Din neamul lui Ipocriţă (1)

Azi,  Sever Voinescu.

Sever Voinescu îşi zice intelectual. Şi pe alocuri chiar este. Dacă „alocurile” sunt Dilema Veche, Hydepark.ro sau Revista 22. A fost şi-o vreme când lovea cu editoriale Cotidianul, pe atunci când critica la Băsescu renta. Apoi rentabil a fost invers. Uneori, când nu răstoarnă peste stânga politică hârdăul plin cu lături, scrie câte-un capitol în cărţi despre dreapta politică cea plină de nuri. Altfel spus, este un intelectual angajat la gazetă. Dar el este şi politician. Deputat de Ploieşti din partea PDL. Celebru pentru felul în care a tradus bilele abacului Robertei Anastase în voturi valabil exprimate la legea pensiilor. Din imensitatea operei şi faptelor sale reţinem azi înterviul dat pentru Ziare.com, pe 19 iulie a.c.

1. Spune dl. Voinescu aşa: „Vă reamintesc că, dupa referendumul de demitere al lui Traian Băsescu din 2007, s-a discutat mult în societate despre faptul că, dacă un referendum de acest gen nu reuşeşte, e corect ca iniţiatorii să-şi dea demisia…Toată lumea a fost de acord cu acest punct de vedere, din câte îmi amintesc.” Un intelectual cu pierderi de memorie e un caz trist. Însă un intelectual care stâlceşte realitatea ca să se potrivească şabloanelor sale de gândire sau de mesaj este o calamitate.

S-a discutat într-adevăr mult, dar numai în mediul apropiat PDL. Prin urmare, nu toată lumea a fost de acord cu respectivul punct de vedere. Pentru că dacă ar fi fost, iniţiatorii referendumului de-atunci ar fi demisionat. Îi ofer însă d-lui Voinescu un alt contraargument şi îi reamintesc de referendumul iniţiat în noiembrie 2007 de Traian Băsescu privind sistemul de vot majoritar în două tururi. Invalidat şi acesta, ca şi cel din primăvară, datorită prezenţei la vot de sub 50% + 1. Referindu-se la politicienii- iniţiatori, Sever Voinescu conchide: „E firesc să abandoneze politica dacă poporul respinge, fie direct la vot, fie ignorându-i, proiectul lor.” Conform teoriei sale, Traian Băsescu trebuia să-şi dea demisia.

2. Mai spune Sever Voinescu: „Epoca post-Băsescu va fi, ironic poate pentru mulţi, o epocă în care multe idei şi propuneri venite în anii Băsescu dinspre dreapta şi respinse cu scandal cât Casa Poporului de stânga, vor fi implementate de stânga sau de cine va fi la putere. Iată adevărata victorie!” Trec peste imagologia ieftină cu care instigă la resentiment, dar Casa Poporului şi Palatul Parlamentului sunt totuna.

Recunosc că o parte din ideile şi propunerile „anilor Băsescu” sunt demne de luat în seamă. Dar nu oricum şi nu oricând. Un parlament redus ca număr de aleşi este logic atunci când populaţia ţării scade. Dar nu un parlament şi redus numeric fără criterii, şi cu o Cameră desfiinţată, dispărând mecanismul sănătos de verificare şi control reciproc al proiectelor de acte normative tipic bicameralismului. Regionalizarea poate, făcută cu mintea şi nu cu ficaţii interesului partizan, să raţionalizeze atât resursele financiare şi materiale consumate, cât şi eficientizarea raporturilor dintre cetăţean şi administraţie. Sistemul de vot aşijderea, trebuie gândit la nivelul maximizării reprezentării cetăţeanului şi nu la nivelul maximizării scaunelor pentru partid. Ceea ce au tot susţinut contestatarii. Deci, d-le Voinescu, halal victorie!

