Discurs despre o epidemie: Părerologia (2)

Discurs despre o epidemie: Părerologia (1)

Acum patru ani, prezent la un seminar dedicat jurnalismului modern (Monterey, Mexic), Gabriel García Márquez rostea următoarele cuvinte: Astăzi faptul şi opinia s-au încurcat: comentariul este prezent într-o ştire, iar editorialele sunt împănate cu fapte. Produsul final nu a devenit însă mai performant, iar meseria de ziarist nu a comportat nicicând atâtea pericole. Erori involuntare sau premeditate, manipulări cu rea intenţie şi denaturări veninoase transformă ştirea într-o armă redutabilă. Trimiterile la „surse informate” care au preferat anonimatul, la „funcţionari guvernamentali” sau la observatori atoateştiutori, însă pe care nu-i ştie nimeni, acoperă toate abuzurile, care rămân nepedepsite.

Spaţiul public românesc a devenit terenul în care retorica politică ostilă a devenit singura modalitate de comunicare. Şi nu mă refer la politicieni, care prin natura lor partizană sunt în opoziţie cu rivalii lor, aflaţi la putere sau în opoziţie. Ci la purtătorii de mesaj, la formatorii de opinie, analişti şi comentatori/jurnalişti, care, prin caracteristica profesiei lor, ar trebui să fie factorii de echilibru între combatanţii politici şi retorica lor de adversitate[1]; cei pentru care zvonul este zvon, informaţia incertă este explicitată ca incertă, iar ansamblul evenimentului sau fenomenului nu este distorsionat de utilizarea doar a anumitor detalii pentru a justifica un punct de vedere părtinitor.

Analistul şi comentatorul politic, cel puţin teoretic, vor să spună adevărul despre un anume fapt. Ca şi la începutul anilor ’90, în zorii „democraţiei originale”, după 2004 societatea românească a fost din nou fracturată prin personalizarea lui Pro şi lui Contra. Sunt momentele în care adevărul observabil, investigabil redevine Adevărul, când aprecierile subiective, izvorâte din afinităţi personale sau de apartenenţă la ideologia unui grup cu care se identifică devin Realitatea.[2] De cele mai multe ori, atât analistul, cât şi comentatorul vor să-şi impună propriul Adevăr şi propria Realitate, astfel că ei nu mai fac apel în mesajul lor la raţiunea publicului căruia i se adresează, insistând însă, uneori agresiv, pe sentimente şi emoţii. Şi în această situaţie, amândoi vor da evenimentului sau fenomenului politic în discuţie acele conotaţii, pozitive ori negative, care le servesc fie ca sprijin mental şi sufletesc, fie ca suport al partizanatului mai mult sau mai puţin afişat. Iar publicul spre care sunt trimise în rafale tâlcuirile respectivilor crainici devine din receptor simplu recipient.

La scurt timp după ce Traian Băsescu a ajuns preşedinte, iar alianţa dintre PNL şi PD a ajuns la guvernare s-a instalat o reală criză instituţională, care s-a agravat la sfârşitul anului 2006. Sorgintea crizei instituţionale o regăsim însă într-o anumită viziune politică, neîmpărtăşită în egală măsură de partenerii democraţi şi liberali. Şi anume, ideea lui Traian Băsescu de aglutinare politică a celor două partide, printr-o fuziune care să creeze o nouă formaţiune politică, suficient de puternică încât să poată concentra tot ceea ce înseamnă decizie şi legiferare. Reacţia PNL a fost de respingere justificată a iniţiativei, dacă luăm în calcul prezervarea identităţii liberale şi faptul că PD era la acea vreme un partid socialist. Concomitent cu acest proiect, Traian Băsescu insista pe declanşarea alegerilor anticipate, fapt ce ar fi dus la reconfigurarea parlamentului şi guvernului. Mai ales că simpatia enormă de care se bucura Traian Băsescu ar fi dus PD la un scor mai mare decât ar fi obţinut PNL-ul lui Tăriceanu. De ce asta? Explicaţia e simplă.

Fuziunea dintre PD şi PNL ar fi dus la formarea mai devreme a ceea ce astăzi se numeşte PDL, adică un partid prezidenţial şi oportunist. Regăseşte cineva creştin-democraţie sau liberalism în actualul PDL, după absorbţia PLD, a transfugilor pro-Băsescu din PNL, majoritatea lor fiind formată din foşti parteneri ai lui Iliescu, ca Stolojan, ori rămăşiţele Alianţei pentru România a transfugului din PDSR, Teodor Meleşcanu? Nici vorbă. Poate doar „conservantismul” la guvernarea cu orice preţ.

