Numai mâine nu-i poimâine

Schimbarea lui Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului şi excluderea sa din PSD au generat discuţii controversate. Mai toată lumea s-a bucurat, dar din motive diferite. PDL visând deja la şefia încă unei camere parlamentare, PSD deoarece a scăpat de un personaj instabil emoţional şi politic, dar care se vedea pe sine ca un lider infailibil şi indispensabil. Au fost însă şi câţiva care, precum Mircea Geoană, au pus deţinerea funcţiei mai presus de atitudinile şi comportamentul cel puţin inadecvate din partea dumnealui. În urma ultimelor declaraţii ale liderului de Dăbuleni, cred că nici aceştia nu mai au argumente suficiente să-l mai susţină.

Preşedinţia Senatului pare a fi o miză extraordinară, deşi mai este doar un an până la alegerile parlamentare. Unii consideră că deţinerea celei de-a doua funcţii politice în stat de către Opoziţie i-ar oferi acesteia un atú în cazul declanşării procedurii de suspendare a preşedintelui. Alţii consideră că deţinerea preşedinţiei Senatului de către Putere, alături de preşedinţia Camerei Deputaţilor va facilita trecerea unor legi prin procedurile parlamentare, asfel încât guvernanţii îşi vor putea duce până la capăt proiectele legislative sau îşi vor putea face mendrele. După caz, după interese. Sunt însă şi dintre cei care consideră că indiferent din care formaţiune politică face parte preşedintele Senatului, lucrurile nu vor sta cu mult altfel decât până astăzi.

Teoretic, avem patru competitori: PDL, USL , UDMR şi UNPR. Acest ultim competitor apare datorită consecinţelor „democraţiei originale” vernisată de Ion Iliescu şi reevaluată într-o ediţie revăzută adăugită de tandemul Traian Băsescu – PDL, astfel că unui partid inexistent la data ultimelor alegeri parlamentare şi creat in vitro în Parlament i s-a conferit o nemeritată şi stranie legitimitate.

Conform Regulamentului Senatului, articolul 24, privind alegerea preşedintelui, arăta până de curând astfel:

„(1)   Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.

(2) Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor.*(Modificat prin Hotărârea Senatului NR.22/2011).

(3) Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar, se organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi sau, după caz, toţi candidaţii care s-au clasat pe primul loc, la egalitate de voturi ori primul clasat şi toţi candidaţii care s-au clasat pe locul al doilea, cu un număr egal de voturi. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a obţinut votul majorităţii senatorilor.*(Modificat prin Hotărârea Senatului NR.22/2011)

(4) După cel de-al doilea tur de scrutin, în cazul în care candidatul aflat pe primul loc nu a obţinut votul majorităţii senatorilor, se organizează noi tururi de scrutin, la care participă candidaţi după sistemul prevăzut la alin.(3), în urma cărora este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit majoritatea voturilor senatorilor prezenţi.*(Abrogat prin Hotărârea Senatului NR.22/2011)”.

Ce spune de fapt Hotărârea nr. 22/2011, care modifică Regulamentul Senatului, legat de subiectul nostru? Că preşedintele nu mai este ales cu votul majorităţii senatorilor, ci cu votul majorităţii senatorilor PREZENŢI. Cum şi-au făcut domnii senatori calculele vom încerca să observăm din aritmetica parlamentarilor noştri. Menţionez că PDL are 48 senatori,  USL  65 senatori (PSD 41 + PNL 24), UDMR 9 senatori, iar UNPR 14 senatori. Şi avem următoarele situaţii:

1. Toate cele 4 grupuri parlamentare propun candidaţi

În acest caz USL are şansa de a recâştiga preşedinţia Senatului, având majoritate faţă de celelalte grupuri parlamentare.

2. PDL, USL şi UDMR propun candidaţi

În acest caz PDL ar negocia cu UNPR pentru voturile lor şi ar obţine astfel 62 de voturi, iar USL şi UDMR câte 65, respectiv 9 voturi. USL câştigă.

3. PDL, USL şi UNPR propun candidaţi

În acest caz UDMR ar negocia voturile cu PDL, dar nu obţin împreună decât 57 de voturi. USL câştigă.

4. Coaliţia PDL – UNPR –UDMR şi USL propun candidaţi

În acest caz coaliţia de guvernare câştigă preşedinţia Senatului cu o majoritate de 71 de voturi. Numai că avem o problemă. Cine să fie candidatul agreat de toate cele trei formaţiuni politice ce compun arcul pro-guvernamental? Complicat şi tensionat.

Până acum avem trei situaţii în care câştigă USL şi una în care câştigă coaliţia de guvernare. Bineînţeles că până acum am exemplificat situaţiile în care toţi senatorii ar fi prezenţi. Şi aici intervine modificarea adusă la Regulamentul Senatului prin Hotărârea nr. 22/2011 e care pomenisem mai sus, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. Cine absentează, pierde. Fără drept de apel.

