Manipulări subtile, confuzii profunde

Două marote sunt fluturate cu multă râvnă de când nemulţumirile au ocupat pieţele oraşelor şi primetime-urile televiziunilor: apolitismul protestelor şi stabilitatea ţării. Ambele felurit colorate, ambele încercând să redefinească definitul şi să augmenteze confuzia. „Sutele de manifestanţi apolitici”, ne informează Grigore Cartianu în Adevărul. „Opoziţia încearcă să politizeze protestele”, se bagă în seamă Elena Udrea, una din figurile negative spre care răbufnesc protestatarii. „Politizarea protestelor este riscantă”, cuvântează purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu. „Stabilitatea economică a României este pusă în pericol de proteste”, vine să ne avertizeze premierul Boc. „România şi-a apărat stabilitatea, nimeni nu are dreptul prin jocuri politice să distrugă această stabilitate”, zice din nou Sever Voinescu. Ce înseamnă însă cele două consideraţii, apolitismul şi stabilitatea, în contextul protestelor?

Apolitismul reprezintă atitudinea de indiferenţă faţă de viaţa şi activitatea politică, iar apolitic este adjectivul ataşat celor ce se consideră în afara politicii, celor care se declară neinteresaţi de politică. Este însă suficient să asculţi şi să citeşti formulările protestatarilor pentru a-ţi da seama că manifestaţiile sunt eminamente politice. Până şi cei care acuză taxa auto tot politică fac, precum politică a făcut şi Guvernul când a impus-o.Ceea ce încearcă însă o mare parte dintre cei revoltaţi de actuala guvernare este să se delimiteze de partizanatul politic, învinovăţindu-i deopotrivă pe toţi cei ce au avut de-a face de-a lungul ultimilor 22 de ani cu guvernarea. Şi nu pentru că rostul politicienilor li se pare caduc, ci pentru că aceştia şi-au pasat metehnele între ei de la un mandat la altul. Putem vorbi mai degrabă de lehamitea de politică, lehamitea de modelul politicianului ipocrit, dispreţuitor faţă de cei mai de jos, slugarnic faţă de cei mai de sus de el, în funcţie de poziţia ocupată în ierarhia politică.

Stabilitatea economică a unei ţări este strict dependentă de stabilitatea ei politică. Foarte adevărat. Şi premierul Boc împreună cu toată echipa PDL au de ce să fie astăzi îngrijoraţi. Dar toate astea nu s-ar fi petrecut dacă actuala guvernare n-ar fi ridicat miza jocului de-a guvernarea până la niveluri la care supravieţuirea unei mari părţi a populaţiei este deja pusă în pericol. Stabilitatea economică, reducerea deficitului bugetar, restructurarea unui aparat birocratic anchilozat, reducerea cheltuielilor publice sunt fără îndoială nevoi stringente ale unui stat responsabil. Şi nu numai în situaţii de criză economică generalizată. Dar forţarea limitelor de suportabilitate în numele unor indicatori macroeconomici, fără politicile conexe prin care viaţa societăţii să fie tolerabilă, cum ar fi cele privind investiţiile reale şi nu cheltuielile nerambursabile, cele privind facilităţile de creare de noi locuri de muncă, cele care nu limitează accesul liber la serviciile de sănătate, cele care creează precizie şi predictibilitate legislativă şi fiscală sau cele care ridică palpabil nivelul calitativ al educaţiei. Stabilitatea politică este de pe acum istorie. Efectele negative asupra stabilităţii economice pot fi încă evitate. Dar numai printr-un gest politic semnificativ, care să fie bine receptat de public. Iar acest nu poate fi decât demisia actualului guvern. Căci stabilitate politică pe o încredere de aproximativ 9% în numele stabilităţii politice este o mistificare a realităţii. Cum mistificare ar fi şi retuşurile numite remanieri, de care s-a mai folosit premierul Boc, cu numiri ministeriale care au provocat fie hazul, fie dezamăgirea unor segmente din ce în ce mai largi din populaţie. Iar acuzaţia că Opoziţia destabilizează ţara prin reclamarea deficitului de democraţie în Parlamentul European, care cică ar determina blocarea fondurilor europene, este cu atât mai ridicolă cu cât problema acestora se reglementează la Comisia Europeană.

Spunea politologul Cristian Pîrvulescu, cu doar o lună în urmă, că atunci când discursul arogant – radical înlocuieşte dialogul se iţesc mugurii extremismului. Iar extremism este şi apariţia unor mişcări anti-sistem, de un populism paroxistic, cum au generat numeroşi circumstanţiali salvatori de naţie sau saltimbanci oneroşi precum Dan Diaconescu – OTV, a cărui făţărnicie întrece cu mult pe aceea a ipocriţilor deja consacraţi. Dar lumea, sub seceta aproape cronicizată de valori şi principii începe să aibă năluciri şi se repede la bidonul cu apă sfinţită, când în el e doar apă de ploaie de pe streşini.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s