Clivajului politico-instituţional generat de acest proiect politic i s-a adăugat clivajul analitico-mediatic. Datorită circumspecţiei sale faţă de planurile lui Traian Băsescu, Tăriceanu a devenit Moliceanu, apoi, nu mult mai târziu, Trădiceanu. Analiştii şi comentatorii, dispuşi pe ambele margini ale surpăturii politice au lăsat deoparte instrumentarul profesional pentru a se angaja în conflict, alegându-şi campamentul; care după convingeri, care după interes.

Dar nici unii, nici alţii nu au depus minima strădanie de a explica pe înţelesul tuturor starea de fapt, implicaţiile şi consecinţele afacerii „Fuziunea şi Anticipatele”. S-au echipat în schimb de bătălie, au fâlfâit bandierele, au zăngănit armele şi-au declanşat şi întreţinut cu perfidie „Războiul celor două nevroze”.


[1] Adversitatea politică – într-o lume a firescului – este simbolică şi legitimă atâta timp cât sunt păstrate regulile jocului democratic, cât primează confruntarea de idei (asupra unor ipoteze, proiecte, soluţii, consecinţe, benefice sau nefaste) şi nu atacul la persoană, cât clamatul interes public nu este masca în spatele căreia se cochetează interesul meschin, cât respectiva confruntare se reazămă pe fapte şi nu pe aparenţe, denaturări sau falsuri grosolane.

[2] Adevărul este adevărul metafizic, pe ipoteza existenţei unui sistem de referinţă ontologic, universal în fiinţa oricărei persoane, iar adevărul, adevărul material sau relativ, este o reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realităţii, bazată pe corespondenţa dintre „ce este” şi judecata asupra a ceea „ce este” confirmată prin experienţă.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Discurs despre o epidemie: Părerologia (2)

  1. Grasul zice:

    Stimate domn
    Nu m-am indoit niciodata de bunavointa dumneavoastra si nu am incercat niciodata sa-mi ascund parerile prin fraze mestesugite pentru ca nu sunt atat de ferm atasat de o anumita ideologie, singurul lucru de care sunt sigur este ca nu vreau sa mai aud de socialisti.
    Asta nu inseamna ca am o simpatie pentru PDL-isti si/sau Traian Basescu.
    Daca cumva va amintiti am scris o data ca l-am cunoscut intamplator pe TB pe vremea cand era comandant de vas si impresia mea a fost ca era un foarte dur conducator comunist, deci nu vad cum as fi putut avea vreo simpatie pentru un astfel de om.
    Am mai scris parca faptul ca nu consider ca absolut tot ce au facut guvernele Nastase, Tariceanu, Boc trebuie blamat.
    Dumneavoastra ma provocati sa va raspund la unele intrebari precise despre idologia PDL dar eu judec dupa ceea ce ramane pozitiv sau negativ (in opinia mea) dupa o guvernare sau alta.
    Singurele aspecte pozitive care imi vin in minte acum de la guvernarea Boc ar fi urmatoarele:
    1. Legea educatie in masura in care incearca sa stabileasca un standard pentru invatamantul superior, mai multa severitate la examenul de Bacalaureat si clasa pregatitoare mutata de la gradinita.
    2. Codul Muncii adaptat pentru cerintele companiilor straine care au investitii in Romania.
    3. Codurile Civil si Penal si codurile de procedura civila si penala, dar si astea numai in masura in care s-au putut aplica.

    Despre programul impus de FMI nu pot spune ca e un fapt pozitiv sau negativ cata vreme nu exista atunci o alta solutie pentru acoperirea deficitului bugetar imens.

    Guvernului Tariceanu nu am prea multe sa-i reprosez, doar ca a acceptat toate pomenile electorale cerute de PSD in 2007 si 2008, asa cum si PDL a acceptat in 2009 o multime de masuri populiste cerute de PSD cata vreme au guvernat impreuna (venitul minim garantat de exemplu mi s-a parut o o masura absolut gretoasa)! Poate ca ideea de venit minim garantat a venit de la PDL-aripa socialista si ii invinovatesc degeaba pe PSD-isti, asta nu stiu.

    In opinia mea am raspuns cumva la intrebarile dumneavoastra 1, 2, 3.

