Strâmbă-Noime – Că de n-ar fi, nu s-ar povesti (1)

„Urieşul Strâmbă-Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră
Au văzut căzând potopul ş-au trecut potopu-not.
De când sunt poveşti în lume şi se spun pe lângă vatră,
Ei duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot.
Amândoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte,
Lungiţi unul lângă altul, stau grăind în limba lor.
Dar ei sunt în neastâmpăr. Când şi când pe a lor frunte
O gândire-ntunecată se întinde ca un nor.”
(Răzbunarea lui Statu-Palmă de Vasile Alecsandri)

Despre subiectul pe care în ultimele zile l-a tot frecat Antena 3, cel legat de lista de shopping a lui Mihai Răzvan Ungureanu, nu fac alte aprecieri decât că e o dovadă incontestabilă a unei anumite tipologii umane, a parvenitului cu ifose. Explicaţia sa că altcineva face lista e penibilă. Te pomeneşti că plutonierul Decoreanu de la SPP a pus ce-a pus acolo la sugestiile nevesti-sii.

Dar revin la ipocriziile lui Mihai Răzvan Ungureanu, despre care am mai scris. Şi m-aş fi oprit la acelea dacă „tânăra speranţă a politicii româneşti”, omul pe care contează şi Traian Băsescu că-i va fi urmaş, nu ar fi persistat în fariseism şi superficialitate preţioasă. Fără a-i contesta un curriculum vitae consistent, pun la îndoială „calibrul său intelectual”  la care se închina deunăzi Baconschi. Una e să fii mâncător de carte şi istoric al genealogiilor şi alta să fii politicianul care-şi transformă în act învăţăturile. Una e să-ţi păsărească în cap „Graurii” limbii române şi alta să ai exact proprietatea termenilor, fără tereremuri[1] disonante.

Prilejul unui nou asalt asupra redutei ungurene mi l-a oferit interviul din ziarul, varianta Gândul Live, din data de 18 septembrie. Din întreg interviul este extras fragmentul în care ridică, iarăşi, problema traseismului.

1. „Eu ştiu pe pielea mea ce înseamnă mutarea dintr-o parte în alta pentru că, în clipa în care un număr bun de parlamentari în care se afla o majoritate de parlamentari a PDL au plecat dinspre coaliţia de guvernare spre ce era atunci opoziţie, a căzut guvernul care începuse să facă treabă. Acela este în opinia mea traseism”, declară Mihai Răzvan Ungureanu.

Buun! Deci, în accepţia intelectualului bine garnisit cu tomuri de cărţi, traseism este când pleci de la Putere în Opoziţie. Când deplasarea se face dinspre Opoziţie spre Putere ce-o fi? Să vedem ce spune în continuare!

2. „S-a plecat de la o situaţie, înşelând alegerile electoratului şi aşteptările sale şi au trecut de partea cealaltă a baricadei. Trecerea de partea cealaltă parte a baricadei, făcând opoziţia să se devină putere nu se poate face – e opinia mea – gratis.”

În primul rând, electoratul a fost înşelat şi atunci când parlamentari PSD şi PNL au trecut dinspre Opoziţie spre Putere, fie direct, fie în droşca UNPR. Fiindcă votul dat unor parlamentari şi partide s-a transformat în mandate. Iar când parlamentarul jucăuş schimbă tabăra, schimbă votul cetăţeanului şi echilibrul politic rezultat din voinţa populară. Dar să nu ne jucăm prea mult cu logica d-lui Ungureanu, că transpiră şi nu mai are şerveţele parfumate Puff la îndemână. Din câte ştie toată lumea, resursele după care se dau în vânt politicienii noştri se află acolo unde e guvernarea. Cum poate atunci să fie transhumanţa din Dealul Puterii în Valea Opoziţiei motivată de avantaje? Mai ales că, la vremea aceea, nu era deloc sigură căderea Guvernului Ungureanu. Nu cerceta aceste legi, că eşti nebun de le-nţelegi!

3. „Nu există o revelaţie pe care s-o ai noaptea, să spui s-a întâmplat din momentul ăsta să nu mă mai regăsesc în interiorul PDL şi mă duc la PSD. În spate se află un câştig, o recompensă. (…) Când eşti consistent cu principiile tale, când partidul se comportă la antipodul principiilor pe care le respecţi, plecarea din partid şi regăsirea altui făgaş politic mi se pare logică şi etică.”

Cum a fost şi la Convenţia PD din 25 mai 2005, când membrii unui PD nu-şi mai regăsesc principiile anti-socialiste în partidul lor socialist şi pleacă la alt partid, la PD popularo – creştin-democrato – conservator, devenit, şi prin regăsirea principială a socialistului Stolojan, plecat de la liberali (!), PDL. Ce ţi-e şi cu antipozii ăştia în căutarea popularităţii! Nici vorbă de vreun câştig, ci rezolvarea, într-un târziu, a frământărilor principiale ce i-au canonit încă de pe vremea FSN. Logic şi moral, ce mai!

4. El a mai precizat (conform Gândul) că nu se poate vorbi despre traseism politic în cazul unor reprezentanţi ai Forţei Civice, mai ales că aceştia au venit într-un partid mic, care nu oferă decât „ipoteza victoriei”. Aspectul pe care îl eludează cu dezinvoltură Mihai Răzvan Ungureanu este acela că „traseismul non-traseist”, căruia încearcă să-i găsescă justificări convenabile, nu este în fapt o mişcare spre un partid mic, ci spre o alianţă în care PDL e vioara întâia.

*

Nu ştiu cum poate explica MRU regăsirea politică a unora ca Ion Bazac sau Marian Săniuţă, ambii ex-PSD, în interiorul Forţei Civice. Sau cum nu se mai regăsesc doctrinar unii ex-PDL, precum Dănuţ Liga sau Ştefan Pirpiliu, deşi Forţa Civică se mişcă pe acelaşi pretins culoar ideologic cu PDL. „La nivelul electoratului român pe felia de centru-dreapta, cele două partide se raportează complementar unul la celălalt”, spunea de curând MRU în România Liberă. Şi continuă, stupefiant, astfel: „Traseismul comportă definiţii multiple şi nu cred că acest subiect reprezintă cea mai stringentă problemă de dinaintea alegerilor parlamentare… În acest orizont, traseismul chiar este o temă falsă, pe care o putem exploata pentru a ne submina propria construcţie politică, atât timp cât folosim, interesat sau nu, accepţiuni diferite ale termenului.”

O finalitate la acest gen de abordări explicative abracadabrante este oferită de Deutsche Welle: „În concluzie, discuţia despre migraţionism a eşuat şi de astă dată. Problema este că în România labilitatea politică care caracterizează traseismul a intrat in moravuri, a devenit o trăsătură puternică a societăţii, una validată tacit, în ciuda discursului moralizant.”


[1] Tererem (tereremuri): 1. Ornament melodic, tril. 2. zorzoane, marafeturi. 3. ornament grafic. 4. moft, ifos. . (Dicţionarul de arhaisme şi regionalisme, Ed. Saeculum, 2002)

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Ipocritocraţia. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Strâmbă-Noime – Că de n-ar fi, nu s-ar povesti (1)

  1. Pingback: Avatarurile lui Sfarmă-Casă – Că de n-ar fi, nu s-ar povesti (2) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s