Cârlani, jinduitori şi protosingheli (3)

Cârlani, jinduitori şi protosingheli (1)

Cârlani, jinduitori şi protosingheli (2)

Nu o dată ni s-a întâmplat, tuturor, dacă suntem oneşti până la capăt măcar cu noi înşine, să justificăm gânduri ori fapte pe considerentul că situaţiile extreme necesită măsuri extreme. Aidoma, că tot oameni ca noi o practică, în politică se adoptă adeseori o astfel de simplificare carteziană a situaţiilor limită în care ocazional se manifestă. De exemplu, deputatul PDL Raluca Turcan a declarat, la începutul lunii martie a.c., că Puterea ar trebui să apeleze la măsuri extreme, dure împotriva deputaţilor şi senatorilor USL aflaţi în protest parlamentar, una dintre acestea fiind înlocuirea celor care deţin funcţii în comisiile parlamentare. Pe de altă parte, senatorul PNL Puiu Haşotti declara la începutul lunii februarie a.c. următoarele: „În situaţii extreme sunt necesare şi atitudini şi măsuri extreme. De azi senatorii USL vor iniţia un protest. Mandatul nostru a fost viciat prin 14 asumări de răspundere pentru legi importante”, adăugând că Parlamentul a devenit un clişeu ori de câte ori Guvernul a depus ordonanţe de urgenţă, dar şi că Puterea de-atunci nu a respect nici algoritmul politic.

Nu toţi am sau au şi trecut la măsuri extreme, deoarece a intervenit, în principal, educaţia, socializarea. Începând cu cea primară, când sunt învăţate limbajul şi valorile de bază, trecând la cea secundară, când se intră în procesul de învăţare a normelor şi valorilor altor instanţe de socializare decât familia, cea continuă, prin procesul de transmitere şi însuşire a unor modele culturale şi normative de-a lungul întregii vieţi a unui individ, pentru a se ajunge la socializarea anticipativă, ce implică învăţarea valorilor, credinţelor şi comportamentelor unui grup căruia persoana nu îi aparţine, dar la care aderă şi resocializarea, care presupune că o persoană trebuie să se dezveţe de ce este vechi şi să înveţe ceea ce este nou. Aceasta, ultima, a reprezentat pentru mare parte dintre adulţii de la „revoluţie” o adevărată piatră de încercare. Dar şi pentru juvenilii de-atunci, care s-au format şi maturizat mai apoi în umbra respectivilor adulţi, adoptând fie virtuţile, fie cusururile „magiştrilor”.

Ceea ce s-a întâmplat după preluarea guvernării de către USL se încadrează perfect în modelul creării de situaţii extreme sau utilizarea situaţiilor extreme importate pentru a justifica ulterior necesitatea unor măsuri extreme. Modelul a fost utilizat cu un tragic succes de „regimul” Iliescu: teroriştii din după-amiaza de 22 decembrie ’89, protestele din 12 şi 28 ianuarie 1990, cu „ceaţa” TVR indusă de trista figură a academicianului Răzvan Theodorescu, martie 1990 la Târgu-Mureş şi mineriadele din iunie 1990 şi octombrie 1991. Apoi modelul a fost reevaluat – n-am găsit altă rimă – de Traian Băsescu, cu o alternanţă de succese şi insuccese: victoria în alegerile din 2004, eşecul anticipatelor în 2005 şi a demiterii guvernului Tăriceanu, reuşita autovictimizării PDL după ieşirea lui de la guvernare, în 2007, câştigarea alegerilor parlamentare din 2008, realegerea lui Băsescu în 2009 pe fondul asigurărilor de ieşire din criză, a anatemizării Opoziţiei şi catalogării acesteia ca reprezentând răul suprem, recunoaşterea crizei economice şi articularea măsurilor draconice de salvare a bugetului din 2010, ratarea promisiunilor la sfârşitul lui 2011 şi pierderea controlului asupra guvernării în aprilie 2012. Fapt ce a condus în cele din urmă la crearea unei noi situaţii de urgenţă, cu un apel disproporţionat la instanţele europene, pentru a salva statul de drept şi democraţia.