    Va asigur ca nu m-as fi ostenit sa scriu aceste randuri si nici sa va iau in consideratie opiniile daca mi s-ar fi parut ca puteti fi de acord 100% cu parerile lui Basescu. Eu am facut un fel de alergie la discursurile politicienilor si cu greu reusesc sa iau in considerare mai mult de 30% din ce spune Basescu, 20% din ce spune unul ca Stolojan, iar despre alti politicieni cum ar fi Anca Boagiu, Rovana Plumb, Valeriu Zgonea, Nicolaescu nu mai mult de 0%.
    Ma deranjeaza teribil faptul ca nu pot lua in considerare ceea ce spune Primul Ministru Ponta sau liderul PNL Antonescu. Cand spun luat in considerare nu inseamna ca trebuie sa si acord credit celor spuse de respectivii!

    Originile disensiunilor dintre PDL si PNL poate ca sunt importante pentru unii dar nu si pentru mine iar net-ul e plin de pareri de toate felurile, atacuri, dezinformari, manipulari asa ca am ajuns sa refuz sa mai citesc orice.
    O analiza politica o pot lua in considerare numai daca pot gasi una cam tot la fel de impartiala facuta de cineva cu simpatii politice opuse.
    Cum nu cred ca vreun analist politic ar pune link-uri catre articole care sustin opinii contrare celor proprii ma tem ca atata vreme cat nu ma stergeti de la „prieteni” si nu va modificati link-ul la blogul de pe wordpress veti primi de la mine din cand in cand pareri acide la opiniile dumneavoastra.

    Cu aceste fraze in opinia mea am raspuns la intrebarea dumneavoastra nr 4.

    Ca este un razboi a doua nevroze nu contest, tin doar sa mentionez ca imi provoaca aversiune!
    Si daca cumva vreti sa stiti care fragment din articolul dumneavoastra l-am incriminat in postarea mea precedenta il citez:
    „Fuziunea dintre PD şi PNL ar fi dus la formarea mai devreme a ceea ce astăzi se numeşte PDL, adică un partid prezidenţial şi oportunist. Regăseşte cineva creştin-democraţie sau liberalism în actualul PDL, după absorbţia PLD, a transfugilor pro-Băsescu din PNL, majoritatea lor fiind formată din foşti parteneri ai lui Iliescu, ca Stolojan, ori rămăşiţele Alianţei pentru România a transfugului din PDSR, Teodor Meleşcanu? Nici vorbă. Poate doar „conservantismul” la guvernarea cu orice preţ.”

    Daca celelalte forte politice existente in Romania nu ar fi fost constituite de acelas fel de material uman si nu ar fi avut exact acelas comportament oportunist nu mi s-ar fi parut potrivit sa imi exprim dezacordul cu parerea dumneavoastra.
    De exemplu cu ce sunt mai buni senatorii actualei puteri decat cei ai opozitie cand au refuzat sa confirme intreruperea mandatului lui Mircea Diaconu?

    Daca va mai trage inima, mai scrieti.
    Cand ma va irita vreo opinie de-a dumneavoastra voi continua sa va atac!
    Sanatate si noroc!

    • Horia Pană zice:

      Stimate Grasul,

      Recunosc – pentru a nu ştiu câta oară – că sunt ataşat în mare măsută unei ideologii: liberalismul. În mare măsură, deoarece nu toate principiile susţinute de liberalism, nu oricând şi nu oricum au efecte benefice societăţii. Aşa că nu demonizez nici social-democraţia (a nu se confunda cu comunismul), nici creştin-democraţia.
      În schimb am o problemă cu partidele politice care se revendică de la o idelogie sau alta şi la modul lor de manifestare pe scena politică. Şi ami am o problemă pentru cei care-şi închipuie că democraţia e o plastilină pe care s-o modeleze după capriciile şi ifosele lor.
      Prin urmare, nu sunt nici USL-ist, nici PNL-ist sau PSD-ist, nici PDL-ist şi alte alea.

      Ţi-am pus acele întrebări deoarece m-ai contrat la partea a 2-a a articolului meu, unde sciram taman despre asta. Bănuiam că ai făcut-o în cunoştinţă de cauză şi voiam lămuriri. No offense!