Mai avem o situaţie posibilă.

5. USL votează candidatul UDMR

PDL este înfrânt fără drept de apel. Au existat declaraţii ale liderilor USL că pierderea preşedinţiei Senatului e pagubă-n ciuperci. Un vot pentru UDMR ar mai netezi asperităţile dintre PSD şi UDMR din ultima vreme. Mai ales că UDMR s-ar putea dovedi un partener nu doar util, ci absolut necesar după alegerile din 2012. Dar pentru ca asemenea situaţie să fie viabilă, ar trebui ca liderii USL să dovedească cu adevărat că sunt maturi şi dispuşi la negocieri de înaltă ţinută, deschizând drum către un credit de încredere oferit UDMR. Ceea ce mie imi pare discutabil.

Ultima situaţie este completamente perdantă pentru USL.

6. Un al doilea tur de scrutin

Dacă nu se întruneşte o majoritate clară după primul tur de scrutin, în al doilea tur ar intra USL şi PDL. În acest caz USL pierde datorită votului cumulat al reprezentanţilor arcului pro-guvernamental, fiind extrem de puţin probabil ca UDMR să voteze cu USL. Şi aici îşi va dovedi utilitatea respectiva modificare de regulament.

Ziua de luni va fi cât se poate de interesantă. Însă după cum se comportă clasa politică românească, nu e exclusă o amânare a rezolvării problemei. Ţinând cont că şansele sunt relativ egale între PDL şi USL şi PDL riscă enorm, la fel de bine s-ar înfiripa şi o ultimă soluţie, a 7-a: prelungirea interimatului senatorului Petru Filip (PDL) până la alegerile parlamentare viitoare.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Numai mâine nu-i poimâine

  1. Ghilotina zice:

    Cred ca inlaturarea lui Geoana este cu bataie mai lunga . In mod sigur USL se bizuie pe ceva , poate pe o tradare a UDMR sau a catorva din UNPR …. dar e posibil sa si-o fure rau de tot . Mie oricum nu imi place tentativa asta de faraonizare a clasei politice din Romania . Constat ca PDL da dovada de o incapacitate de analiza , de o obtuzitate in gandire . Pacat de Romania .

    • Horia Pană zice:

      Prietene Ghilotina, e cu bătaie lungă, cum spui, dar şi atât de încurcată de numai nişte români o puteau încurca. Ce să mai vorbim de reglementări, care mai de care generatoare de confuzii şi interpretări uneori deşucheate.

      Fără nici o îndoială, USL mizează dacă nu pe o „trădare” a UDMR, măcar pe o desincronizare a maşinii de vot a Puterii. S-a mai întâmplat doar. Am pus cuvântul trădare în ghilimele pentru un motiv simplu: preşedinţia Senatului nu face parte din înţelegerea PDL – UDMR. E şi explicaţia pe care mi-o dau pentru ideea de a-şi împinge în faţă un candidat propriu. Nu pot şti dacă vor merge până la capăt în această direcţie. De aceea am sistematizat câteva variante posibile.

      Despre faraonizarea politicii româneşti spun doar atât: Sistemul politic este fisurat în mai multe locuri şi prin fisurile respective se iţesc agenţii ideilor de centralizare a puterii politice, de oligarhizare a ei. Asfel că sistemul tinde să devină dintr-unul parlamentar, unul faraonic, în care liderul sau micul grup de la putere tânjesc să ia în stăpânire şi trupul şi spiritul societăţii. Tocmai ce-am ieşit dintr-o astfel de lume. Nu cred că se va ajunge însă acolo.

  2. Palarii la Murgu zice:

    Daca CCR isi va face datoria conform legii, Geoana va reveni presedinte al senatului

    Inlaturarea lui Geoana de la conducerea senatului este neconstitutionala, incalcand atat prevederile constitutiei cat si pe cele ale regulamentului senatului si echivaleaza cu o lovitura de stat

    • Horia Pană zice:

      1. Cât este de neconstituţională revocarea lui Geoană, vom vedea. Deşi Constitutia, la art. 64, al. (1) spune ca „organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu”. Iar regulamentul Senatului specifică în ce condiţii se poate revoca preşedintele ei, în ciuda mandatului de 4 ani. E adevărat şi că la noi legea nu-i ca legea şi se poate interpreta în fel şi chip. Până şi de către Curtea Constituţională, care de câteva ori şi-a contrazis propriile decizii. Deh, independenţa Justiţiei în faţa politicului, cum s-ar zice!

      2. Spui însă un lucru aiuritor, că „înlăturarea lui Geoană… echivalează cu o lovitură de stat”. Hai să-ţi explic ce este aia lovitură de stat!
      Lovitura de stat reprezintă înlăturarea brutală a guvernării legitime, prin mijloace neconstituţionale, şi preluarea prin forţă a puterii în stat.
      Cuvântul Guvern începe el cu G, dar nu de la Geoană. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s