Căinările lui Cain

Toată protipendada PDL se lamentează şi împunge cu degetul arătător în aerul din jur, marcând trădătorii. Şi ăla, şi ăla, şi ălalalt şi… Numărătoarea continuă, deşi clopoţelul a sunat de pauză.

„Toţi cei care pleacă din PDL sunt nişte trădători”, zice Radu Berceanu.

„Vor fi folosiţi (trădătorii n.a.) ca nişte şosete: într-un interval scurt şi vor fi aruncate la coş după primul colţ, după prima bătălie”, zice şi Emil Boc.

„Eu am zis, că pentru PDL şi pentru electoratul nostru, este foarte bine că ne pleacă trădătorii, pentru că nici un partid nu iubeşte trădătorii”, punctează Elena Udrea.

„Votul de ieri din Parlament nu a fost însă o surpriză, PDL-iştii cumpărându-şi liniştea în etape… După ce au fost cumpăraţi cei 24 de independenţi al lui Gabriel Oprea cu promisiuni de bani pentru colegiile în care au fost aleşi, au fost momiţi cu aceleaşi promisiuni şi parlamentarii PSD si PNL… În ecuaţie au aparut şi susţinătorii „spontani” ai guvernului Boc. „Au venit unii din proprie initiaţivă, nu a trebuit să le oferim nimic”, mărturiseau, cu satisfacţie, PDL-iştii.” Aşa scria Evenimentul Zilei pe 24 decembrie 2009.

Articolul din Evenimentul Zilei şi spusele Elenei Udrea, „NE pleacă trădătorii”, încununează ipocrizia celor care gândesc şi fac politică ALTFEL. După 4 ani de guvernare PDL înţelegem că acest altfel a însemnat bunul plac, aroganţa, vertijul administrativ. Singurul element comun cu alte guvernări a fost şi mai este favorizarea clientului. Dar şi aici ne izbim frontal de sintagma altfel: depolitizare prin înlocuirea alor lor cu ai noştri.

„Cine sapă groapa altuia cade singur în ea” nu face parte din bagajul de înţelepciune al PDL, deşi e zicere din înţelepciunea populară. Nici „Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se-mplinească”. A momit la balta cu plevuşti până la saturaţie şi-acum îi pute a peşte stricat.

În goana după o majoritate pe placul şefului lui suprem, PDL, precum Cain, şi-a ucis fratele întru democraţie, opozantul parlamentar. Numai că, spre deosebire de pilda biblică, „Abel” a fost doar în moarte clinică. În schimb, blestemul aruncat asupra lui „Cain” este cât se poate de viu, nealterat şi plin de consecinţe.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Căinările lui Cain

  1. alporomania@yahoo.com zice:

    Nu sunt de acord cu cele ce ati scris , Domnule Sneezy . Treaba asta cu „hranirea clentelei de partid” se mentine a fi o simpla si urata alegatie – pt ca nu exista dovezi . Da , recunosc faptul ca PDL are o IMENSA problema , si asta se numeste COMUNICAREA . Nu cred insa ca este din cauza de aroganta ci din cauza de PROSTIE si de CALICIE . Si mai cred ca se intampla ceva , am sa ma uit mai atent in jur . Simt insa ca am dreptate !
    Sa fiu in locul oricui , inclusiv al Dvs , m-as teme foarte de ceea ce inseamna acum PNL , nu mai zic de PSD sau PC sau USL ……
    Am simtit inca de la nerusinatele scandari din poarta Cotroceniului ca musiu Blaga chiar este tradator . Uite ca apar confirmarile .
    Chiar foloseste Romaniei incurajarea unor astfel de indivizi ?!?
    Cu stima .

    • Horia Pană zice:

      Stimate domn sau stimată doamnă (scuze, dar nu-mi dau seama),

      Aveţi toată libertatea şi chiar încurajarea să nu fiţi de acord cu opiniile mele. Însă „clientela de partid” nu reprezintă o simplă alegaţie. Numeroase promovări în funcţii publice şi contracte preferenţiale cu statul stau mărturie. Şi cum bine puteţi remarca în cele scrise de mine, nu arunc ocara doar asupra PDL: „Singurul element comun cu alte guvernări…”

      Pitirea pe după cireşul numit „deficit de comunicare” a deventi un laitmotiv care înlocuieşte, nu arareori, fie trufia de a nu considera comunicarea publică drept o datorie, fie lipsa unui subiect demn de a fi comunicat, ori chiar eschivarea de la comunicarea unor informaţii neplăcute publicului. Iar de la tăcerile „strategice” până la minciună – recunoscute public, într-un târziu de Boc, Berceanu sau Băsescu – n-a mai fost decât un pas.

      Acum şi cu trădarea asta e o problemă. PDL, prin vocile amintite de mine în articol, lasă să se înţeleagă că urăşte trădarea, dar îi iubeşte pe trădătorii care vin spre el. Altfel nu i-ar fi acceptat atunci când aceştia i-au fost convenabili. Şi acestui comportament eu îi zic ipocrizie.

      Totodată, când valorile şi principiile unui partid devin maculatură sau lozincă, cine pe cine trădeză de fapt? Nu-i aşa că nu-i atât de simplu cum pare la prima vedere?

      Sunt de acord cu dumneavoastră că migraţia politică – trădare, traseism, dezertare, cum i-om spune – este o maladie a politicii româneşti. Mai ales ţinând cont de amploarea pe care a luat-o.
      Vă înţeleg însă şi suferinţa când vedeţi cum se năruie ceea ce aţi considerat a fi etern, imbatabil şi unic necesar, şi că nu a fost decât o iluzie. Frumoasă la un moment dat, dar iluzie. Dar PDL şi-a făcut-o cu propriile-i mâini.
      Şi pe mine mă afectează în mod neplăcut calitatea multora dintre politicienii ăstor vremuri, împrăştiaţi în toate partidele, dar a idolatriza PDL şi a anatemiza orice şi pe oricine din afara lui, fără a face cuvenitele distincţii, dovedeşte emoţionalitate şi nu raţionalitate. Sorry!

      Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s