„Ce înseamnă interes naţional şi cine îl stabileşte” (2) + Addenda

„Ce înseamnă interes naţional şi cine îl stabileşte” (1)

Articolul d-lui Ştefan Vlaston, de care pomeneam în episodul trecut, porneşte cu o discuţie a dumnealui (ŞV) cu un amic (A), pe Facebook, pornind de la Legea Educaţiei. Eu voi selecta doar ideile esenţiale. Dumneavoastră aveţi la dispoziţie (prin link) întreaga desfăşurare para-argumentativă.

Cine reprezintă interesele societăţii?

A: „Domnul profesor, politicienii trebuie să răspundă la cerinţele oamenilor, nu să voteze legi tâmpite. Descentralizarea se poate face, (…) dar ţinând cont de cerinţele oamenilor…Dacă mii de profesori au spus nu acestei legi slabe, nu înseamnă că el (Băsescu, n.a.) a respectat cerinţele dânşilor. Noi, cadrele didactice, suntem grupuri de interese? Cred că ştim foarte bine ce vrem!”

ŞV: „Încă odată (sic!)[1], nu profesorii stabilesc interesele societăţii, cât timp ăşi apără doar propriile interese. Daca aveţi copii şi nepoţi, ca mine, gândiţi-vă la lumea pe care le-o lăsaţi, gândiţi-vă la Grecia şi Spania!”

A: „Cine stabileşte ce este bine pentru societate? Băsescu?…”

ŞV: „Şi el, pentru că a fost ales preşedinte şi multi alţii care înţeleg binele societăţii. Dar cine, profesorii? Şi de unde ştiţi cum gândesc toţi? Eu ştiu destui care gândesc ca mine.”

A: „Cunoscuţii dumneavoastră nu reprezintă o ţară întreagă.”

ŞV: „Nici ce spuneţi dv. nu reprezintă o ţară întreagă. Este părerea dv. şi, probabil, a cercului dv. de cunoscuţi. De unde ştiţi cum gândeşte o ţară întreagă?”

Acest dialog relevă o situaţie tipică în care doi profesori – de astă dată şi după cum ni se dezvăluie ei înşişi – schimbă nişte simple păreri, amândoi fiind însă convinşi că reprezintă pe cineva. De fapt, nici unul nu se reprezintă decât pe sine.

Dialogul surzilor începuse pe marginea Legii Educaţiei şi interesele profesorilor. Dl. Vlaston a transferat interesele profesionale particulare la nivelul intereselor întregii societăţi, apoi, schimbând rapid pluralul în singular, la nivelul interesului naţional. O jonglerie care striveşte logica raţională şi o aruncă în obscurul erorilor de judecată. Şi asta o face un matematician şi profesor pe deasupra. Vivat academia! Vivant professores!

E adevărat, cum spune A, că „politicienii trebuie să răspundă la cerinţele oamenilor”, asta le e doar menirea, dar nu orice interese şi nu oricum. Pentru că unele interese pot afecta interesele altora, iar acest lucru nu poate fi acceptabil într-o societate democratică. Astfel se ajunge la compromisul benefic, adică deservirea intereselor a cât mai multora posibil. Şi da, profesorii pot fi un grup de interese, exprimat prin cel mai adecvat numitor comun, dar nu grupuri de interese radicalizat divergente.

E adevărat şi ce spune ŞV, că „nu profesorii stabilesc interesele societăţii”, dar nu despre acele interese era vorba, ci de cele strict specifice profesorilor. Dar despre acestea dl. Vlaston nu vrea să vorbească. Şi atunci aruncă pe masă sperietoarea Grecia şi interesul naţional. Şi nu doar asta. Deoarece scoate, ca din pălăria iluzionistului, îndrituiţii, în opinia sa, de a stabili „ce este bine pentru societate”: a(A)lesul Traian Băsescu şi cei „care înţeleg binele societăţii”. Altfel spus, nu oricine îşi cunoaşte interesul/interesele, ci nişte evghenicoşi printre care se numără şi dumnealui.

Apoi se ciondănesc pe reprezentare. Şi e adevărat că nici cunoscuţii lui A, nici ai lui Vlaston „nu repezintă o ţară întreagă” şi că nici unul habar n-are „cum gândeşte o ţară întreagă”. Deşi amândoi pornesc de la ideea că da, ignorând faptul că amândoi, rătăciţi de febra confruntării, recunosc implicit partizanatul concepţiilor şi parţialitatea domeniului intereselor.

