Ipocritocraţia glăsuieşte

Discursul prezidenţial de la Camera de Comerţ Americană în România (AmCham) a excelat în a devoala critic şi cinic metehnele investitorilor străini şi a escamota printre rânduri, echilibristic, autocritica şi metehnele administraţiei româneşti. Nimic neobişnuit, câtă vreme mai totdeauna „ceilaţi e mai mult de vină”, decât „noi înşivă” sau „eu însuţi”. (Nu vă impacientaţi, „agramaticalităţile” sunt intenţionate, nu Vanghelie le-a scris şi nu a primit recent un certificat de bună cunoaştere a limbii române, ci o decoraţie şi o reevaluată calitate de cavaler al transhumanţei politice.)

Din alocuţiunea lui Traian Băsescu am reţinut faptul că deşi nu a studiat Raportul AmCham, l-a pomenit de câteva ori de parcă l-ar fi studiat totuşi. Ori poate că i-au strecurat consilierii un „reader digest”. Oricum, „nu este neapărat nevoie să ai un studiu. Este suficient să priveşti cu ochiul liber la societatea românească, la administraţia românească şi să înţelegi care sunt zonele care slăbesc competitivitatea României.” Cam asta au făcut de câţiva ani numeroşi analişti şi gazetari, numai că aceştia erau „de rău”, subminau siguranţa statului, cu alte cuvinte, nişte „găozari”. Altfel stau lucrurile acum, când aceeaşi critică, voalată cum e cutuma, dar provenind din Dealul Cotrocenilor este „de bine”. Cum spunea şi bietul Lavoisier, „viaţa este un proces chimic” în care „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă”; după interes, după buget. Ăsta precis a fost român.

Critica la Raportul AmCham are la un moment dat un accent bizar, hilar şi jenant în acelaşi timp, dar caracteristic pentru stilul de a camufla realitatea: „Studiul pare a fi realizat pe cifrele din 2011. Hai să vedem ce se întâmplă în 2012.” Din păcate pentru Traian Băsescu, studiul respectiv nu a fost scris de Erich von Däniken şi nu se intitulează „Amintiri despre viitor”. Şi majoritatea datelor sunt din perioada 2009 – 2011.

Concluziile Raportului AmCham arată că analizând indicatorii competitivitate, administraţie publică, cadru legislativ, resurse umane, infrastructură fizică, financiar şi monetar, România are 25 de avantaje, 22 de indicatori neutri şi 49 de dezavantaje, ceea ce înseamnă că trebuie să-şi îmbunătăţească performanţele. Şi raportul face câteva recomandări:

–         utilizarea fondurilor UE pentru dezvoltarea infrastructurii fizice, dublată de parteneriatul public-privat şi întărirea competitivităţii companiilor româneşti pe pieţele locale şi străine;

–         impunerea unor evaluări de impact pentru noi reglementări şi politici pentru a lua în considerare efectele acestora într-o creştere economică sustenabilă şi în stabilitatea mediului de afaceri;

–         dezvoltarea unui plan comprehensiv şi coordonat pentru îmbunătăţirea infrastrucutrii conform standardelor UE de calitate şi acoperire;

–         dezvoltarea unei strategii clare privind energia, investiţia într-o reţea de unităţi inteligente privind infrastructura energetică şi concentrarea pe energia regenerabilă;

–         creşterea transparenţei şi responsabilităţii administraţiei publice în utilizarea fondurilor publice;

–         creşterea calităţii şi responsabilităţii serviciilor publice şi înfiinţarea de capacităţi administrative atât la nivel central, cât şi la cel local;

–          îmbunătăţirea structurii şi eficienţei cheltuielilor guvernamentale;

–         elaborarea şi aplicarea unui cadru coerent de politici pentru a sprijini standardul de viaţă şi de creştere a populaţiei în contextul îmbătrânirii populaţiei şi impactul ei asupra economiei reale şi a sustenabilităţii financiare;

–         oferirea de stimulente pentru păstrarea specialiştilor înalt calificaţi în ţară şi inversarea fenomenului de brain drain;

