„Ce înseamnă interes naţional şi cine îl stabileşte” (1)

Aşa îşi intitulează articolul de pe Contributors.ro Ştefan Vlaston, vehement susţinător al lui Traian Băsescu, al PDL, acum „ungurean” al Forţei Civice şi partener al lui Mihai Neamţu, la Noua Republică. Nimic de condamnat, dacă unii îşi închipuie şi mă vor acuza că asta vreau să fac. Subiectul abordat însă de dl. Vlaston, cel al interesului naţional, dovedeşte că dumnealui habar nu are ce înseamnă conceptul cu care operează judecăţi de valoare.

Să luăm ca exemplu ce consideră Ştefan Vlaston a fi interes naţional, într-un articol publicat tot pe Contributors.ro, în 2010:

„1) Refacerea şi păstrarea cu sfinţenie a echilibrelor structurale, în bugetul de stat, de pensii, pentru şomaj, în balanţele de plăţi, etc.; 2) Folosirea împrumuturilor şi a excedentelor furnizate, eventual, de creşterea economică, pentru dezvoltarea infrastructurii, a sistemelor de educaţie, sănătate, etc.; 3) Alocarea banilor doar în sisteme reformate şi modernizate (educaţie, sănătate, justiţie, ordine publică, administraţie publică centrală şi locală), care să returneze societăţii exact serviciile pe care aceasta le aşteaptă şi pe care le plăteşte. În caz contrar nu se justifică alocarea de bani suplimentari acestor sisteme; 4) Reducerea aparatului bugetar şi informatizarea tuturor serviciilor susceptibile de această transformare; 5) Construirea unui mediu fiscal, legislativ, stabil şi predictibil,  necontaminat de corupţie, care să atragă investitorii străini ce vin cu bani, tehnologie, management performant şi pieţe de desfacere; 6) Încurajarea unei economii bazate pe producţie de mărfuri şi servicii vandabile, cu valoare adăugată mare; 7) Profesionalizarea managementului în sistemele de stat şi eliminarea politrucilor; 8) Salarizarea în sistemul bugetar doar în funcţie de performanţă, rezultatele muncii şi contribuţia la funcţionarea instituţiei; 9) Retragerea statului din sisteme pe care le gestionează financiar prost. De exemplu, din educaţie şi sănătate. Statul colectează fonduri prin taxe şi impozite, pe care le redistribuie apoi în cele două sisteme, după ce le dijmuieşte prin furt sau deturnare spre alte capitole (fondul de pensii). Normal ar fi ca beneficiarii să fie în relaţie contractuală directă cu furnizorii, iar statul să supravegheze doar legalitatea, calitatea şi nenocivitatea acestor servicii; 10) Adoptarea unui cadrul constiţutional şi legislativ prin care să se separe complet activitatea politică de aceea de afaceri; 11) Transparentizarea tuturor cheltuielilor, veniturilor şi intereselor în instituţiile publice sau care utilizează bani publici; 12) Privatizarea ultimelor active aflate în proprietatea statului, care nu generează profit ci doar pierderi şi funcţii pentru clientele; 13) Concesionarea construcţiei de infrastructură pe care România nu e în stare s-o realizeze, pentru atragerea de investiţii străine; 14) Investiţii pentru stimularea ecoagriculturii şi turismului.”

Conform întregii literaturi de specialitate, interesul naţional este ghidul de orientare a politicii externe  unui stat. Interesul naţional este caracterizat de un înalt grad de generalitate (nu orice interes), de perenitate (nu interesele conjuncturale, ci cele de durată) şi este tradus în politici (altfel el rămâne la nivelul dezideratului, al aspiraţiei). Interes naţional nu e un interes anume, ci o sumă de interese, care converg spre asigurarea, pe de o parte, a securităţii, pe de alta a bunăstării actorului stat. Concret, interesele care intră în categoria interesului naţional se exprimă prin valori, care se traduc apoi în obiective palpabile, pe care actorul trebuie să le îndeplinească. Odată stabilit obiectivul, trebuie alese mijloacele de atingere a acestuia, iar, în cadrul lor, modalităţile concrete prin care se procedează. Acest lucru este valabil atunci când actorul este cel ce lansează o iniţiativă de politică externă; când însă trebuie să răspundă la o iniţiativă lansată de alt actor, deci la un stimul extern, el trebuie să identifice răspunsul (urmărind aceeaşi secvenţă: obiectiv – modalitate – mijloc) care îi asigură satisfacerea în cel mai înalt grad a propriului său interes naţional. De exemplu, integrarea României în NATO, apoi în UE. În ce priveşte clasificarea intereselor, în esenţă există trei categorii mari:

a) cele care exprimă valori fundamentale – integritate teritorială, independenţă, suveranitate etc. – asupra cărora de obicei nu se negociază (excepţie fac unele tratate internaţionale, precum integrarea în UE) ;

b) cele asupra cărora, deşi importante, se poate negocia (vezi acorduri de control al armamentelor şi/sau dezarmare), atâta timp cât, prin negociere, se menţine echilibrul iniţial;

c) cele care fac obiectul curent al negocierilor – de pildă, drepturi de navigaţie pe Dunăre, schimburi comerciale etc.

Din cele expuse mai sus rezultă indubitabil că dl. Ştefan Vlaston face o confuzie uriaşă între interesul naţional şi interesul public. În multe lucrări reprezentative ale unor cercetători politologi (i.e. Lindblom şi Dahl), conceptele bunăstării sociale sunt încorporate în teoriile statului şi ale contractului social. Instituţiile statului devin întruchiparea interesului public şi ele sunt cele care fac alegerile şi opţiunile publice, ele fiind purtătoarele interesului general. Iar indivizii, cetăţenii au rolul de beneficiari ai politicilor instrumentate de instituţiile statului, care au ca menire, prin natura lor, să servească interesul public. Pe scurt, interesul public este acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu respectarea principiilor eficienţei, eficacităţii şi economicităţii cheltuirii resurselor pe care acestea le angajează în beneficiul cetăţenilor.

În speranţa că noţiunile şi conceptele utilizate au fost puse la locul lor, în partea a doua a acestui articol vom trece în revistă substanţa interpretării interesului public – căci despre el este totuşi vorba – în opinia lui Ştefan Vlaston; fost profesor de matematică la un liceu (Petre Poni) şi probabil viitor politician din partea ARD, unul care va contabiliza interesul naţional şi interesul public. Dar care nu prea le deosebeşte, se pare.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Mass-media/Bloguri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la „Ce înseamnă interes naţional şi cine îl stabileşte” (1)

  1. Pingback: „Ce înseamnă interes naţional şi cine îl stabileşte” (2) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia G. Pană aka Sneezy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s