Odiseea PDL – Când cârma şi ancorele cad (3)

Apoi, martirizată de poli şi zone obtuze,

Marea, ce leagăn dulce-n suspin mi-era, pe trunchi

Mi-a pus moi flori de umbră cu galbene ventuze

Şi-atunci rămas-am ca o femeie în genunchi… (Corabia beată, Arthur Rimbaud, Trad. Mihail Nemeş)

 

 

Odiseea PDL – Când cârma şi ancorele cad (1)

Odiseea PDL – Când cârma şi ancorele cad (2)

Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie şi votată în data de 22 decembrie 2011 a picat cu 209 de voturi în favoarea ei. Intitulată „După 22 de ani, democraţia în pericol”, tema moţiunii era intenţia Guvernului de a comasa alegerile. Lipseau la acel moment 22 de voturi pentru ca Guvernul Boc să cadă. Argumentaţia premierului Emil Boc pentru comasarea alegerilor a fost însă stupefiantă: „Mai multe campanii nu înseamnă un plus pentru democraţie, iar comasarea alegerilor nu este deficit de democraţie. Comasarea alegerilor este o şansă pentru a avea un interes sporit al alegătorilor pentru aceste alegeri. Vor veni şi mai mulţi la vot, nu putem vorbi de un deficit de democraţie. Miza alegerilor comasate o constituie greutăţile pe care le presupune anul electoral 2012.” Altfel spus, să evităm transformarea anului 2012 în lupte politice. Zisa cântecului: Cin’ se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine. Cin’ se ia cu mine rău, să-l păzească Dumnezeu.

Încă de pe vremea celebrelor şedinţe PDL de la Vila Lac, cuvântul de ordine a fost câştigarea alegerilor cu orice preţ. „Dar rămâne problema politică care, în ultimă instanţă, dă procentul ăla din sondaj şi ne dă şansa de a câştiga alegerile din 2012. N-avem altă prioritate niciunul dintre noi decât să-i dăm premierul (n.a. lui Traian Băsescu)… Alegerile locale câştigate, ca principală îndatorire în 2012 şi câştigarea alegerilor generale cât suntem noi la guvernare… Acesta este obiectivul la care mă gândesc în fiecare zi!… Cine cui preia ştafeta pentru acest obiectiv este o decizia noastră pe care trebuie să o luăm raţional şi pentru interesul partidului în primul rând”, spunea Emil Boc la una dintre aceste întâlniri.

Atâta vreme cât actul efectiv de guvernare a fost lăsat la discreţia FMI, şi cât se putea arăta pisica recesiunii şi crizei economice care vin ca în catrenele bolşevice din zorii comunismului românesc – „Norii negri din Apus, împilare ne-au adus” – PDL se putea concentra pe fabricarea de scheme electoraliste precum politizarea/subordonarea în profunzime a administraţiei locale, reorganizarea teritorial-administrativă a ţării, comasarea alegerilor, corupţia politică prin alocarea discreţionară a resurselor financiare, clientelizarea oamenilor de afaceri zonali.

Doar acum câteva zile, ex-premierul Ungureanu acuza corupţia politică ce a determinat ca unii parlamentari ai fostei coaliţii pro-guvernamentale să „trădeze”. Aceeaşi corupţie politică a generat şi respectiva coaliţie, pictată însă în culoarea dreptei fericiri „copii, peste dealuri, munţi câmpii”.

Nu puţini au fost suporterii PDL care au semnalat şi imputat faptul că principala deficienţă a PDL şi guvernării girate de acesta a fost comunicarea. Şi într-adevăr, comunicatele PDL s-au pliat pe specificul unui partid de opoziţie şi nu al unui partid aflat la guvernare. Oare de ce anume se simţea el ameninţat încât să caute vinovaţi ai stării de fapt dincolo de gardurile sale?

Mesajele venite în special prin vocea preşedintelui Băsescu, PDL fiind doar staţia de radioficare a acestuia, conţineau extrase ale unei situaţii devenită realmente intolerabilă: un stat asistenţial supradimensionat în raport cu posibilităţile bugetului public, un sistem de colectare a banului public dezastruos, o piaţă a muncii inflexibilă, un sistem de salarizare abuziv, risipa din întreprinderile statului, clientelismul endemic, dublarea şi parazitarea instituţiilor statului prin externalizări păguboase, cheltuieli lipsite de randament economic, reformări de faţadă sau ineficiente, amputări în loc de restructurări.

Problema cu deficitul de comunicare este însă altul. Cum să comunici ceea ce vedea o lume întreagă, şi-anume faptul că, de-a lungul întregii guvernări PDL „grasul” a rămas tot gras, iar „slabul” s-a chircit şi mai mult? Iar asanarea mocirloasei realităţi era mereu expediată într-un alt mandat politic, în care apa clocită va fi lapte şi glodul miere.

Şi pentru că scopul era doar statornicirea la guvernare, iar cultura politică minimală nu trecea dincolo de câteva spicuiri după ureche din clasici, ordinul de zi pe unitate s-a rezumat la dictonul machiavelic scopul scuză mijloacele. (Urmează)

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Odiseea PDL – Când cârma şi ancorele cad (3)

  1. Pingback: Odiseea PDL – Când cârma şi ancorele cad (5) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  2. Pingback: Odiseea PDL – Când cârma şi ancorele cad (4) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s