Cui i-am dat drumul prin Curte?

Motivarea Curţii Constituţionale la decizia sa din 26 septembrie 2012, urmare şi completare a deciziei din 27 iunie 2012, privind admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, formulată de un număr de 26 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Mai precis, e vorba despre conflictul dintre Preşedinte şi Guvern legat de reprezentarea la Consiliul European.

Ceea ce transpare din textul motivaţiei – atât cât a apărut în presă, deoarece pe site-ul CCR el nu a fost publicat încă – este că CCR devine un ilegitim şi abuziv legislator şi revizor al Constituţiei.

Un prieten al unui prieten, acesta din urmă fost coleg şi fost profesor de-al meu la Ştiinţe Politice, scria cu câteva luni în urmă, pe blogul[1] profesorului, legat de deciziile Curţii Constituţionale următoarele: „Aici era vorba despre faptul că în actuala matrice de organizare statală, vedem din practică, dacă „teoria generală a statului şi dreptului” n-o înţelegem în esenţă şi spirit, CCR poate deveni putere supremă în stat, în situaţii cu miză majoră… Domnule (…), CCR este organism jurisdicţional? Răspundeţi-vă întâi cu Da şi vedeţi ce vă iese: într-un organism jurisdicţional nu pot da hotărâri decât magistraţi, nu funcţionarii! Răspundeţi-vă apoi cu Nu şi vedeţi iar ce vă iese: nu este organism jurisdicţional (CCR, nota mea), nu poate da hotărâri care să producă efecte juridice opozabile „legislativului”.”

Ce a decis Curtea Constituţională în iunie 2012

1a.„În exercitarea atribuţiilor constituţionale, Preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European în calitate de  şef al statului. Această atribuţie poate fi delegată de către Preşedintele României, în mod expres, primului-ministru.”

1b. Opinia separată a unor judecători a fost aceasta: „Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană la alin.(2) prevede „Consiliul European este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre”. În opinia noastră, din analiza acestor texte se poate constata că nu există nicio prevedere constituţională sau comunitară care să acorde o exclusivitate de  reprezentare în Consiliul European pentru Preşedinte sau pentru primul-ministru. În cererea Preşedintelui se solicită constatarea faptului că reprezentarea statului român la Consiliul European este o atribuţie „care revine conform Constituţiei  doar Preşedintelui României”. Ori o asemenea prevedere constituţională nu există. Art.80 din Constituţie defineşte rolul şi poziţia Preşedintelui României, în cadrul sistemului constituţional al ţării. Acest articol reglementează o reprezentare generală, Preşedintele României reprezentând statul român atât pe plan extern, cât  şi pe plan intern, dar atribuţiile exclusive conferite de Constituţie sunt reglementate în art.85-94 din Constituţia României. Nicio prevedere nu se referă însă la dreptul exclusiv al Preşedintelui de a reprezenta România la Consiliul European sau la alte întruniri internaţionale. Mai mult, alin.(2) al art.15 din Tratatul privind Uniunea Europeană oferă o posibilitate alternativă pentru statele membre statuând „Consiliul European este compus din şefii de stat sau de Guvern al statelor membre…”, lăsând la latitudinea fiecărei ţări să decidă cine reprezintă statul respectiv la Consiliul European. Trecând peste faptul că România nu are un „şef de stat”, sintagma fiind folosită pentru funcţia de Preşedintele României doar în limbajul cotidian sau în doctrina juridică, pe plan european putem constata că fiecare ţară a decis dacă statul respectiv este reprezentat de şeful statului, acolo unde există, sau primul-ministru. Din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, 24 sunt reprezentate de primul-ministru  şi trei de către Preşedintele  ţării respective. în toate aceste state, cu excepţia Poloniei, unde Tribunalul Constituţional Polonez a decis în favoarea primului-ministru, problema reprezentării în Consiliul European a fost decisă prin consens politic. În opinia noastră,  şi în România decizia privind reprezentantul  ţării la o întrunire internaţională, inclusiv la Consiliul European, este o problemă politică, care trebuie să fie tranşată, atunci când există divergenţe în acest sens între Preşedinte şi primul-ministru, de către Parlament.”

