Superiorul şi inşii

Cunoaşterea umană este cuprinsă între polii unei contradicţii : 1) Tendinţa şi posibilitatea subiectului de a cunoaşte în mod complex şi definitiv totul; 2) Imposibilitatea realizării, înfăptuirii acestei tendinţe şi aspiraţii, scrie într-un curs universitar de filosofia adevărului[1]. Şi mă raliez acestui punct de vedere.

Rudolf Steiner[2], într-o analiză critică a textelor cardinalului Nicoalus Cusanus (1401 – 1464) spunea că omul capătă cunoaştere superioară doar dacă devine fiinţă superioară. Adică, o trecere de la simpla cunoaştere (Wiessen), la viziunea superioară (Schauen) sau cunoaşterea superioară (Erkennen). Altfel exprimat, de la cunoaşterea parţială, general umană, la cunoaşterea întregului. Este şi ceea ce au încercat într-un fel enciclopediştii francezi cu al lor Dicţionar sistematic al ştiinţelor, artelor şi meseriilor, editat în secolul al XVIII-lea sub coordonarea lui Diderot şi D’Alembert, considerat a fi un ferment intelectual al Revoluţiei Franceze.

Despre tentaţia enciclopedică şi ratarea naturală a unui asemenea demers este emblematic romanul cvasi-autobiografic al scriitorului italian Giovanni Papini, Un uommo finito (Un om sfârşit[3]), unde descrie încercarea şi eşecul scrierii unei cărţi a cărţilor, în care să se regăsească toată cunoaşterea umană: „Am fost unul dintre aceia pentru care puţin sau jumătate nu contează: ori totul, ori nimic! Iar eu am vrut întotdeauna totul – nimic să nu scape sau să rămână pe dinafară! Deplinătate şi totalitate – şi nimic de dorit după aceea!… Va trebui cel puţin să recunoaşteţi că sunt sfârşit fiindcă m-am apucat de prea multe lucruri şi că nu mai sunt nimic pentru că am vrut să fiu totul!”

Sorin Adam Matei[4] susţine teza că intelectualii români se structureaza în grupuri de prestigiu care duc mai departe domnia lumii tradiţionale, aristocratice şi instaurează o stare socială pe care le numeste „paramoderne”. Una din concluziile cărţii este că această combinaţie „paramodernă” zădărniceşte remodernizarea României dupa 1989. În Idolii forului el spune astfel: „Intelectualii publici români sunt plini de prejudecăţi intelectuale, incluzând pe aceea că o cultură generală vastă, enciclopedică, bazată pe principii „esenţiale”, „imuabile” poate oferi toate răspunsurile la toate problemele. Acest mod de gândire e perimat şi interesat. E perimat pentru că presupune că lumea e o cantitate definită şi că o minte suficient de elastică şi cuprinzătoare o poate cuprinde. E interesat, pentru că enciclopedismul intelectualilor publici este confundat cu genialitatea, iar genialitatea este folosită ca mijloc de legitimare a ocupării unei poziţii sociale de elită.”

Probabil că vă vine foarte greu să credeţi că această „poliloghie” a fost declanşată de o revoltă a d-lui Andrei Pleşu, exprimată la cel de-al XI-lea Simpozion Naţional de Jurnalism, organizat de Departamentul de Jurnalism al Universităţii Babeş-Bolyai:

„Văd seară de seară oameni care fac analize, dar nu ştiu cine sunt. Echipe de inşi dăscălesc naţiunea, dar nu ştiu în numele cărei isprăvi, în numele cărei competenţe vorbesc. Ştiţi cumva cu ce se ocupă de fapt domnul Mugur Ciuvică? E medic pediatru, m-am interesat. De ce-mi explică el, de ani de zile, la TV cum stau lucrurile, în numele a ce? Sunt o grămadă de inşi care ne explică ce e dreptatea, adevărul, democraţia, dar nu ştim care e competenţa lor reală.”

