Războiul politic dintre Gog şi Magog (2)

Războiul politic dintre Gog şi Magog (1)

În teoriile democraţiei se confruntă două orientări principale: democraţia majoritaristă şi democraţia consociaţionistă sau consensuală. Practica politică arată că democraţiile majoritariste sunt caracterizate de competitivitate, iar cele consensuale de cooperare. Altfel spus, avem de-a face cu modelul ori-ori (conflictual) versus modelul şi-şi (cooperant). Printre caracterisiticile modelului competitiv/conflictual ale democraţiei, şi care ne interesează în mod deosebit, putem discerne o majoritate care nu este interesată de împărţirea puterii şi absenţa tradiţiei compromisurilor. În astfel de democraţii întâlnim situaţii precum: concentrarea puterii executive în cabinete sprijinite de o majoritate relativă, minimală, dar suficientă; fuziunea puterii executive cu cea legislativă şi cabinet dominant, iar nu separarea şi echilibrul celor două puteri; o polarizare de tip bipartid (Ei şi Noi); un sistem electoral cu majoritate relativă (aşa-zisul „uninominal pur”) şi tendinţa de simplificare parlamentară spre unicameralism şi dereprezentare. Un asemenea model al democraţiei este caracterizat de dictatura majorităţii.

„Ciocu’ mic, că acum noi suntem la putere”

Sunt greu de uitat vorbele fostei deputate PD, Anca Constantinescu, la începutul mandatului ei de parlamentar, în 2004. Mai ales că ele descriu cu fidelitate mentalitatea politicianului român ajuns într-o poziţie dominantă, din 1990 până în chiar tulburătorul şi tulburatul prezent.

Cu toate că legea fundamentală a ţării consacră, în articolul 1, al. 4, separaţia puterilor în stat (executivă, legislativă şi judecătorească), tentaţia permanentă a celor ce câştigau alegerile a fost de a le înmănunchea întru uz discreţionar. Aşa s-a întâmplat în anii ’90 ai „regimului” Iliescu, aidoma şi în perioada „regimului” Băsescu, constituind câte un guvern dominând parlamentul, guvern care face agenda parlamentului şi orice deziderat guvernamental este pus în practică datorită majorităţii parlamentare controlată prin stricta disciplină de partid.

Este de notorietate practica guvernelor Boc de a utiliza angajarea răspunderii pentru promovarea iniţiativelor sale, evitând astfel dezbaterile, adică eludând rolul Parlamentului de „unică autoritate legiuitoare a ţării”, relaxat deoarece se rezema pe o majoritate supusă ce bloca reacţia firească a opoziţiei prin non-combat.

Este de notorietate şi completa dezangajare a premierului Boc în faţa ofensivei preşedintelui Băsescu în actul guvernmental. Probatoriul constă în faptul că toate deciziile din timpul guvernării Boc au fost elaborate şi anunţate de preşedintele Băsescu. Dacă facem apel la istoria recentă, din timpul guvernării Tăriceanu, şi ascultăm ce spunea Traian Băsescu la una din emisiunile Marius Tucă Show, în 6 aprilie 2006, ne lămurim şi care este în viziune sa rolul premierului: M.T.: Regretaţi că l-aţi numit pe Călin Popescu Tăriceanu ca prim-ministru? T.B.: Sincer? Foarte sincer vă spun că da. Am crezut că va fi partenerul meu. Opţiunea dânsului a fost să fie partenerul altui grup. Mi-aş fi dorit mult să am un prim-ministru partener.” Şi l-a avut în decembrie 2008.

În urma alegerilor parlamentare din 2008, premierul desemnat, Emil Boc, sub bagheta lui Traian Băsescu a constituit guvernarea PDL – PSD. „În sfârşit, îmi văd visul cu ochii. Actualul guvern este cel mai puternic pe care România l-a avut în perioada postdecembristă. Doresc să mulţumesc ambelor partide că au fost capabile să realizeze compromisul în interes pulbic. A fost, totuşi, un compromis care nu compromite”, a spus preşedintele la depunerea jurământului de către noul guvern. Şi a urmat cea mai puternică politizare a tuturor structurilor statului. Cu o majoritate atât de puternică, cine mai putea să le stea în cale? PNL şi UDMR?