Şi iar despre interesul naţional

Căci ne spune Ştefan Vlaston, părăsind discuţia cu amicul său A, că „Există un bine comun, interese comune, interes naţional, dincolo de cerinţele profesorilor şi/sau altor segmente ale societăţii.” Nu, d-le Vlaston, nu există nimic dincolo, ci interesele profesorilor fac parte integrantă din interesele comune din societate. Avem aici şi nu dincolo.

Şi mai spune dumnealui: „Binele individual, în special  nivelul de trai, este responsabilitatea fiecăruia, nu a statului, dupa resursele intelectuale şi fizice proprii, diferite de la individ la individ. Şi pentru care nu poate şi nu trebuie învinovăţit altcineva, eventual Traian Băsescu, cum avem obiceiul noi românii. Să căutăm ţapi ispăşitori pentru propriile eşecuri şi neputinţe, acuzând pe alţii că nu fac din economie bici care să mai şi pocnească. Iar cine nu este mulţumit de situaţia din România are acum posibilitatea, dacă învaţă limbi străine, să-şi caute fericirea şi pe alte meleaguri, în Uniunea Europeană.” Este adevărat, şi cât se poate de liberal, ca binele individual să fie o resposabilitate individuală. Dar nu se uită cumva rolul constituţional al statului? Acela de a crea condiţiile necesare şi suficiente pentru realizare binelui individual? Căci retragerea statului din economie şi aruncarea responsabilităţii creării resurselor în cârca mediului privat nu înseamnă retragerea statului pe gurguiul Olimpului, de unde să se hlizească la popor. Să nu trecem cu vederea reala retragere a statului, încă de la începutul anilor ’90, din rolul său de control şi supreveghere, ori din rolul său de bun şi echilibrat legislator. Bineînţeles că din textul său transpar şi „învăţăturile” lui Băsescu despre non-responsabilitatea statului faţă de cetăţenii săi, dar şi îndemnul „căraţi-vă, voi cârtitorilor!”

Cine stabileşte interesul/interesele?

„Cei care se pricep, nu cei care mint şi promit marea cu sarea, pentru a obţine voturi”, îşi răspunde dl. Vlaston. De parcă alianţa din care face şi dumnealui parte, în postură de candidat chiar, ARD (PDL – Forţa Civică – PNŢCD/Pavelescu), nu promite marea cu sarea. Toţi o promit şi toţi ne lasă apoi moştenire marea nelinişte şi sarea-n ochi.

„Preşedintele Traian Băsescu este de asemeni un factor de decizie, pentru că a fost ales de cetăţeni şi pentru aceste motive, să conducă ţara pe un drum al prosperităţii”, continuă ŞV. Şi astfel ajungem la miezul problemei a ceea ce sunt interesele societăţii şi interesul naţional: deciziile lui Traian Băsescu şi a comilitonilor săi, care doar ei se pricep. De parcă nimeni altcineva nu mai este ales în ţara asta, în afară de preşedintele ţării. În nici un caz Parlamentul, deşi Constituţia spune că el este „organul reprezentativ suprem al poporului român”. Sau că aceia numiţi în înalte funcţii publice, constituţional, sub puterea Parlamentului, şi nu a Preşedintelui, formând Guvernul nu au vreun alt scop în afara executării directivelor prezidenţiale.

Pentru că aici bate cu asiduitate Ştefan Vlaston şi nu la poarta interesului naţional sau interesului public.

Addenda

Cum am mai spus, interesul naţional a determinat aderarea României la NATO (2004) şi la Uniunea Europeană (2007) şi nu la Comunitatea Statelor Independente controlate de Moscova. Deşi în 2004 era Iliescu preşedinte, marea majoritate a actorilor naţionali au conlucrat în acea direcţie. Tot Iliescu preşedinte era şi atunci când interesul naţional al României era să se aşeze într-un regim democratic şi să adopte economia de piaţă. Fără opoziţia cuiva. La fel s-a întâmplat în 2007, când Preşedintele Băsescu, Guvernul Tăriceanu şi Parlamentul în ansamblul său au reprezentat o singură voce, cea a interesului naţional.

