Mistuitoarea mărginire şi supremaţia simplului (1)

Un aforism celebru spune că românul simplu s-a născut poet. Luându-ne însă după suficienţa specialistului în orice pe care o exteriorizează cu îndărătnicie, putem conchide că românul nostru s-a născut cu divinul har de a descâlci până şi nodul gordian. Cu mânuţele alea două.

Tot ceea ce pentru alţii e complicat şi cere un efort de cunoaştere, gândire şi imaginaţie, pentru el este atât de simplu încât poate fi tradus printr-o grimasă semeaţă sau printr-un mormăit filosofal. Asta când sagacele nostru conaţional, exasperat de insistenţele unor dilematici incorigibili, nu-i trimite de unde-au purces. Tot printr-un procedeu simplu şi lesnicios, invectiva conclusivă.

Deşi subiectele propuse spre dezbatere publică sunt numeroase şi controversate, românul înţelept de la natură le vede doar în alb şi negru, pro şi contra, amical şi duşmănos. Forul său interior – gândul este pentru intriganţi – nu suportă nedesluşitele argumentaţii, nişte urzeli veninoase de altfel, căci chibzuiala-i pierdere de vreme. El se simte confortabil când totul este pur şi simplu. Ce poate fi mai simplu decât să pui semnul de egalitate între prost şi ignorant? Contează că prostul este încremenit în marotele omniscienţei sale, iar ignorantul se poate salva oricând prin învăţare?

De peste două decenii se bălăceşte în tranziţie, suficient cât să nu mai discearnă de unde-a plecat şi cât să nu-l prea frământe încotro se îndreaptă. Tranziţia a devenit un modus vivendi, o aclimatizare asumată cu oarece seninătate, consimţită cu un dram de fatalitate, ocazional întreruptă de subite pusee de nemulţumire, precum strănuturile. Batista sau mai degrabă mâneca obişnuinţei readuc apoi lucrurile la cele îndătinate.

Pronunţându-se astfel asupra a tot ce mişcă sau nu se mişcă, asupra a tot ce cuvântă sau nu cuvântă, românul nostru simplu traversează viaţa cu tihna cu care un pieton traversează o stradă pe care nu circulă nici un vehicul. Nici măcar semenii săi. Despre care însă are păreri cu nemiluita.

Rupt complet de răsfirarea inevitabilă a vremii şi vremurilor, el îşi plăsmuieşte un paradis de uz propriu, unde nu-i nici întristare şi nici suspin. Unde totul e simplu şi veşnic. Ca moartea.

Mistuitoarea mărginire şi supremaţia simplului (2)

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Mistuitoarea mărginire şi supremaţia simplului (1)

  1. Pingback: Mistuitoarea mărginire şi supremaţia simplului (2) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s