USL a folosit acelaşi calapod ca să-şi adapteze cizma puterii politice pe măsura piciorului ei. A utilizat „criza Raed Arafat” pentru a exploata frustrările populaţiei ajunse la limita de suportabilitate a austerităţii fără orizont a guvernării Boc şi a exacerbat o criză politică mocnită prin greva parlamentară, blocând în mare parte activitatea politică a statului. Odată ajună la guvernare, USL a pornit să zgândăre calmul ce ar fi putut păstra aparenţa unei coabitări cu preşedintele Băsescu până la alegerile din decembrie. A început cu demiterea echipei Tismăneanu şi realocarea ICR condus de Patapievici. I s-a răspuns cu contestaţiile ministeriabililor şi cu plagiatul lui Ponta. Acesta a replicat prin contestarea prezenţei lui Traian Băsescu la Consiliul European de la Bruxelles. La rândul său, preşedintele a pus în mişcare instrumentul CCR, care a inventat funcţia de şef al statului şi primatul participării sale la summit-urile UE. Urmează provocarea altei crize, de către USL, care cu o brutalitate surprinzătoare mută Monitorul Oficial de la parlament la guvern, blochează decizia CCR privind participările la Bruxelles, readuce atribuţiile CCR la situaţia anterioară modificărilo PDL privind hotărârile Parlamentului, revocă Avocatul Poporului, preşedinţii celor două Camere şi-l suspendă pe preşedintele Băsescu. La rudimentara ofensivă a USL s-a replicat cu o rudimentară propagandă susţinută de „protosinghelii episcopiei băsesciene” care, la rându-l ei, a lovit grav în interesele ţării.

Nu-i aşa, situaţiile extreme necesită măsuri extreme!

Numai că, la fel cum s-au petrecut lucrurile după 1990, instituţiile europene şi euro-atlantice şi-au spus apăsat cuvântul şi şi-au utilizat capabilităţile de constrângere, încât excesele au fost în mare măsură stopate. Cum s-a întâmplat şi acum. Guvernul Ponta „a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei”, ca să-l cităm pe Barroso. Parlamentul e redevenit din haită parlament. Curtea Constituţională e redevenit constituţională. Doar tabăra celui suspendat continuă cu acuzele de lovitură de stat, desfiinţarea statului de drept, decapitarea statului, acapararea justiţiei. Explicabil, dacă ne gândim la cel care apăsa pe şi la cei care răspundeau până mai ieri la câte-o tastă de pe telefonul negru, de pe birou, în stânga.

„O situaţie limită nu constituie în nici un caz un test potrivit pentru o teorie a drepturilor, sau a oricărei teorii morale, indiferent care ar fi ea, spunea Rothbard în Etica libertăţii. Problemele care afectează o teorie morală în astfel de situaţii extreme nu invalidează teoria pentru situaţiile normale. În toate sferele teoriei morale noi încercăm să configurăm o etică pentru om, bazată pe natura sa şi a lumii – adică exact pe natura normală, pentru viaţă aşa cum este ea de obicei – şi nu pentru situaţii rare şi anormale. Tocmai de aceea un înţelept adagiu al dreptului ne spune că din cazurile dificile se nasc legi rele.”

Istoricul Dan Berindei afirma acum 2 ani următoarele: „Evoluţia unui stat, chiar şi în timpurile cele mai bune, ridică probleme de acută complexitate. Necunoscutele şi neaşteptatul pot totdeauna să intervină, producând complicaţii. În momente de criză, dezechilibrele intervin alarmant şi conducerea treburilor publice devine cu atât mai dificilă. Dar democraţia presupune o guvernare pornită de la voinţa şi dorinţele poporului. Rolul guvernanţilor este de a doza posibilităţile şi de a găsi soluţii care să întrunească aprobarea cel puţin a majorităţii.”