Cum a motivat CCR decizia sa din 26 septembrie 2012

2a. Curtea susţine că regimul politic consacrat de Constituţie trebuie să fie calificat ca fiind unul semiprezidenţial şi că, potrivit art. 80 alin.(1) din Legea Fundamentală, preşedintele reprezintă statul român, ceea ce înseamna că în planul politicii externe conduce şi angajează statul: „Acest text constituţional îi permite să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional. O atare concepţie este legitimată de caracterul reprezentativ al funcţiei, preşedintele fiind ales de cetăţeni prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat… Prin urmare, Curtea a constatat că rolul Guvernului în politica externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze şi să îndeplinească obligaţiile la care România s-a angajat la nivel de stat. Curtea observă, cu acest prilej, că acest rol este unul de execuţie, aşadar, unul derivat, şi nu originar, cum este cel al preşedintelui României. Astfel, aşa cum s-a reţinut prin decizia anterior menţionată, nefiind o putere delegată, ci proprie preşedintelui României, reprezentarea statului poate fi delegată, printr-un act de voinţă expres, de către acesta atunci când consideră necesar.”

Numai că art. 80 nu specifică decât atributul reprezentării, nu şi pe cel al guvernării. Pentru că art. 91 spune limpede care sunt atribuţiile preşedintelui în ceea ce priveşte politica externă: „Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.” Ceea ce înseamnă că el, „în planul politicii externe NU conduce şi NU angajează statul” de capul lui.

Intenţia majorităţii politizate a CCR încearcă impunerea, dincolo de litera şi spiritul Constituţiei, să impună ideea de şef al statului şi subordonarea Guvernului faţă de preşedinte. Ceea ce se spune şi în opinia separată.

2b. Opinia separată: „Astfel, cum am arătat şi în cadrul opiniei separate la decizia din 7 februarie 2008, astfel de decizii ale Curţii Constituţionale reprezintă paşi semnificativi realizaţi – prin intermediul instanţei constituţionale – în transformarea unei republici semiprezidenţiale într-una prezidenţială, în condiţiile în care niciuna dintre cele doua variante nu reprezintă cea mai bună soluţie pentru statele care au fost tributare unui regim totalitar… Nici o prevedere nu se referă însă la dreptul exclusiv al preşedintelui de a reprezenta România la Consiliul European sau la alte întruniri internaţionale (…) În consecinţă, o asemenea dispoziţie constituţională nu echivalează cu existenţa unui drept absolut de reprezentare a statului.”

În concluzie, nu ne confruntăm cu neclarităţi ale Constituţiei – textele constituţionale fiind explicite în acest domeniu litigios – ci cu o evidentă rescriere abuzivă a Constituţiei. Cu o modificare nepermisă a regimului politic, altfel decât printr-o revizure legitimă şi validată de cetăţeni prin referendum constituţional. Deoarece Curtea Constituţională se erijează în izvor de drept, ceea ce ea nu este şi nici nu poate fi într-o democraţie.

Şi atunci spre ce ne îndreptăm? Spre desfiinţarea principiului separaţiei puterilor în stat, spre destructurarea puterii politice a Guvernului şi Parlamentului, spre dezechilbrarea regimului politic democratic şi spre introducerea pe uşa din dos a prezidenţialismului autoritarist. Adică o „monarhie republicană”?!


[1] Mirel Curea, pe blogul Stanciugelu Stefan, pe 22 august 2012.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în D'alea constituţionale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cui i-am dat drumul prin Curte?

  1. Ghilotina zice:

    Am asistat la un proces in care Presedinta a spsus clar : nu este tinuta sa respecte decat ce s-a hotarat in interesul legii . Daca seamana .spetele cumva …..
    Am ajuns sa ma tem si nu imi place .

    • Horia Pană zice:

      Ghilotina,

      Nu prea înţeleg la ce anume te referi. Preşedinţia a spus multe de-a lungul timpului. Care proces? Care hotărâre „în interesul legii”? Şi a cui? Că despre ultima decizie a CCR Preşedinţia nu a emis nici un comunicat.
      Ţi-aş fi recunoscător dacă ai completa comentariul.

