Frunzăverde de bye-bye

Frunzăverde de bye-bye, ce-ai avut şi nu mai ai!

Cam asta ar trebui să-şi cânte şi să-şi descânte PDL şi nu refrenul din imnul pomenit de Boc: „Vântul bate, apa trece, pietrele rămân.” Vântul bate de ceva vreme, dar ca-n povestea cu cei trei purceluşi, Casa Portocalie tot din paie pare că-i făcută. Apa trece, cum trece şi timpul, şi PDL, se pare, tot nu realizează asta până ce nu-i sună ceasul. Pietrele, într-adevăr, rămân, dar atârnă din ce în ce mai greu de gât şi picioare.

Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte al PDL, membru fondator în 1993 al PD, unul dintre strategii apropierii PD de curentul popular reprezentat de CSU (Uniunea Creştin Socială din Bavaria), ca o primă fază de transfer ideologic de la socialism la creştin-democraţie este o personalitate politică autentică. În ciuda discreţiei cu care s-a manifestat public. Acuzele de traseism ce i se aduc acum, odată cu plecarea lui spre PNL, sunt ridicole şi penibile totodată. Şi asta nu pentru că fenomenul migraţiei politice poate fi drămuit cu două cântare, după interes, coledzi şi buget, coane Emilică, ci pentru că motivaţia lui Sorin Frunzăverde stă în picioare.

Părăseşte un partid care şi-a suprimat criteriile care-l definesc ca partid politic autentic, devenind partidul-portavoce al preşedintelui Băsescu.

Părăseşte un partid care a redesenat clientelismul pe care-l condamna în timpul guvernării Năstase. Părăseşte un partid care s-a jucat cu principiile şi valorile clamate până ce le-a tocit de tot, de nu se mai poate face diferenţa între popular şi populist, între democraţie şi demagogie, între actor politic şi cabotin.

Părăseşte un partid care a transformat guvernarea, dialogul social şi parlamentarismul în vrere discreţionară.

Părăseşte partidul invocatelor reforme, dar incapabil şi reticent la propria sa reformă.

Părăseşte un partid pentru care dictonul „cine nu-i cu noi e împotriva noastră” – şi pentru asta orice metode sunt justificate – preţuieşte mai mult decât critica întemeietoare şi loială totodată. Părăseşte un partid întru totul autist.

Dincolo de alegaţiile privind eventuale dosariade DNA (Made by Evenimentul Zilei Inc.) sau goana după funcţii şi candidaturi – acestea din urmă la rându-le ridicole şi penibile, deoarece plecând de la Putere îşi măreşte vulnerabilitatea, funcţia de vicepreşedinte PNL este sub cea de prim-vicepreşedinte PDL, iar poziţia şi personalitatea sa politică în judeţ sunt greu de alterat în alegeri – mişcarea surprinzătoare a lui Sorin Frunzăverde devoalează un fenomen adânc încarnat în toate partidele politice de azi: superficialitatea, zgomotul, gâlceava şi oportunismul. Iar tentativele sale, ca şi ale altora, o minoritate de altfel, de a reclădi partidul cărămidă cu cărămidă s-a izbit de cerbicia unor oportunişti de pripas.

Cât de altfel a fost PDL, am văzut. Cât de altfel va fi PNL rămâne de văzut. Metehnele generatoare de dezamăgiri stau şi-aşteaptă icişa, după colţ. Pentru că nimeni nu le-a deranjat până acum în vreun fel. Doar le-a translatat de la o guvernare la alta.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Frunzăverde de bye-bye

  1. Bibliotecaru zice:

    Eu cred că tot flacăra violetă…

  2. Ghilotina zice:

    Daca PDL a facut tot ce se spune prin presa … atunci va avea parte de sanctiunea electoratului .
    Daca insa nu sunt decat bule propagandistice … vom asista la rezultate interesante .

    Este clar ca Frunzaverde nu va mai fi ce a fost , dar poate scapa din inclestarea Justitiei .
    Deja la Arad a inceput un control sever datorat unor acte false cu ajutorul carora s-au castigat niste licitatii . Se pare ca au fost si niste interventii .
    Este posibil sa se fi inceput o curatenie puternica printre corupti – si pe mine asta ma bucura .
    Sunt foarte curios cum vor evolua evenimentele , ce se va mai intampla .
    Astept in continuare de la PDL „ceva” . O analiza la baza , un congres . Masuri . Asumari de responsabilitati . Astept ca Dl Boc sa dea raportul activitatii . Si de la ceilalti la fel .
    Astept sa vad de ce zice Dl Frunzaverde ca are mai multe drepturi in PDL decat insusi presedintele partidului .
    Nu inteleg pentru ce trebuie sa iasa Dl Basescu sa faca treaba guvernului .
    Nu inteleg de ce Dl Boc nu a angajat consilieri care sa-l ajute in multele probleme .
    Nu inteleg de ce PDL a apelat la nume din afara partidului pt anumite ministere .
    Poate insa ne vom lamuri , si cu ocazia asta ne vom da seama si care e problema cu Dl Frunzaverde .

    • Horia Pană zice:

      Stimate domn,

      Cum am mai spus, singurele „bule” le fac cei dintr-una din părţile presei, printre care cei de la EvZ. Nici o autoritate a statului nu şi-a exprimat vreo suspiciune asupra lui Frunzăverde. Aşa că, până la acest moment, „scăparea de încleştarea Justiţiei” este doar o vorbă aruncată de unii şi plimbată de alţii. Şi ce scăpare e aia dacă în loc să rămâi unde ai şanse să fii protejat, precum Ridzi, Blejnar sau Falcă, tu pleci la rivalul politic aflat în opoziţie, deci mult mai vulnerabil?
      Fără administrarea altor probe, Frunzăverde a făcut o criză politică principială ce l-a determinat să părăsească PDL.
      Cum ai sesizat şi tu în cele de mai sus, PDL are probleme pe care le-a tot băgat sub preş. Ba mai mult, şi-a băgat în casă şi unele noi, peste cele vechi.
      Aici stă toată chestiunea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s