Manipulatio in integrum

USL, prin Victor Ponta, a trimis către Guvernului, şi nu Preşedintelui, o solicitare de declarare a situaţiei de urgenţă în judeţele afectate de ninsori şi viscol.

Victor Ponta, copreşedinte USL: Uniunea Social Liberală solicită primului-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, să declare, împreună cu Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, stare de alertă pentru judeţele din sud-estul României, grav afectate de căderile masive de zăpadă şi viscol. Declararea situaţiei de urgenţă este soluţia legală ce se impune pentru ca autorităţile din plan local să poată contracta serviciile suplimentare de deszăpezire necesare pentru a debloca judeţele care acum se află sub nămeţi şi sunt, în totalitate, izolate. De asemenea, Uniunea Social Liberală solicită primului-ministru alocarea de urgenţă, din Fondul de rezervă al Guvernului, de sume suplimentare de bani pentru judeţele afectate de intemperii.”

Traian Băsescu, preşedintele României: „Este evident că nici Constituţia, nici legea nu se referă la o situaţie de viscol, care afectează parţial teritoriul ţării, şi nici la situaţii de iarnă. De aceea, nu pot să apreciez decât că ori s-a vrut o capcană în care Preşedintele să se repeadă repede cu un decret de instituire a stării de urgenţă, ceea ce ar fi însemnat ca imediat conducerile administraţiilor locale să fie preluate de militari, să se conducă prin ordonanţe militare, ori este vorba de necunoaşterea legii.”

Definiţiile termenilor utilizaţi

1. OUG 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

„Art. 2, a:  Situaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurator, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

Art. 2, f: Starea de alertă – se declară potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă.”

2. Legea nr. 453/2004 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă

„Art. 3 − Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii:

a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale;

b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.”

Vorba preşedintelui Traian Băsescu: Ori capcană, ori necunoaşterea legii. Ghici, ghicitoarea mea!

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Ipocritocraţia. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Manipulatio in integrum

  1. Ghilotina zice:

    Buna ziua Domnule Pana !
    Domnii presedinti PSD de la Buzau si Focsani au cerut cu insistenta declararea (starii sau situatiei ?) de urgenta , care le-ar fi permis sa deconteze lucrari fara sa dea socoteala si fara note justificative . La starea de urgenta , ar fi trebuit sa predea in mainile armatei conducerea judetelor . De buna voie si de ce ?
    Domnule Pana !
    Atat de multe si diverse au fost incercarile de a inlocui prin tertipuri smechere fie pe Basescu fie Guvernul anterior BOC , incat orice ar mai spune sau ar mai face actuala opozitie , actualul USL cu vremelnicii Ponta si Antonescu ( ca celalalt nu conteaza , conteaza doar Voiculescu prin imperiul de propaganda detinut in proprietate) – nu mai este crezut de nimeni .
    Va doresc sanatate si ma rog la Dumnezeu sa nu care cumva sa puna astia de la USL mana pe putere ca ar trebui in cateva ore sa ma urc in masina si sa cer azil politic undeva aiurea .
    Stima .

    • Horia Pană zice:

      Amice Ghilotina,

      Aşa cum bine ai punctat, spusele preşedinţilor de CJ din Buzău şi Vrancea au amestecat de-a valma starea de urgenţă cu situaţia de urgenţă şi starea de alertă. În cazul lor – şi al multor altora – este în primul rând o necunoaştere a legilor şi a termenilor legali. Mă întreb, pe bună dreptate, cum Doamne îşi fac treaba, dacă nici conţinutul unor legi nu-l cunosc. E limpede câtă inadecvare (ca să fiu politicos) există la aleşii şi numiţii noştri.

      Nu acelaşi lucru pot spune despre preşedintele Băsescu. Nu-l pot acuza de necunoaşterea legilor, însă îl pot acuza de manipularea termenilor, pentru a crea confuzie şi a trivializa demersul legitim şi corect d.p.d.v. legal al lui Victor Ponta, al opoziţiei. În cazul lui Traian Băsescu avem de-a face cu o mistificare a conţinutului solicitării USL către guvern. Şi repet, către guvern şi nu către preşedinţie.

      De acord iarăşi cu tine că în USL întâlnim multe personaje inepte sau ignobile. Cum întâlnim şi în PDL, UDMR etc., ori în pretinsa societate civilă şi în presă. Totodată, nu putem ignora faptul că în toate organizaţiile de mai sus există şi oameni de ispravă. Când numărul celor de ispravă va depăşi numărul proştilor şi mişeilor vom putea spera că lucrurile urmează deja făgaşul normal dintr-o societate. Deocamdată, nu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s