Îi port d-lui Pleşu un respect neîndoielnic. Pentru multe. Erudiţie, claritatea ideaţiei şi exprimării, umorul său savuros, pentru hârjoana sa pe interval cu îngerii[5], pentru Minima Moralia[6], o etică a intervalului (obsesivul interval) şi pentru multe eseuri şi articole despre omenescul şi neomenescul din noi. Dar uneori reuşeşte să mă stupefieze prin exerciţiile sale de contorsionare a unor valori şi principii de care altădată se rezema cu nădejde. Precum le contorsionează şi acum. De ce?

Un răspuns plauzibil îl dă Adrian Gavrilescu, unul din eseiştii din Idolii forului, lucrarea deja amintită: „Aflaţi într-o criză de idei în ultimii ani, având un sistem referenţial din ce în ce mai precar, din ce în ce mai apatici, inflexibili şi neclari, intelectualii publici români preferă să se lamenteze utilizând un vocabular din ce în ce mai redus, subliniindu-şi cu insistenţă poziţia pretins ameninţată şi rolul contestat.”

Dacă privim retrospectiv la apariţiile publice ale lui Andrei Pleşu, observăm o translaţie de la serenitatea hâtră a înţeleptului care se lua de braţ cu lumea, pe când peripatetiza câte 50 de minute pe aleile raţionalităţii cu Gabriel Liiceanu, la TVR, la supăratul Andrei Pleşu, cel care se ia de piepţi cu lumea. Tocmai motivul pentru care consider plauzibilă aserţiunea lui Adrian Gavrilescu.

Gâlceava înţeleptului cu lumea, cum ar spune din nou Dimitrie Cantemir[7], mă determină să-l iau un pic în răspăr pe dl. Pleşu.

1. Şi eu văd oameni care fac analize la televizor fără să-i cunosc, ori citesc scrierile unor oameni pe care abia apoi îi cunosc. Şi unii, într-adevăr, ne dăscălesc. Dar l-aş întreba pe dl. Pleşu, este el oare cunoscut de tot neamul, de ne dăscăleşte clipă de clipă?

2. Într-adevăr, nu toţi „dascălii” mediatizaţi au competenţe pe subiectele abordate. Şi sunt destui cei de-a dreptul stupizi. Însă nu doar la ei face referire Andrei Pleşu. De exemplu, în opinia sa, singura competenţă a lui Mugur Ciuvică este medicina pediatrică. Păi în acelaşi tip de judecată de valoare, şi conform educaţiei şi specializării sale, singura competenţă a lui Andrei Pleşu este istoria artei.[8] Şi totuşi ne dăscăleşte despre orice.

3. Da, sunt numeroşi inşi care îşi exprimă public opiniile despre dreptate, adevăr, democraţie şi nu numai. Şi nu toţi au studiile care să fie certificate de competenţa d-lui Pleşu într-ale dreptăţii, adevărului şi democraţiei oglindite de arta plastică. Nu? Interesant şi deplorabil totodată este însă faptul că înţeleptul Andrei Pleşu ne proscrie dreptul la opinie în lipsa unor competenţe purtând apostila sa şi a amicilor săi de for intelectual. De exemplu, fizicianul Horia Roman Patapievici. O fi vorbit şi scris dumnealui despre electromagnetismul dreptăţii, despre spaţiul euclidian în care se ni se-arată adevărul, ori despre hamiltoniana democraţiei? Nici vorbă. A scris despre lucruri dincolo de competenţa sa certificată. Nu ştiu să fi fost pus la colţ, pe coji de nucă, de domnul Pleşu.

Andrei Cornea, care le ia apărarea intelectualilor comentaţi în Idolii forului, într-un serial de articole din Revista 22, „Idoli şi idolatri”(I şi II), spune că „autoritatea lor publică nu are legătură cu o specialitate, ci ţine de posibilitatea de a articula clar şi expresiv idei generale, de a le insufla un ethos, de avea intuiţie şi discernământ şi, poate, mai rar, o anume înţelepciune – iar publicul înţelege foarte bine aceasta.”