3. Şi încheierea apoteotică: „Partidul lui Ion Iliescu, urmaş direct al Partidului Comunist, a impus modelul partidului ca organizaţie-şoc, cu scop unic: colectarea de voturi la soroc şi prezervarea puterii. Astfel, partidele politice se organizează aproape primitiv în acest sens. Şi am văzut toţi consecinţa extinderii modelului de partid post-pecerist: alegerile se câştigă cum ştim că se câştigă, cu o campanie la limita mitei electorale, cu promisiuni deţănţate şi mincinoase, cu agresivitate de stradă în ziua alegerilor şi mizerii nocturne în timpul campaniei, cu voturi cumpărate şi poliţie timorata… PDL trebuie să fie partidul care accesează cel dintâi acest segment electoral recent apărut şi aflat în creştere. Trebuie să ne intereseze electorul care nu-şi spune „Ce-mi dai?”, ci „Ce-mi spui?”, care nu te întreabă „Cat?”, ci „De ce?”, care nu te mai judecă după pungă, ci după vorbă şi faptă. Şi te judecă aspru.” Foarte corect ceea ce afirmă Sever Voinescu.

Dar să-l urmărim ce mai zice: „Dacă PDL nu devine partidul acestui electorat – oricât pare el de mic acum, este, în realitate, mare şi în creştere – îşi ratează menirea.”

Reţinem astfel că PDL este încă o „organizaţie-şoc”, un „partid post-pecerist”. Pentru că dacă nu ar fi aşa, n-ar mai trebui să devină altceva.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Ipocritocraţia. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Din neamul lui Ipocriţă (1)

  1. Ioan zice:

    Horia, nu am sa comentez aici disputa dintre tine si Voinescu. Nu sunt sigur ca inteleg exact unde bate. Sau e tot PDL? Sever Voinescu este totsui peste media politicianului roman dar cu nimic mai bun…poate decat un Catalin Voicu care voteaza puscarias (este in Parlament!!!!) dar si multi/cativa altii.

    Voi aborda un singur lucru:”Un parlament redus ca număr de aleşi este logic atunci când populaţia ţării scade. Dar nu un parlament şi redus numeric fără criterii, şi cu o Cameră desfiinţată, dispărând mecanismul sănătos de verificare şi control reciproc al proiectelor de acte normative tipic bicameralismului. ” Populatia Romaniei A SCAZUT!
    US House -453 membri+Senate 100= 553 312 mil locuitori 9.83 mil km2 1pol./565000 loc
    Romania -Senat 137 +Camera 333= 470 19 mil locuitori 238931 km2 1pol./ 40465 loc.

    Curat eficienta.
    Un weekend placut. 🙂 Daca poti! 😉
    In 8 zile vom fi oricum de rasul intregii lumi indiferent de rezultat! Relax! 🙂

    • Horia Pană zice:

      Ioane,

      Specia numită politicianul român este caracterizată de ipocrizie. Transpartinică şi asta, precum afacerile cu statul şi evaziunea fiscală. În fiecare zi, o vreme, voi prezenta câte un ipocrit d-ăsta. Din tot spectrul politic.

      Poţi să-l consideri pe Voinescu peste media politicienilor români. Asta nu-i scuză ipocriziile, atunci când le practică. Însă introducerea lui Cătălin Voicu în acest subiect induce două erori logice: (1) argumentul irelevant sau ignoratio elenchi (argument care susține validitatea unei afirmații diferite de cea care se află în discuţie) şi (2) falsa analogie (compararea a două lucruri care par similare dar au proprietăți diferite).

      Despre numărul parlamentarilor s-a combătut mult, dar nu de către factorii politici. Ei, mai cu jumătate de gură, mai demagogic, au ieşit în faţă cu numărul 300. Poate ca urmare a vizionării filmului. This is Sparta! 🙂 Nici un criteriu explicativ. Chestia cu economia la buget este populism ieftin. De exemplu, exagerând, dar pe acelaşi model de gândire, de economisire, putem spune aşa: Avem câte un parlamentar din fiecare judeţ şi sector al Capitalei, adică 47, şi basta. Sau facem regiunile cum voia Băsescu şi vom avea 14… Am scris şi eu despre reprezentare şi dereprezentare parlamentară, despre importanţa parlamentului şi diminuarea puterii sale comparativ cu Executivul.

      O duminică faină, HP

  2. alporomania@yahoo.com zice:

    Domnule Sneezy , vad ca in loc de nick-name-ul meu , mi-a aparut altceva . Va rog respectuos sa stergeti postarea mea respectiva , nu vreau sa ramana . Am incercat sa intru pe pagina Dvs sa va scriu acest mesaj dar imi este imposibil , nu mai putem sa scriem mesaje .
    Stima .