  2. Grasul zice:

    Vara aceasta am invatat ceva: absolut tot ce este scris intr-un text de lege este TOTAL interpretabil in functie de interesul clientului cu ajutorul avocatului!
    Mai demult invatatsem ca instantele din Romania nu au o procedura unitara!
    In concluzie, daca la 10 instante diferite se judeca aceeasi tip de speta in functie de interesele diferite ale celor 10 clienti ai avocatilor vor rezulta 10 verdicte diferite ca urmare a unor interpretari diferite ale aceluias paragraf din lege!
    De ce m-ar mira NUMAI 2 interpretari diferite a unui text de lege cand sunt implicati numai 2 clienti in cazul Curtii Constitutionale? As fi avut un semn de intrebare daca ar fi fost 4-5 opinii separate!
    Sigur ca acuzele pe care le pot aduce Curtii Constitutionale juristii cu experienta in domeniu vor fi tot atat de diferite ca si interesele pe care le apara!
    Astept cu interes momentul in care judecatorii C.C.R vor fi condamnati la lapidare (desi inca nu stiu cine ar putea face asta) pentru „desfiinţarea principiului separaţiei puterilor în stat, pentru destructurarea puterii politice a Guvernului şi Parlamentului, pentru dezechilbrarea regimului politic democratic şi pentru introducerea pe uşa din dos a prezidenţialismului autoritarist”.
    Devine tot mai interesant sa va citesc blogul!

    Sanatate si numai bine!

    • Horia Pană zice:

      Amice Grasul,

      Remarca ta este binevenită pentru a discuta mai amplu problema interpretării legilor.

      1. Un text de lege nu este „TOTAL” interpretabil, ci sunt interpretabile unele aspecte. Aici intervine conceptul de „in litera şi spiritul legii”. O să iau un exemplu simplist: furtul calificat. Un individ fură pe timpul nopţii, dintr-un loc public, o sticlă de bere. Altul, în aceleaşi condiţii, fură o maşină. Numai şi dacă luăm în calcul valoarea prejudiciului luat în calcul, la o pedeapsă generală cu închisoarea de la 3 la 15 ani, şi este suficient pentru un judecător să acorde pedepse diferite ca mărime. Aici avem interpretarea în sensul spiritului legii. Sancţiune, dar în funcţie de prejudiciu. Că doar n-o să dea 15 ani pentru bere şi 5 pentru maşină. Cu toate că legea nu specifică expres asta.

      2. Zece instanţe nu pot da zece verdicte diferite, ci ori în favoarea unuia, ori în favoarea altuia. Deci doar două, eventual alternativ. Mai ales că vorbim de verdicte atacabile în maxim 3-4 instanţe.
      Unificarea practicii judiciare este deja în proces de generalizare la nivelul tuturor instanţelor. ÎCCJ a implementat deja procedura.

      3. Sunt mai multe opinii separate. Presa a reţinut numai una. Dar ele privesc aspecte diferite ale deciziei CCR.

      4. Referitor la citatul din încheiere, eu am spus că într-acolo ne putem îndrepta, nu că şi suntem deja acolo. Deşi decizia de completare a altei decizii reprezintă un arac evident la separaţia puterilor în stat. Mai ales că rolul preşedintelui e de mediator între instituţiile statului, nu de guvernant. Chiar dacă unele atribuţii intră, oarecum, în sfera Executivului. Dar şi aici interpretările sunt fie echivoce, fie forţate.

      Oricum, sper ca anul 2013 să ne aducă înfiinţarea unei Adunări Constituante, astfel ca ambuguităţile Constituţiei să fie înlăturate. Şi asta în aşa fel încât să lămurim raporturile dintre instituţiile statului, să limpezim rolul şi atribuţiile acestora, pentru a limita drastic posibilitatea de a apărea iarăşi şi iarăşi conflicte politice de rang constituţional.

      5. Chestia cu lapidarea judecătorilor nu m-a amuzat deloc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s