Crearea sau utilizarea situaţiilor extreme pentru a justifica măsuri extreme nu face parte din instrumentarul unei democraţii consolidate, ci din cel al unui autoritarism demagogic. Şi istoria românească recentă este plină de astfel de maşinaţiuni. Ca şi explicaţiile care să le îndreptăţească. Probă irefutabilă a faptului că suntem încă nişte democraţi de-a buşilea.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Cârlani, jinduitori şi protosingheli (3)

  1. Ioan zice:

    M-am dus la intamplare aici: http://geotax.wordpress.com/2012/07/19/draga-tara-si-europa-afla-despre-mine-ca-merg-la-referendum-pentru-d-si-a/ de la unul din linkurile Clubul Bloggerilor Liberali.
    Nu aud altceva decat JOS BASESCU! Tot asa cum la jos CEAUSESCU l-am dat jos pe el si am lasat in loc haitele de securisti si activisti sa ne distruga orice viitor!
    Cu adevarat: dupa noi potopul!!! Partea proasta e ca de data asta s-ar putea chiar sa vina.
    😦
    Sindromul „tatucului” merge in ambele sensuri!

    • Horia Pană zice:

      Te frământă şi pe tine cam aceleaşi lucruri. Aceleaşi îngrijorări, aceleaşi dubii. Indiferent cine este generatorul mesajului. Sau care este mesajul. Şi e grav, fiindcă înseamnă că neîncrederea a atins un punct critic de la care puţine lucruri bune mai sperăm.

      De-a lungul vremii, din vara lui 2005, am devenit un opozant al politicii preşedintelui-jucător în accepţia lui Băsescu. Este însă alternativa Antonescu acceptabilă? Sunt argumente pentru da, cum sunt şi pentru nu. Infatuarea şi superficialitatea pe care le-a arătat de-o vreme mă fac să înclin spre nu. Omul se poate însă şi schimba în exerciţiul unei funcţii. Şi Băsescu păre OK la început. Vom vedea.

      Este valabilă zicerea „PDL şi USL – aceeasi mizerie”? Şi aici există argumente pentru da si nu. Amândouă formaţiunile politice şi-au rezervat declarativ,şi uneori faptic, un rol mesianic. Însă mesianismele mă cutremură întotdeauna. „Sindromul Tătucului” de care vorbeai. Amândouă au luat legea spre uz personal, conform propriilor interpretări, şi au modelat-o ca pe plastilină. Unii în 3 ani, ceilalţi în 3 zile. Măcar ultimii au dat înapoi până ce apele au revenit într-o matcă cât de cât firească. Primii ţipă şi azi că li s-a luat jucăria şi asta echivalează cu o lovitură de stat.

      La referendum voi vota DA pentru că referendumul are ca subiect demiterea lui Băsescu. Iar eu îl consider demult nepotrivit rolului şi atribuţiilor conferite de Constituţie unui preşedinte. Chiar dacă nu a încălcat-o grav, ci numai pe degete. Pentru mine tot încălcare înseamnă. Una practicată de cel menit să vegheze la respectarea ei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. Dacă bună funcţionare înseamnă provocare şi întreţinerea conflictelor interinstituţionale… Ce să mai zic?!

      Vor face ăştialalţi ceea ce trebuie? Habar n-am. Pot spune doar că sunt dispus să le ofer ocazia s-o facă, deoarece foştii şi-au mâncat onoarea. E adevărat că au început prost şi pripit, dar regăsesc la ei, printre bâlbâieli penibile şi.impetuozităţi caraghioase, unele intenţii pe care le salut. Iarăşi spun: vom vedea cât va fi faptă şi cât se va dovedi vorbă goală.

  2. Ioan zice:

    Se pare ca nu ma logasem cand am postat cele mai de sus. Hmmm…
    In fine.
    Sunt speriat de-a binelea sa fiu sincer.
    Nu sunt nici pe departe un PDL-ist sau Basist infocat, pe cat ma acuza unii sau altii, dar pe zi ce trece sunt mai speriat de faptul ca suntem dispusi sa acuzam cele mai prestigioase ziare si institutii din lume de „spaga” de la Basescu si ai lui, sa-i acuzam pe oamenii politici din Europa de prefacatorie si sa tragem cu sarg cu fierastraul la craca de sub picioare.
    Oare suntem atat de indoctrinati de cei aproape 50 de ani de „lupta impotriva imperialismului” incat sa negam orice semnal de alarma. Oare sunt toti platiti!??
    Nu stiu Horia……nu stiu ce va urma dar niciuna din variante nu imi miroase a bine!!! Cel mai putin insa ma atrage ideea de a ramane cu un guvern UNIC facut din bucatele lipite cu „scuipinol” dupa bunul plac al unora ce se simt indreptatiti in virtutea banilor si puterii pe care le poseda!
    Ma sperie Antonescu….nu l-am agreat niciodata. Mi s-a parut pe atat de lipsit de substanta pe cat plin de aroganta! E doar o parere.
    Si cum criza se anunta nu doar de lunga durata ci si sistemica………Speram sa nu apuc asa ceva. Acum sper sa treaca pana fiica mea ajunge la maturitate!
    Toate cele bune Horia!