Interesele particulare însă, nici cel naţional, nici cel public, au determinat o tranziţie cu sincope. Şi consecinţele unei asemenea abordări le simţim azi. Şi nu doar consecinţele, ci simţim şi tentativele de creare de noi modalităţi înspre controlul partizan al cele două tipuri de interese, naţional şi public.

Să nu lăsăm uitării metodele vechiului regim. În 1975, interesul naţional a constrâns România Socialistă la semnarea Actului Final de la Helsinki, care includea şi respectarea drepturilor omului. Prevederile respectivului document nu au fost niciodată puse în practică. Pentru că dincolo de interesul naţional, acela de a crea imagine externă favorabilă, prevederile sale intrau în contradicţie cu tipul de regim politic, cu interesele aparatului de Partid – Stat. Să nu le considerăm simplă istorie!


[1] Vă rog să-i scuzaţi domnului profesor Vlaston limba ce-o vorbeşte. E de matematică… Corect se scrie „încă o dată,…”

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Mass-media/Bloguri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la „Ce înseamnă interes naţional şi cine îl stabileşte” (2) + Addenda

  1. Bibliotecaru zice:

    Exact la asta muncesc eu acum. Dacă politicieni se pot face cu uşurinţă că nu ştiu despre ce este vorba, în măsura în care cetăţenii ştiu, ei nu vor mai putea fi păcăliţi de discursurile de la TV… altfel politicienii ar părea cu toţii nişte tâmpiţi şi cetăţeanul ar spune… cum bre, nu ştii atâta lucru şi te dai de politician? Soluţia deci nu este să obligăm politicienii să „înţeleagă” noţiunile generale, pentru că ei doar se fac că nu le ştiu şi se „muncesc” să le interpreteze, „şmecheria” este ca cetăţenii să ştie cum stă treaba.

    http://bibliotecaru.blog.com/

    Sigur, nici eu nu sunt un specialist, dar citesc cărţi… Deja funcţionează, mă prinde de cele mai multe ori când politicienii încearcă să mă manipuleze cu cuvinte complicate.

  2. Bibliotecaru zice:

    Sunt unii oameni care învaţă tabla înmulţirii cântând.
    Alţii învaţă limba rusă cântând.
    Există deci oameni care mai fac confuzie între limba rusă şi tabla înmulţirii… dacă melodia este aceiaşi.

    În momentul în care vorbeşti despre ceva principii, cineva ar trebui să se gândească că ele sunt extrase din întregul filosofiei sociale descris de sistemul instituţional şi nu reprezintă neapărat ceva legat de cum sună la ureche în limba română.

    INTERES NAŢIONAL.

    Ce este interesul naţional? Cineva care se pricepe la politică nu poate da o definiţie a interesului naţional ca interesul societăţii, va da exact definiţia interesului naţional din lege.

    De ce spun asta, pentru ca interes naţional poate fi privit, în contextul său geografic, alături de interes judeţean sau interes local… pe de altă parte poate definit specific de lege, de exemplu:
    „Sunt de interes national lucrarile miniere executate de operatorii economici cu capital integral sau majoritar de stat, in baza unei licente de exploatare acordate potrivit prevederilor Legii minelor nr. 85/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea extractiei lignitului (PCS < 23.865 kj/kg) destinat productiei de energie electrica si termica."

    Prin articolul 90 Constituţia însărcinează preşedintele sarcina de a lansa procedura pentru referendum asupra problemelor de interes naţional.
    "ARTICOLUL 90 – Referendumul
    Presedintele Romaniei, dupa consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national."

    Din păcate domnul preşedinte a înţeles că această procedură o lansează după cum îi convine domniei sale, de exemplu cu campania aceia, bătaie de joc, cu dispariţia unei camere în Parlament (bătaie de joc pentru că nimeni, absolut nimeni, nu a discutat ce înseamnă exact dispariţia unei camere a parlamentului, nu s-a discutat nici măcar ce efort legislativ trebuie făcut ulterior modificării Constituţiei… şi aşa mai departe).

    Fiecare dintre cele patru coduri juridice ar fi avut nevoie de o aprobare prin referendum, legea salarizării unice, legea pensiilor, legea sănătăţii, legea educaţiei… şi aceste legi mi-au venit în minte numai dintre cele date în ultimul timp. În principiu legile ce trebuiesc adoptate prin referendum sunt mai ales legi organice.

