Politică de duminică (1)

Cu această rubrică încerc să o readuc la viaţă pe cea de sfârşit de săptămână ce o ţineam în vremea colaborării cu Mihai Dobrovolschi, începând din iulie 2007 şi până în aprilie 2008, pe Dob.ro. Între timp, din cauze de creştere a costurilor, blogul lui Dobro a fost pus la rece. Tonul rubricii era şi va rămâne satiric. Şi asta din motivul că am lucrat şi voi lucra în special cu materialul clientului. Iar clientul nostru, politicianul român, indiferent unde s-a născut şi a crescut, s-a aclimatizat perfect pe malurile Dâmboviţei, punctul zero al „ilfovitei”, cum îi spunea Petre Pandrea maladiei de care suferă românul lui Caragiale.

Dumnezeu există. Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu a declarat într-o conferinţă de presă (luni, 19 martie a,c,) ce ar fi făcut dacă ar fi fost în locul lui Victor Ponta şi preşedintele Băsescu i-ar fi oferit postul de premier. Ar fi răspuns răspuns astfel: „Aş fi zis «da» pe loc. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt Victor Ponta.” Şi noi mulţumim lui Dumnezeu. De două ori. O dată că nu i s-a propus şi a doua oară că Victor Ponta nu-i Sever Voinescu.

Greu la deal cu boii mici. Întrebat dacă se simte vizat de afirmaţia preşedintelui Băsescu privind „greii” din PDL care nu ies la luptă, secretarul general al PDL, Ioan Oltean a declarat: „Arăt eu a greu? Uitaţi-vă la mine un pic. La greutatea pe care o am eu, nu par un greu”.

De la ciulama la sauté. „Sunt slabe speranţe să iasă ceva rezonabil din ciulamaua politică românească, în privinţa modificării Constituţiei, a declarat pentru RFI Theodor Paleologu. „Traian Băsescu vrea să rămână în istorie prin revizuirea Constituţiei. Semnătura lui seamănă cu cea a lui Ludovic al XIV-lea, nici măcar Napoleon n-avea o semnătură atât de grandioasă!” Napoleaon n-avea vreme nici pentru bileţele roz, nici pentru stenograme de uz personal. Şi-n galopul calului iese semnătura cum iese. În schimb, asemănarea cu Ludovic al XIV-lea merge mai departe chiar. Şi acela a săltat şi promovat intens femeile, altele decât soţia, să nu intre în conflict de interese. Doar vreo 15 la număr. Traiane, mai e loc!

Am trecut prin situaţii… Elena Udrea despre Victor Ponta: „Are această slăbiciune, când ajunge într-o funcţie importantă îi atacă pe oamenii care ştiu lucruri din trecutul său.” Şi noi ştim despre trecutul ei. Că pe unde a trecut Elena, Ponta nici cu visul nu visa.

Mă faci prost? Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a trimis o nouă scrisoare primului-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu: „Domnule prim-ministru, acum o săptămână v-am solicitat, în numele USL, rezilierea cât mai rapidă a contractelor dintre Hidroelectrica şi intermediari, aşa-numiţii «băieţi deştepţi».” Toată lumea ştie că Mihai Răzvan Ungureanu e un băiat deştept.

Fără oprelişti. Vasile Blaga: „Îmi exprim speranţa că nu peste mult timp toţi românii vor putea să călătorească pe pământ american, să viziteze SUA fără nicio oprelişte.” Deocamdată fără oprelişti se călătoreşte de la Galaţi în Kenya şi Congo.

O stângăcie de dreapta. Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat în legătură cu punctajul emis de organizaţia PDL Bucureşti şi postat pe blog de Cristian Preda, că transmiterea acestuia a fost o „stângăcie” pentru care Elena Udrea i-a cerut scuze lui Cristian Preda. Adresa de mail a lui Cristian Preda va fi scoasă din agenda PDL Bucureşti. Ca să nu mai fie necesare alte scuze.

Greu de golit 3. Liviu Negoiţă: „Eu îmi doresc un nou mandat la Primăria Sectorului 3, având în vedere că de opt ani, două mandate le avem aici, în primărie. Oamenii sunt mulţumiţi şi vom vedea ce va fi.” Iată ce-seamnă să ai un buget mai mare decât poţi cheltui! Eşti nevoit să candidezi până ce termini banii şi-ţi spun prietenii „Ajunge!” În plus, cetăţenii sunt mulţumiţi şi trebuie făcut ceva şi în direcţia asta. Prea li s-a urcat la cap.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politică de duminică. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s