  3. Anonim zice:

    Not bad! I am sure you can do better! Actually, we all can…just that very few want to! 🙂
    In privinta constiintei…ma refeream la faptul ca duci o lupta permanenta cu tine insuti si cu faptele de zi cu zi! Nu oricine e in stare sa o faca si sa supravietuiasca! Tu,,,in mare parte DA!
    Totusi votez NU! 🙂

    • Horia Pană zice:

      Aşa e, prietene! Sunt măcinat de afecte şi încerc să le stăpânesc raţional. Uneori reuşesc.
      Nu contează cum votezi, ci să votezi. Victoria prin neprezentare e tot victorie. Pentru unii. Dar nu pentru democraţia participativă, aşa cum îmi doresc eu să fie şi-n ograda noastră naţională..

  4. Anonim zice:

    Draga Horia,
    Ca de obicei stau cam prost la capitolul timp. asta nu inseamna ca nu imi fac suficient timp pentru a citi articolele tale.
    Cum ii scriam si Liei, nu sunt adeptul lui Machiavelli, dimpotriva: scopul NU scuza mijloacele.
    Bune sau rele, masurile de austeritate AU facut „bine”. Nu stiu daca la nivelul atins dar in mod cert au aratat UN OM dispus sa-si sacrifice cariera intr-un scop benefic tarii. Nu pe loc. Si daca acum suntem mai linistiti nu este din cauza economiei duduitoare ci din cauza acelor masuri. Oamenii au suferit dar in cele mai multe parti oamenii au suferit, sufera si vor mai suferi.
    Dar nu asta vroiam sa spun.
    Cand vad nori grei la orizont inseamna ploaie. Cand un bebelus miroase a …..diverse ( 😉 )
    trebuie schimbat.
    Iar „bebelusii” astia ce vor sa duca, si ei, tara pe culmi nebanuite, mi se pare mie, put! Efectiv.
    Nu ma va convinge nimeni ca pentru a starpi raul trebuie sa faci rau! Mai ales ca unele din cele facute creaza precedente care ne vor urmai multa vreme de acum incolo.
    Mai mult mai tarziu! Acum….la munca cea mare! 🙂
    Te-ai mai linistit! 🙂 Daca eram rau spuneam ca ti-ai mai linitit constiinta! Dar nu sunt! 😉

    • Horia Pană zice:

      Dragă prietene,

      Eu tocmai asta am vrut să scot în evidenţă; NU Legii Talionului!
      Altfel, nu de bebeluşi îmi este cel mai frică, ci de cei care-i consideră pe ceilalţi bebeluşi. Cărora le dau fie suzeta, să tacă naibii din gură, fie îi râzgâie ca să îi iubească neţărmurit.
      Cine n-a trăit vremuri asemănătoare, să-i asculte pe cei care le-au trăit, cine le-a trăit şi se face că uită, nu merită osteneala. Şi nu mă refer la privilegiaţii epocii.
      N-am de ce şi nici cum să-mi liniştesc conştiinţa. E vie şi n-o să-mi dea pace decât „six feet under”. Îmi trăiesc cotidian erorile de comportament şi caracter. Nu m-am născut nici erou, nici nu m-am maturizat – cam târziu, recunosc – imaculat. Măcar, spre deosebire de alţii, îmi asum derapajele şi mă străduiesc să „cresc”.
      Mi s-a oferit la 34 de ani, în ’90, o nesperată oportunitate. A fost momentul meu de „înviere”. Spăşit, dar şi vocal, ucenic, dar cu convingere. Am ieşit îndoit de sub vremi şi încerc să păşesc mai departe la vedere. Cu tot bagajul meu de viaţă.

      Sunt eu suficient de aspru cu mine?! WTF! I hope it’s not too late. Who knows?

      Toate cele bune! HP

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s