  3. Grasul zice:

    Neavand eu de aparat culorile uni partid nu imi bat capul cu speculatii in favoarea lui Voinescu sau Basescu, dar nu pot sa nu remarc:
    1-noua lege a sanatatii aflata in curs de mediatizare pare a avea absolut aceleasi principii ca si legea retrasa dupa protestele anti-Basescu din iarna, si este facuta pentru USL, adica cei care au instigat la revolte impotriva guvernului Boc. Nu stiu daca asta poate fi numita ipocrizie.
    2. Se pare ca domnul Horia Pana foloseste tehnica analizelor pe text incomplet cand face referiri la responsabilitatea pentru referendumul esuat. Daca am inteles eu bine Voinescu se referea numai la referendumurile pentru demiterea presedintelui si nu la alt fel de referendumuri!
    Dar poate ca e mai bine sa asteptam ca si PSD sa se loveasca de vreo doua ori de suspendarea presedintelui ales din partidul lor pentru a modifica legea.
    Si inca ceva, asa ca de final de comentariu, am citit cateva articole publicate in Dilema Veche de Voinescu, pe vremea cand nu trebuia sa platesc abonament pentru accesul on-line la revista si mi-a placut cum scrie. E adevarat ca nu am urmarit publicistica de partid a lui Voinescu dar ce a aparut in Dilema Veche parea decent, sensibil si scris cu respect pentru cititor. Dupa discursuri, liderii politici ai USL par a fi extrasi dintr-o mlastina fata de care articolele scrise de Voinescu par a fi expresia unui varf al intelectualitatii romanesti, desi nu este.

    • Horia Pană zice:

      Grasul,

      O să-ţi răspund tot punctual.

      1. Legea Sănătăţii aflată acum iarăşi în proiect a anulat prevederile prin care asiguratorul era stăpân absolut. Cum era în legea contestată. Are însă alte hibe, despre care nu am aflat prea multe de la specialiştii în domeniu. Doar câteva observaţii subţirele. Aşa că nu mi-am format o opinie clară. Odată ce va fi timp de 6 luni în dezbatere publică, o să am ocazia să mă familiarizez cu noul proiect de lege.
      2. De ce să diferenţiem referendumurile? Parcă asta susţin şi cei din PDL, să nu le diferenţieze. Când e vorba însă de Traian Băsescu, o întorc ca la Ploieşti. Aberaţia stă tocmai în ideea că cel sau cei care iniţiază un referendum şi el este invalidat trebuie să-şi dea demisia. De exemplu, dacă refrendumul pentru o nouă Constituţie este invalidat, ce facem? Dizolvăm parlamentul? Instituţionalizăm chiului cetăţenesc? Cam aşa văd eu problema. Mergem chiar mai departe, deoarece principiul este acelaşi. Dacă un proiect de lege iniţiat de un parlamentar este respins, respectivul parlamentar trebuie să-şi dea demisia din parlament? Ş.a.m.d.

      Şi eu l-am citit pe Voinescu în Dilema Veche. Şi-l mai citesc când n-are lăcăţel pe articol. Nu scrie rău, dacă ne luăm după aptitudinile literare. Însă îl acuz de inconsecvenţă principială. O chestie susţinea când nu era implicat partizam, alta mănâncă acum. Voltele astea, după cum bate vântul mai prielnic, mă dezgustă. Ori ai valori şi principii în care crezi statornic, ori eşti un simplu cabotin politic.

      Le vine rândul şi celor din USL. N-ai teamă! 🙂

  4. Bibliotecaru zice:

    😀

    Traian Băsescu va pica la un moment dat, mai devreme sau mai târziu. V-aţi gândit ce vor face atunci oamenii precum Sever Voinescu?

    • Horia Pană zice:

      Dragă Bibliotecarule,

      Zău că nu m-am gândit la soarta unora ca Sever Voinescu în era post-Băsescu. Are şanse reale să intre la iarnă în parlament. Aşa că îl vom avea pe-acolo până în 2016. Cum zic poporanii noştri, năravul din fire n-are lecuire. Va face parte din grupul Sfintei Drepte ca şi până acum. Va vocifera ca şi până acum, mânând carul cu „cea!”, în cerc închis.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s