Aşa-i, domnule Cornea! N-aţi vrea să-i explicaţi şi d-lui Andrei Pleşu cum stă treaba asta? Ca să ştim şi noi dacă dumnealui chiar este fiinţa superioară dotată cu o cunoaştere şi o competenţă superioară „inşilor”, cum ne lasă să înţelegem, ori îl lăsăm îngerilor.


[2] Filosof, artist, pedagog şi gânditor social austriac, fondator al pedagogiei Waldorf (1861 – 1925).

[3] Giovanni Papini, Un om sfârşit, Ed. Polirom, 2008.

[4] Sorin Adam Matei este un universitar american de origine română. În prezent este Associate Professor la Purdue University, Indiana, Statele Unite. A studiat istoria la Universitatea Bucureşti, cu o aprofundare în studii est europene la Budapesta, în cadrul programului din străinătate al Universităţilor Californiei şi Wisconsinului. A mai studiat la universităţile americane Tufts (masterat) şi Californiei de Sud (USC) (doctorat). Este specialist în sociologia comunicaţiilor şi a culturii, analist al relaţiilor dintre forţele sociale şi fenomenul cultural. A scris în volumul său, Boierii minţii (Ed. Compania, 2004), despre evoluţia modernităţii româneşti şi tranziţia post-comunistă în lumea culturală şi a editat, alături de Mona Momescu, cartea de eseuri Idolii Forului (Ed. Corint, 2010), în care se pledează pentru o clasă de mijloc a spiritului dominată de intelectualii specialişti în diverse domenii de activitate şi nu pentru intelectualii elitişti, a căror paradă pentru cultura de tip enciclopedic, eclectică, sterilă nu oferă soluţii.

[5] Andrei Pleşu, Despre îngeri, Ed. Humanitas, 2010.

[6] Andrei Pleşu, Minima Moralia, Ed. A IV-a, Ed. Humanitas, 2008.

[7] Dimitrie Cantemir, Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, 1698.

[8] C.V. – Andrei Pleşu: 1966-1971, Facultatea de Arte Plastice, Secţia de Istoria şi Teoria Artei, Bucureşti; 1980:  Doctorat în istorie cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană, Universitatea Bucureşti.

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Ipocritocraţia și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Superiorul şi inşii

  1. Grasul zice:

    Mi-a placut trecerea in revista a ideilor despre cunoastere si privirea critica asupra intelectualitatii din acest articol.
    Pentru ca subiectul mi s-a parut interesant am luat-o pe fir incercand in Revista 22 unde n-am dat de „Idolii forului” dar am gasit un rezumat al articolului din Adevarul asa ca am trecut pe Adevarul unde am citit si punctul de vedere al domnului Plesu despre presa si jurnalisti.
    Dupa ce am citit si punctul de vedere al domnului Plesu m-am intors la Superiorul şi inşii si am ajuns la concluzia ca domnul Sneezy a scris un articol frumos si interesand dar legatura cu Andrei Plesu mi se pare cam subreda.
    Fiecare cu parerea lui!
    Sanatate si bafta!

    • Horia Pană zice:

      Când apelezi la surse colaterale, şansa de a da peste construcţii şubrede creşte. Cu o simplă căutare pe net, Idolii forului ţi s-ar fi dezvăluit astfel: http://idolii.com/

      Apoi, în motorul de căutare al site-ului, scriind cuvintele cheie „intelectuali publici” găseai şi trimiterile mele. Altele, mai succinte, despre ceea ce se găseşte în librării. Eu cam scriu despre ce citesc, nu despre ce-mi spun alţii că ar fi citit.

      În final, fiecare cu părerea lui! Dar n-ar fi mişto să fie o părere avizată?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s