Războiul politic dintre Gog şi Magog (1)

Unele interpretări ale Apocalipsei îi prezintă pe Gog şi Magog ca declanşând Armaghedonul, lupta finală între păgâni şi drept-credincioşi. Altele, ca declanşând o luptă anarhică a tuturor împotriva tuturor. Niciuna nu face referire la posibilele orgolii ce-i macină atât pe Gog, cât şi pe Magog, ceea ce ne-ar putea trimite la un război total între ei. Mult mai lumesc, şi prin asta mult mai plauzibil.

Cam aşa ceva mi s-a năzărit după peripeţiile politico-juridice de ieri, din Parlamentul României, soldate cu schimbările fulgerătoare operate de USL ale căpeteniilor unor instituţii ale statului: Avocatul Poporului, Senat şi Camera Deputaţilor şi, în subsidiar, re-normarea atribuţiilor Curţii Constituţionale, această veritabilă a 3-a Cameră a Parlamentului. Uitându-ne numai un pic în urmă, putem conchide că atacul asupra Institutului Cultural Român a fost pentru antrenament, iar schimbarea subordonării Monitorului Oficial a reprezentat strategia logistică preliminară.

Gog şi Magog, pe care îmi permit să-i asociez cu PDL şi USL, s-au încăierat în a treia bătălie importantă dintr-un război aflat încă în desfăşurare, după cele prin care USL a preluat guvernarea şi a câştigat supremaţia în alegerile locale. Bătălia pentru câteva dintre instituţiile esenţiale în confirmarea puterii politice. Urmează Preşedintele Traian Băsescu. Natural. Logic. Necesar. Justificat. În accepţia USL, bineînţeles. Nefiresc. Absurd. Zadarnic. Ilegitim. În accepţia PDL, desigur. Cum poate fi vorba atunci despre o minimală pax democratica, clamată de ambele armate? Cum putem vorbi de separaţia puterilor în stat, când bătălia se dă tocmai pentru a bate în cuie subordonarea lor?

Obârşia lotrilor

Sămânţa războiului de azi a fost sădită în decembrie 1989 de emanaţii revoluţiei, răscoalei, loviturii de stat sau cum mai vrea imaginaţia noastră să-i spună. (Toţi s-ar putea să avem dreptate şi niciunul, pentru că paradoxul pare să ne fie o a doua natură.) Atunci când FSN şi-a abandonat rolul de gestionar temporar al treburilor statului (Decretelor nr. 2/27.12.1989 şi nr.8/31.12.1989) până la „statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ” – adică a unei democraţii constituţionale – şi organizarea de alegeri libere şi a devenit partid-stat jucător. Astfel s-a orchestrat prima politizare discreţionară a statului, Constituţia născându-se la mai bine de un an după ce s-a tranşat preeminenţa politică a FSN în alegerile din 20 mai 1990.

Tot ceea ce a urmat fatidicului an 1990 a reprezentat întruparea neaoşei  „democraţii originale” şi o mişcare browniană între „sinergia faptelor” şi „meandrele concretului”. Instituţiile statului au devenit veritabile filiale de partid, organizate aidoma partidelor şi în care se intra cu carnetul de partid. Iar reforma instituţională s-a rezumat la alternanţa dată de rezultatele scrutinelor periodice.

Nu putem însă trece cu vederea rarele şi măruntele tentative de normalizare a statutului instituţiilor, a normelor şi procedurilor în baza cărora ele trebuiau să funcţioneze, precum şi cele de reglementare a raporturilor dintre ele. Doar că aceste firave silinţe de normalizare democratică au fost iute de-normalizate odată cu alternanţa la putere, astfel încât convenabilitatea partizană să primeze asupra imperativului instituţional.

Parabola cu cutia Pandorei a făcut în mod ciclic trimitere la speranţa într-un mâine mai bun, ori mai degrabă într-un rău din ce în ce mai mic. Cum s-a întâmplat cu CDR în 1996 şi ADA în 2004. Praful şi pulberea s-a ales de cele două experimente politice. Marcaţi de o doză nefericită de lene a minţii şi acţiunii civice, românul statistic, singurul care dă impresia că interesează guvernămintele perindate în 22 de ani, n-a învăţat să devină cetăţean, ci s-a declarat bucuros să-şi cedeze drepturile şi libertăţile unei entităţi salvatoare, providenţiale care să facă şi să dreagă în locul lui, eventual să-i lase şi lui câteva firimituri de la ospăţul astfel privilegiaţilor.

Aşa s-au întrupat Traian Băsescu şi PDL în larii şi penatii societăţii româneşti din 2007 încoace, trecând prin vremelnica suspendare a preşedintelui şi prin alegerile parlamentare din 2008 şi prezidenţiale din 2009. Aşa s-a întrupat şi USL, în februarie 2011, căţărat în şaua unui cal alb, precum Sf. Gheorghe, pregătit să lovească mortal balaurul portocaliu. Şi românul statistic de care făcusem vorbire adineauri s-a fericit nevoie mare spre noul cavaler al dreptăţii, sătul de muzichia şi danţul zurliu al reformelor şi restructurărilor fără noimă şi efect, sătul de băsnirile repetate obsesiv, doar-doar vor deveni adevăruri de netăgăduit.

Şi-a venit şi surprinzătoarea zi de 3 iunie 2012, zi în care pentru unii s-a prăvălit cerul, iar pentru alţii a venit apa pe scocul morii. Consecinţele acestei cavalcade politice sunt încă de evaluat şi reevaluat. Deoarece există şi o cale spre normalizarea vieţii statului, precum există şi una către pierzanie. Amândouă, fiindcă democraţia pe care o plâng biruiţii de ieri încă n-a fost să se fi născut de tot. Iar unde-i sălbăticiune, stau şi lotrii la pândă.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Războiul politic dintre Gog şi Magog (1)

  1. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (8) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  2. Pingback: Războiul dintre Gog şi Magog (7) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  3. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (6) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  4. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (5) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  5. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (4) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  6. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (3) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  7. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (2) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  8. Ghilotina zice:

    Si eu ce sa zic atunci cand ii vad pe unii dintre concetatenii mei ca ma calca in picioare !??

    • Horia Pană zice:

      Prietene,

      La întrebarea asta ţi-am răspuns acum câteva zile, pe Comunitatea Ziare.com. N-am un altul mai adecvat momentului.
      Întotdeauna vor fi unii care se vor grăbi să te calce în picioare, întotdeauna eşti dator să eviţi a te lăsa călcat în picioare.
      Sunt şi din aceia care se lasă călcaţi în picioare pentru a avea motive să se vaite. Ăştia sunt iremediabil deplorabili.
      Ce se întâmplă nu-i un capăt de ţară. În ciuda profeţilor apocaliptici.
      Fără doar şi poate, trăim vremuri deosebit de interesante. Mie unuia îmi trebuie nepoţi să am ce povesti. Până atunci, vă împărtăşesc vouă ce cred. După minte, după simţire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s