nimic şi cu restul nu ne mai obosim mintea că au trecut pe negândite cele cinci zile lucrătoare şi facem tabula rasa cu alcool şi televizor, un fel de „pâine şi circ” modern, anesteziant.

Mai are cineva vreme să remarce că sinceritatea şi fair-play-ul nu sunt înregistrate în propriul cod numeric personal, că ignoranţa fudulă nu ţine loc de omniscienţă, chiar dacă cel ce ţipă mai tare are ultimul cuvânt? Bineînţeles că nu. Şi la ce ne-ar folosi atâta vreme cât ne suntem nouă înşine suficienţi?

De mult prea multe ori, din lipsa criteriilor multiple de evaluare – în ciuda faptului că lumea reală nu-i una singură, cum nici „mafalda română” nu-i – configurăm o (i)realitate convenabilă, de uz propriu şi pe care purcedem să o impunem şi altora, într-un mod adesea grobian. Şi asta pentru că ignorăm faptul că realitatea se naşte întotdeauna din perspectiva punctului de referinţă ales şi din perspectiva ce o au diverşi observatori în funcţie de poziţia lor în spaţiu şi timp, de criteriile avute în vedere, de normele şi cutumele ce le-au format atitudinile, comportamentele şi convingerile. Diferenţa dintre homo habilis (îndemânatic) şi homo sapiens (înţelept) o face tocmai conştientizarea şi utilizarea diversităţii.

Cu o singură excepţie – e adevărat, notabilă, nimeni nu e perfect. În schimb, ne-am hărnicit şi obişnuit atâta cu imperfecţiunile, încât acestea au ajuns să fie singura plămadă din care ne modelăm existenţa.. Iar apoi chiar părem surprinşi că din această hărnicie a indulgenţei fără de capăt şi noimă ies în faţă sinistre figuri, zâmbind insolent, trimiţându-ne să căutăm normalitatea pe-aiurea, nicidecum pe acasă.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în De prin lume adunate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s