A urmat apoi marea bătălie pentru alegerile prezidenţiale din 2009, ceea ce a dus la ruptura dintre PSD şi PDL şi căderea Guvernului Boc prin moţiune de cenzură. Alianţa formată de PSD, PNL şi UDMR, având o majoritate parlamentară consistentă, l-a propus ca premier pe Klaus Johannis, primarul Sibiului. Însă contrar tuturor cutumelor democratice, preşedintele Băsescu a refuzat nominalizarea, jucându-se cu interimatul până după alegerile câştigate cu ciudatele voturi din străinătate, cu numirile lui Croitoru de la BNR şi Liviu Negoiţă, primarul Sectorului 3, până ce a manufacturat o majoritate formată din PDL, UDMR, traseiştii din PSD care vor forma UNPR şi grupul Minorităţilor. Şi astfel Boc a fost reconfirmat în fruntea Guvernului. Cum s-ar spune, „un prim-ministru partener”.

Iar acesta a fost momentul propice pentru a începe racolarea de noi parlamentari din grupurile PSD şi PNL, de numiri în funcţii importante în stat a celor dispuşi să reacţioneze prompt şi cazon la  „glumiţele” cu subînţeles aruncate în periplurile televizate ale preşedintelui Băsescu. Însă cele mai bizare numiri s-au făcut la Curtea Constituţională, prin repetări de voturi în parlament până a ieşit cine trebuia.

Însă această horă veselă a unirii în interese a fost stricată brusc de iniţiativa de reformă a Sănătăţii, o lege care lăsa serviciile medicale la discreţia firmelor de asiguratori şi de opoziţia răspicată a subsecretarului de stat Raed Arafat. Demiterea sa a condus la proteste de stradă şi, mai apoi, la greva parlamentară a USL. Cade Boc, vine Ungureanu şi sfârşitul pentru guvernarea PDL.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Războiul politic dintre Gog şi Magog (2)

  1. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (8) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  2. Pingback: Războiul dintre Gog şi Magog (7) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  3. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (6) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  4. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (5) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  5. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (4) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  6. Pingback: Războiul politic dintre Gog şi Magog (3) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  7. An.Kantemir zice:

    E greu de crezut ca PDL nu are macar un om de baza care sa spuna ,aici am gresit,sau sa demonstreze ca USL-ul minte in acuzatiile contra presedintelui..In felul acesta nu va reusi decat sa se mire unde va cobori.

    • Horia Pană zice:

      Stimate Kantemir,

      – Singura vină pe care liderii PDL şi-au găsit-o a fost proasta comunicare. După cum vezi, comunicarea se rezumă în continuare pe acelaşi şablon, de bălăcărit adversarul.

      – Necazul cu acuzaţiile la preşedinte este că nu sunt minciuni. Dar nici cum spune la Constituţie nu sunt, adică „încălcări grave ale Constituţiei”.
      Aici am însă o problemă cu legea asta fundamentală. Deci poţi încălca Constituţia, dar să n-o faci grav. Cam cum aş înjunghia un om cu un briceag, nu cu cuţitul de bucătărie.
      Ţie cum ţi se pare asta? Despre acest subiect voi scrie într-unul din episoadele viitoare.

  8. Ghilotina zice:

    Buna ziua ,
    Anca Constantinescu chiar a crezut ca se afla la putere .
    A aflat putin mai tarziu ce inseamna PNL , ca si noi ceilalti dealtfel .
    Madam Constantinescu a avut dumneaei remarca asta , meritul celor care au remarcat-o si o tot repeta
    dar si prostia PDL care nu a inteles pana mai ieri ca este o batalie pe viata si pe moarte (politica , cu urmari sociale) si nu a luat masurile necesare .
    As mai spune ca este un dezastru faptul ca Romania a ramas la mana PDL si nu a putut sa-si creeze mecanismele de aparare sociala .
    Uite ca PDL a avut un Frunzaverde , o Mihaela Popa sau s-a procopsit cu o Placinta si a capotat .
    Unde este Romania daca moare PDL ?
    Ramane USL si face ce vrea , ca acum ?
    Sanatate .

    • Horia Pană zice:

      Dragă prietene,

      În serialul ăsta mi-am pus în gând să adun laolaltă câteva dintre avertismentele ce le-am tot dat în articolele mele.
      Boală grea, rădăcini adânci. Ce nu iartă pe cei indiferenţi sau prea siguri pe ei.
      Acum e rândul USL să practice acest joc periculos. Din răzbunare? Fără doar şi poate. Din autosuficienţă? Extrem de periculos.
      Deşi sper că lucrurile se vor aşeza până la urmă în matca lor firească, simt un disconfort de care nu pot scăpa.
      Din nefericire, asta e una din puţinele metode de a demantela osatura de interese cu care a parazitat PDL instituţiile statului. Cealaltă ar fi fost o pace instituţională între premier şi preşedinte, pe câteva repere negociate conform declaraţiilor amândurpra şi nu a faptelor lor. Nu s-a vrut. Cred că de ambele părţi.
      Şi iată-ne în acestă situaţie ingrată şi primejdioasă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s