Tot Deutsche Welle

Dar nu Robert Schwartz şi nici Petre Iancu, ci Horaţiu Pepine.

Între litera şi spiritul Constituţiei

Subiectul atinge resorturi politice delicate, dar mai înainte de toate el ar trebui să primească o clarificare teoretică. Se ştie că lupta politică se dă de multe ori în teritoriul nedefinit dintre ceea ce este litera şi si ceea ce este spiritul Constituţiei. O lege nu este întotdeauna perfect determinată şi are uneori nevoie, în procesul aplicării, ei de o laborioasă interpretare.

Are dreptul preşedintele să-l desemneze pe primul ministru, ignorând opinia majorităţii constituite? Preşedintele Traian Băsescu a creat un precedent în toamna lui 2009, atunci când a numit succesiv două persoane fără nici o legătură cu majoritatea din parlament. Constituţia nu spune de câte ori poate încerca preşedintele, aşa încât jocul desemnării ar fi putut, teoretic, să continue la nesfârşit. Constituţia spune doar că parlamentul poate fi dizolvat abia după două tentative eşuate, dar nu îl obligă pe preşedinte să facă acest lucru.

Prin urmare dacă admitem că preşedintele Traian Băsescu a avut dreptate în 2009, atunci ar trebui să admitem că el ar fi putut să numească, în deplină legitimitate, 10,15, 30 de prim-miniştri la rând. Nu ar exista limită legală. Un an întreg activitatea parlamentului s-ar fi rezumat la respingerea propunerilor preşedintelui.

Este clar aşadar că acest tip de a citi Constituţia duce într-o tristă fundătură : preşedintele numeşte câţi prim-miniştri doreşte şi dizolvă parlamentul numai dacă el consideră că este necesar... Complet aici.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Mass-media/Bloguri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Tot Deutsche Welle

  1. Jan Valjean zice:

    Constitutia trebuie urgent modificata si clarificate rolul parlamentului,guvernului,presedintelui.O solutie corecta si care ar rezolva problemele de politizare a CCR ar fi desfiintarea acesteia si preluarea atributiilor acesteia de catre ICCJ prin judecatori integri si cu experienta juridica indubitabila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s