Votul obligatoriu – Aberaţie cu nesaţ

Senatul a adoptat tacit, marţi (10 aprilie a.c.), o propunere legislativă care introduce votul obligatoriu pentru cetăţenii români. Proiectul, iniţiat de deputaţii Tudor Ciuhodaru şi Mircia Giurgiu, prevede sancţiuni drastice pentru absenteism, de la o amendă de 1000 lei până la suspendarea dreptului de a vota.

Dacă reprezentanţii PDL ar fi avut măcar o dâră de liberalism – în afara abuzivei particulei L – sau măcar ar fi ţinut cont de raportul negativ al Guvernului, dacă pentru ei Constituţia ar avea o cât de mică relevanţă, acest proiect inept nici nu ar fi trecut de secretariat. Domnul Blaga este însă în campanie electorală, alături de senatorii care au adoptat tacit şi greva de lux e care-I învinovăţesc, cum altfel, pe ceilalţi.

Una dintre valorile fundamentale ale liberalismului este însăşi libertatea individuală, un dat al fiecărui om, ce se bucură de liberul arbitru, adică poate face diferenţa între bine şi rău şi deci poate alege între acestea două o anumită conduită. Libertatea individuală este definită ca fiind dreptul de a acţiona fără nici o constrângere impusă din exterior, cu condiţia să nu afecteze drepturile şi libertăţile legitime ale celorlalţi indivizi. „Garanţia libertăţii individuale este asigurată de libertatea politică, în consecinţă ea este indispensabilă”, spunea Benjamin Constant.

Şi libertate politică este şi aceea de a renunţa la dreptul de a vota.

Constituţia şi legislaţia românească prevăd că reprezentanţii noştri, preşedinte, parlamentari, consilieri, primari sunt aleşi „prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”. În acelaşi timp, printre îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, specificate în Constituţie la articolul 57, se numără şi cea a exercitării drepturilor şi libertăţilor, dar „cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”.

Dacă votul este liber exprimat, liberă exprimare înseamnă şi neutilizarea dreptului de a vota, indiferent de motivaţie. Totodată, prin refuzul de a vota nu se încalcă în nici un mod drepturile şi libertăţile celorlalţi cetăţeni.

Argumentaţiile în favoarea votului obligatoriu  se referă îndeobşte la creşterea alarmantă a absenteismului la urne şi, în consecinţă, la o legitimare slabă a reprezentanţilor aleşi şi la o scădere a calităţii acestora. Introducerea votului obligatoriu, adică sporirea numărului de votanţi, aduce o însă o schimbare cantitativă şi nu calitativă. Doar în regimul comunist exista ideea transformării cantităţii într-o nouă calitate.

Votul obligatoriu nu va determina neapărat o schimbare calitativă a scenei politice româneşti. Şi asta nu doar pentru că numeroşi cetăţeni au un discernământ discutabil la scrutine, ci şi pentru că oferta partidelor politice este deficitară din acest punct de vedere. Numărul mare de voturi nu înseamnă în mod necesar şi un filtru eficient.

Printre argumentele avocaţilor votului obligatoriu putem reţine şi pe acela care spune că datorită unui absenteism major sunt afectate indirect interesele unei părţi a societăţii. Mai precis, acela că absenteismul mare favorizează doar votul nucleelor dure ale partidelor aflate în competiţie electorală, de unde şi lipsa de legitimitate şi calitate a celor aleşi să guverneze.

Însă pentru un liberal autentic, imixtiunea administrativă asupra unei libertăţi şi a unui drept, fundamentale amândouă, este inadmisibilă.

Implicarea politică a cetăţeanului se face cu alte mecanisme, mai subtile decât anasâna. Şi unul ar fi acela de câştigare a încrederii în sistemul politic prin elementele care să-l convingă că opinia sa contează. O mai mare instrucţie civică – ONG-urile, de cele mai multe ori, sunt nişte turnuri de fildeş în căutare de finaţare internă şi externă – cooptare cetăţenească mai largă, prin dezbateri publice autentice şi nu doar între „noi şi-ai noştri” ar contribui mai mult la participarea politică directă, decât prin silnicia unui normativism exagerat, care are toate şansele să lehămetească şi mai mult cetăţeanul de viaţa politică.

Cât despre furtul votului, n-avem decât să fim mai activi la supravegherea alegerilor, cu insistenţe faţă de autorităţi la respectarea legilor şi înregistrarea a eventualelor fraude. Pentru asta există suficiente norme. Iar dacă acestea nu operează, înseamnă că frauda este tolerată, indiferent de participarea cetăţenească. Voturile pot fi anulate prin aplicarea încă unei ştampile, în timpul numărării, turismul electoral tot se va produce, voturile din străinătate vor fi gestionate tot confidenţial de MAE şi SIE, ca şi până acum..

Tot pe cetăţean punem presiune şi nu pe respectarea legilor existente?

În fine, cum ne-a obişnuit deja constituţionalistul Boc, democrat-liberalii au un apetit nemăsurat pentru neconstituţionalitate. Şi acest proiect legislativ se va opri la CCR din două motive clare: (1) votul este liber exprimat (Constituţia, art. 62, 81, 121 şi 122) şi (2) votul este un drept ce nu poate fi interzis decât minorilor, alienaţilor şi condamnaţilor cu pierderea drepturilor electorale (Constituţia, art. 36).

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Votul obligatoriu – Aberaţie cu nesaţ

  1. crayven zice:

    „cu cît mai puţin legitimi se simt politicienii, cu atît mai mult încearcă să adopte legi care să confere o faţadă de tip Potemkin pentru implicarea cetăţenilor. Din acest motiv ţările din blocul sovietic îşi forţau cetăţenii să voteze.”

    Ce as rade sa voteze lumea in masa cu PRM.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s