Rhinoceromachia sau lupta rinocerilor cu oamenii (1)

Logica a murit, trăiască logica! Această unealtă care poate fi folosită, ca mai toate uneltele inventate de om, pentru a face, pentru a repara sau pentru a destrăma. Pentru a vindeca, dar şi pentru a ucide. Poate fi folosită în toate felurile, chiar şi în acele feluri din care să rezulte că logica este opusul ei.

Răzbelul declanşat de USL în scopul destructurării reţelei PDL care a parazitat până în măruntaie instituţiile statului era firesc. Logic. Doar toată lumea politică – şi nu numai – se lamenta la căpătâiul statului „încremenit într-un proiect” deficient şi vicios. De unde şi propaganda lansată de Traian Băsescu pentru reforma statului.  Însă aceeaşi pârdalnică de logică, privită în oglidă, tot ea fiind, dar reflectată invers ne explică cum USL a declanşat reacţiunea, încercând prin „lovitură de stat parlamentară” (sic!) să destructureze instituţiile statului. În special a statului de drept de până în 7 mai 2012, când mai toate poziţiile de autoritate şi decizie erau ocupate de servanţii PDL. C-aşa era drept şi mai este şi-acum, nu?

Cristian Preda, într-un articol publicat pe blogul său, spune următoarele: „Statul de drept românesc nu a fost salvat recurgând la o strategie abilă, ci prin multiplele intervenţii ale celor care, în toate calităţile enumerate, s-au comportat raţional în faţa ameninţării cu o nouă rinocerizare.” (N.B. Fără a citi în integralitatea sa respectivul articol, intitulat Mulţumiri, nimic din ceea ce încerc să vă spun nu va avea sens sau nu va prezenta interes.)

„Intervenţioniştii” despre care face vorbire Cristian Preda, cei care au salvat statul de drept de rinocerizare repezintă fără excepţie, şi „fără să aibă o poziţie oficială sau o identitate partizană”, cum spune Cristian Preda, anturajul cotidian al PDL şi al lui Traian Băsescu. Simplă coincidenţă, cum altfel!

Dar ce este rinocerul nostru? Să-l urmărim pe regizorul Claudiu Goga, cel care a pus în scenă piesa de teatru a lui Eugen Ionesco, Rinocerii: „Este un om care nu mai crede în dragoste, nu mai crede în prietenie, care îşi pierde memoria, care crede foarte tare în clişee şi în spiritul de turmă.”

Într-o zi, într-un oraş, câţiva oameni se transformă în riniceri – pur şi simplu. Fenomenul este privit ca o boală rară, îi nelinişteşte pe câţiva, dar atitudinea generală este aceea de încredere pentru că nu ni se poate întâmpla ceva rău nouă, nu? Mereu alţii o păţesc, niciodată noi. Apoi pe rând, cercul de cunoscuţi ai personajului principal, Beranger, se restrânge, şeful lui, vecinii, trecătorii, un logician, cel mai bun prieten al său – toţi devin rinoceri. Rinocerii ajung la un moment dat să reprezinte majoritatea şi atunci ei definesc normalitatea. Beranger ajunge să fie el însuşi un monstru faţă de prietenii şi concetăţenii săi deveniţi rinoceri.[1]

Berenger: Nu se mai vede nimic, ce se întâmplă?
Dudard: Nu se mai vede nimic, dar se aude.
Berenger: Asta nu-i de ajuns.
Daisy: Praful va murdări farfuriile.
Berenger: Ce lipsă de igienă!
Daisy: Să ne grăbim să mâncăm. Să nu ne mai gândim la toate cele. (Praful se risipeşte.)
Berenger: Au dărâmat zidurile de la cazarma pompierilor.
Dudard: Aşa e. L-au dărâmat.
Daisy (care se depărtase de fereastră şi era lângă masă, cu o farfurie în mână şi pregătindu-se să şteargă praful, vine repede la geam.) Acum ies de acolo.
Berenger: Toţi pompierii – un regiment de rinoceri cu toboşarul în frunte.
Daisy: Invadează bulevardul!
Berenger: Nu mai e de suportat, totul e insuportabil!
Daisy: Ies şi alţi rinoceri de prin curţi!
Berenger: Ies şi din case…
Dudard: Ies şi pe ferestre!
Daisy: Se vor reuni cu ceilalţi.
Dudard: Deja nu mai deţinem majoritatea.
Berenger: Câţi sînt unicorni şi câţi sunt bicorni dintre ei?
Dudard: Cred că-n momentul ăsta deja statisticienii statistichează situaţia Ce ocazie grasă de polemici savante!…                                                                                         …
Daisy: Nu mai e de glumă. S-au luat într-adevăr în serios.                                           Berenger: Nu mai există decât ei. Nu mai există decât ei. Autorităţile au trecut de partea lor. (Rinocerii, Eugen Ionesco)


[1] Prezentare a piesei de teatru pe site-ul Teatru radiofonic.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Rhinoceromachia sau lupta rinocerilor cu oamenii (1)

  1. Pingback: Rinocerul şi democraţia de sticlă (8) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  2. Pingback: Rhinoceromachia sau lupta rinocerilor cu oamenii (7) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  3. Pingback: Rhinoceromachia sau lupta rinocerilor cu oamenii (6) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  4. Pingback: Rhinoceromachia sau lupta rinocerilor cu oamenii (5) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  5. Pingback: Rhinoceromachia sau lupta rinocerilor cu oamenii (4) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  6. Pingback: Rhinoceromachia sau lupta rinocerilor cu oamenii (3) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

  7. Pingback: Rhinoceromachia sau lupta rinocerilor cu oamenii (2) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s