    Dintre aceste legi, nu se poate, sub nici o formă, modifica legea referendumului sau legile electorale… fără a fi supuse referendumului.

    Românii nu au votat nici aderare la NATO, UE, Spaţiul Schengen, Zona Euro, Pactul Fiscal…

    Problema este deci la nivelul nesimţirii politicienilor şi a amatorismului comentatorilor politici de felul domnului Vlaston. Relativ la cel din urmă numit, nici măcar nu vrea să înveţe, şi spun asta pentru că nu vrea să publice comentariile mele la ceea ce spune domnia sa pe contributors… nicidecum să mai de şi un răspuns la ele. Păi şi atunci de ce m-aş purta cu mănuşi la adresa domniei sale?

    • Horia Pană zice:

      Bibliotecarule,

      Bine te-am regăsit. Că mă întristaseşi cu al tău „media blackout”.

      Problema care o ridici tu este demnă de o discuţie serioasă. Puţini sunt însă cei dispuşi la aşa ceva. Mai ales datorită partizanatului în care au înţepenit.

      Într-adevăr, preşedintele poate iniţia referendum pe probleme de interes naţional. Şi ele sunt explicitate în Legea referendumului, la art. 12:
      „a) regimul general al proprietăţii publice şi private;
      b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
      c) organizarea generală a învăţământului;
      d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;
      e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;
      f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;
      g) regimul general al cultelor. ”

      Nici un asemenea subiect nu a fost vreodată supus referendumului.
      În schimb, Băsescu l-a utilizat într-un domeniu care nu poate face obiectului unui asemenea tip de referendum, ci doar al unuia constituţional.

      Trebuie să spun însă că din textul tău poate rezulta ideea că „problemele de interes naţional” şi „interesul naţional” ar însemna acelaşi lucru. Nici vorbă. Am explicat asta, succint, în primul episod al articolului.

      Cu politica de dialog de pe Contributors m-am lămurit demult.

      Toate cele bune!

      • Bibliotecaru zice:

        Spuneam că interesul naţional este definit funcţie de domeniu. Evident că problemele de interes naţional nu pot fi aceleaşi cu interesul naţional, dar o legătură există între ele. De exemplu, dacă avem extragerea minereului în condiţiile exprimate de mai sus, atunci avem ceva de interes naţional. Deschiderea sau închiderea unei astfel de mine, în dimensiunea discreţionară a actului administrativ devine o problemă de interes naţional.

        În anumite condiţii, ar putea exista un referendum pentru închiderea sau păstrarea unei mine care este de interes naţional.

        Chestiunea pe care vroiam eu să o semnalez era tocmai asta, faptul că dacă citiţi acea listă cu motive de referendum, puteţi observa şi recunoaşte, cu uşurinţă, că fiecare dintre motive au căpătat forme legislative şi au trecut prin Guvern (sub formă de OUG sau angajarea răspunderii guvernului) sau prin Parlament (prin lege)… niciodată însă nu a fost organizat şi un referendum.

      • Horia Pană zice:

        Aşa este Bibliotecarule!

        Interesul naţional – în accepţia sa curentă, cea provenită din domeniul Relaţiilor Internaţionale – conţine numeroase elemente ale interesului public de care vorbim amândoi. Acestea din urmă sunt toate de interes naţional, evident. Preponderent de interes intern, dar cu reverberaţii la nivelul relaţiilor externe pe care un stat le are în concertul internaţional… N-am putut evita repetiţiile terminologice… 🙂 Un stat al bunăstării de ansamblu (la nivel politic, economic, social etc.) este mai puţin vulnerabil faţă de statele sau instituţiile dominatoare sau tutelare. Pentru că are mai multă independenţă, mai multă siguranţă de sine.
        Dl. Vlaston cred că ştie despre ce vorbeşte, însă nu putea justifica şi apăra ideea „şefului de stat” ca factotum politic fără a manipula sensurile conceptelor.

        Ceea ce este clar e că noi doi ne înţelegem perfect. Problema este că sunt prea mulţi cei care nu înţeleg (nu vor, nu pot, le e lene), dar parcă mai mulţi sunt cei care se fac că nu înţeleg.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s