–         reformarea de profunzime a sistemului de taxe şi impozite, modernizarea şi simplificarea sistemului de colectare a taxelor, reducerea evaziunii fiscale şi reducerea poverei fiscale de pe cei care se conformează plăţii taxelor;

–         stimularea investiţiilor în industriile exportatoare cheie şi crearea de pachete stimulative pentru investitorii locali şi străini ce se bazează pe implementarea de tehnologii noi, crearea de noi locuri de muncă şi crearea de noi oportunităţi de export;

–         recunoaşterea şi dezvoltarea de pieţe de capital ca importantă sursă alternativă de capital, atât pentru beneficiarii de credit privaţi, cât şi pentru cei publici.

Deşi conţine mult adevăr, ceea ce spune la un moment dat preşedintele ar trebui să şi le impute personal, prin nenumăratele sale declaraţii, socotindu-le, cel puţin deplasate: „Cel mai uşor lucru pentru sectorul privat este să critice statul. Cel mai uşor lucru pentru stat este să fie indiferent la problemele mediului de afaceri.”

Iar ipocrizia dumnealui ne trăsneşte apoi în creştet, fără să clipească, fără să roşească: „De ce să nu ştie populaţia cu ce valoare s-a contractat o lucrare publică şi ce valoare s-a plătit până la urmă, cu explicaţie, dacă suma este mai mare. Plătitorul de taxe trebuie să ştie de ce valoarea iniţială a fost crescută cu 30%, cu 40% sau cu 2%. Pentru că o astfel de transparentizare a administraţiei ar genera în primul rând grija administratorului pentru modul cum sunt cheltuiţi banii, aşa, chiar dacă nu-i corupt, stă fără grijă: “nu mă trage nimeni la răspundere de ce am plătit cu 50% mai mult pentru un drum.” Păi pentru că Guvernul pe care-l cocoloşeşte Traian Băsescu tocmai ce a revenit legislativ (octombrie 2011) şi a dat derogare de la Legea Parteneriatului Public Privat. Astfel,  Guvernul şi-a rezervat dreptul ca, prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, să suplimenteze cu până la 50% valoarea unui contract de parteneriat public-privat, pentru lucrări sau servicii care nu au fost prevăzute în proiectul iniţial, dar au devenit „necesare” ulterior.

Legat de corupţia endemică, ce bântuie România de la un capăt la altul, preşedintele tuturor românilor, cinstiţi şi corupţi laolaltă, spune în felul următor: „Iar dacă vorbim de corupţie şi ea ţine de două părţi. Aş vrea să fim foarte clari: nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie împărţită şi asumată. Un funcţionar corupt nu poate fi corupt dacă nu are un partener care să-i dea un ban în mână.” Aşa stau lucrurile dacă le privim simplist şi escamotând gradele de responsabilitate. Funcţionarul ajunge să fie corupt nu atât datorită corupătorului, cât mai degrabă posibilităţii ca acesta să-şi utilizeze poziţia publică pentru a genera fenomenul prin care primeşte foloase necuvenite. Şi dacă ne uităm la doar două reverberaţii ale arestărilor în cazuri de corupţie la nivel public, cel al şefei Inspecţiei Teritoriale de muncă Timiş sau al şeful Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov, banii erau pentru partidul de guvernământ. Guvernământ din care face parte şi preşedintele Traian Băsescu.

În concluzie, reiterez cele declarate de Traian Băsescu în preambului discursulşui său de la Camera de Comerţ Americană în România: „Este suficient să priveşti cu ochiul liber la societatea românească, la administraţia românească şi să înţelegi care sunt zonele care slăbesc competitivitatea României.” Şi ne uităm şi la Traian Băsescu spunând toate acestea cu seninătatea sa debordantă.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Ipocritocraţia. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ipocritocraţia glăsuieşte

  1. Ultimii ani au adus numeroase imbunatatiri in privinta infrastructurii, a serviciilor publice, a relatiilor cu cetatenii, insa mai e mult de lucru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s