A fi sau a nu fi politician

Conflictul dintre liderii PDL şi eurodeputatul Cristian Preda este pornit nu atât din ceea ce sunt şi-i diferenţiază, ci din ceea ce nu sunt. Majoritatea leadership-ului democrat-liberal nu este promotoare a valorilor şi principiilor, pe care de altfel doar le invocă în discursuri pregătite în laboratorul de comunicaţii al Adei Meseşan – unde şi-a găsit scuteală şi Carol Sebastian, alias Max, un fel de Felix portocaliu. De altfel, nişte barbarisme neinteresante şi deranjante. Cristian Preda nu este pifanul de partid, care execută ordinele întocmai şi la timp, închipuindu-şi că într-un asemenea partid politic democrat şi liberal Regulamentul de Ordine Interioară permite dialogul şi dezbaterea.

„Greii” şi „grelele” PDL ştiu să facă politică nu pentru că ar fi studiat politica, de la „ce este ea, ce face ea şi dacă părinţii ei ştie” la praxisul democratic, ci pentru că au candidat în alegeri, au fost aleşi şi poporul i-a învestit astfel cu expertiza supremă. Nu contează că totul a plecat numai şi numai de la un pix băgat într-o găletuşă, pusă pe un cântar şi toate astea ambalate într-o pungă de o anume culoare, plus o fiţuică asortată ce pretinde că ar conţine reţeta fericirii.

Cristian Preda ştie doar să dea din gură despre prostioare teoretice, să blogărească despre aceleaşi prostioare numite valori şi principii, onoare, morală, calitate, competenţă ş.c.l. Nu aşa se câştigă alegerile, nu aşa se structurează un partid.

Şi unii şi alţii, dintr-un anumit punct de vedere, au dreptate. Un partid, pentru a câştiga alegerile, trebuie să se mobilizeze aidoma unei oşti, să execute disciplinat ordinele venite de la Statul Major, care, în prealabil,  a stabilit strategia şi tacticile conexe. Dar un partid politic, pentru a fi credibil şi eligibil, mai trebuie şi să-şi contureze o identitate bazată pe valori şi principii, pe un proiect politic pe care să-l propună societăţii.

Controversele şi stările conflictuale se nasc din ciocnirea acestor două tipuri de abordare a politicii. Iar coliziunea are loc atât din cauza intransigenţei şi încremenirii într-o anume interpretare a acţiunii politice, cât şi din pură necunoaştere a rolului şi funcţiilor unui partid politic. La acestea putem adăuga inaptitudinea faţă de dialog şi lucrul în echipă. Şi aici sunt deopotrivă deficitari amândoi beligeranţii, grupul liderilor PDL şi Cristian Preda.

Cu ceva vreme în urmă, am avut ocazia să lucrez pentru un deputat – PD pe vremea aceea, acum PDL – a cărui viziune despre politică se rezuma la „îţi pui şepcuţa, te urci pe bicicletă şi împarţi fluturaşii”. Scurtă vreme (3 zile mai precis), deoarece stilul de vătaf înţepat şi totalmente incult m-a determinat să abandonez, în ciuda unui salariu tentant, colaborarea. Eşecul lui Răzvan Murgeanu la alegerile din 2000, pentru Primăria Sectorului 1, s-a înscris în stilul de a şti şi a face politică al respectivului lider de organizaţie, Costică Canacheu.

Intelectualii în partide, nu doar în PDL, reprezintă o spina iritativa. Nu doar pentru că sunt greu de strunit – Teodor Baconschi şi Sever Voinescu sunt exemple ale adaptabilităţii dincolo de orice limite de bun simţ – ci pentru că, încercând să pună în practică ceea ce ştiu din teorie se împiedică de vulgaritatea conceptului că votul are un preţ de piaţă, că politica se termină odată cu votul, că pragmatismul machiavelic este o artă, că guvernarea este simplă voinţă discreţionară a celui legitimat prin vot, necriticabilă şi neimputabilă altminteri decât la urne.

Nu ştia Cristian Preda toate astea înainte de a se sui cu toate bagajele în barcazul PDL? Dacă nu ştia, înseamnă că după ce i-a fost consilier politic lui Traian Băsescu, adevăratul lider al partidului, trăieşte într-o lume paralelă. Dacă ştia, înseamnă că a „înghiţit broasca” pentru că i-a convenit. Iar răzgândirea de-apoi, reevaluările ce le face acum nu-i mai aduc puncte. Mai ales după ce a fabricat pe bandă rulantă justificări pentru toate derapajele de la valori şi principii la începutul carierei sale de membru PDL.

A fi sau a nu fi politician în România… Ce-i aia? Aceasta-i, de fapt, întrebarea.