      Despre pozitivele guvernării PDL:
      1. Legea Educaţiei nu este operaţională în totalitatea ei, datorită „excepţionalului” ministeriat Funeriu. (Asta nu înseamnă că Androneasca e vreo eminenţă.) Şi nu este operaţională deoarece intră în conflict cu alte prevederi legale neabrogate sau neabrogabile; cum este statutul cadrelot didactice, de exemplu. De asemene, reforma calitativă a corpului profesoral, prin reexaminări ale competenţelor şi gradelor didactice a fost doar anunţată, nu şi gândită, darămite să o şi pornească.
      2. Codul Muncii, în forma trecută prin asumarea răspunderii, blochează angajatul la salariul minim pe economie, la nepermis repetabila menţinere la nivelul de probă, ceea ce avantajează angajatorul, în special pe cel din multi-naţionale; beneficii mari, impozit pe salariu mic. Şi a dispărut clasificarea pe competenţe profesionale, ceea ce diminuează ideea de înaltă profesionalizare. Nu vorbesc aici de cei cu studii superioare, ci de muncitori.
      3. Când Codurile vor fi complet operaţionale – că nu sunt – voi vorbi şi de ele. Dar ideile din ele sunt în mare măsură bune.
      4. Programul FMI era necesar într-un fel. Poate nu la nivelul ăsta de îndatorare. Dar ţinând cont de risipa bugetară din perioada 2008 – 2011, fără banii de-acolo ar fi fost jale.

      Despre Rovana plumb am o părere mai bună decât despre ceilalţi enumeraţi de dumneata. Nu pot însă evalua cu note sau procente prestaţia lor. Rămâne de văzut pe mai departe.
      Despre Ponta şi Antonescu m-am exprimat deja. Primul nu mai are reperul moral de a mai fi premier după alegeri, iar al doilea este pur şi simplu sărit de pe fix. Nu în totalitate, dar parcă nici mult nu mai are.

      Legat de disensiunile originare dintre PNL şi PDL nu am luat şi nu iau drept bază de informare comentariile jurnalisitice sau „părerologia opinioţilor”, ci informaţia curată, oficială, documentată.

      Şi pe mine mă deranjează profund nivelul la care s-a ajuns în acest „război al nevrozelor”.

      Dacă ai studia cât de cât acţiunile politice ale PDL, incongruenţa lor cu ideologia de la care se revendică şi tipologia discursului vei constata că este un partid oportunist (def.: Atitudine (sau politică) a unei persoane sau a unui grup social, care, pentru a-și atinge scopul, adoptă după împrejurări, principii și opinii diferite) şi prezidenţial (singura autoritate recunoscută este preşedintele Traian Băsescu). E o realitate, nu o răutate de-a mea.

      Îţi dau dreptate că şi celelalte partide sunt formate din cam acelaşi aluat. Şi asta mă disperă. Iar cei care mai şi fac caz de valorile li principiile pe care cică le apără încălcându-le la fiecare pas mă scot realmente din ţâţâni.

      O să scriu, fii fără grijă!

      Toate gândurile mele bune .

  2. Grasul zice:

    Prima parte a articolului mi s-a parut exceptionala!
    Cand a ajuns la analiza politica domnul Sneezy a devenit „parerolog” asa ca din instinct trebuie sa fiu suspicios!
    Desi stiu ca il enerveaza, eu continui sa-i amintesc ca nu agreez nici un fel de pozitie partizana!

    • Horia Pană zice:

      Domnule,

      Ce am exprimat în a doua parte a articolului sunt fapte, nu păreri. Cum aveţi net-ul la dispoziţie, o minimă căutare vă va lumina despre originile disensiunilor dintre PNL şi PD.

      În „părerologia” mea am îndrăznit să nu fiu 100% de partea lui Traian Băsescu. Voi căra în spate acest păcat de moarte câte zile mai am pe pământ.

      Vă provoc însă pe dumneavoastră să-mi argumentaţi următoarele, ca să nu rămân un „părerolog” cretin:

      1. Care sunt elementele populare (creştin-democrate sau conservatoare) din politica dusă de PDL la guvernare?
      2. Care sunt elementele liberale din politica dusă de PDL la guvernare?
      3. Care sunt meritele – altele decât asumarea programului FMI – guvernării PDL?
      4. Unde şi când au folosit analiştii şi comentatorii metodologia analizei obiective asupra fenomenului politic şi nu argumentaţia partizană? Eventual, care ar fi aceia, indiferent de tabăra politică?
      5. Care vă este argumentaţia împotriva aserţiunii mele că se manifestă un „război a două nevroze”, pro şi anti unii şi ceilalţi, întreţinut de ambele părţi, cu toată ceata lor de analişti şi comentatori „independenţi”?

      Un răspuns la aceste întrebări nu numai că ar deschide un dialog real, bazat pe raţionalizarea faptelor, ci v-ar elibera, cel puţin în ochii mei, de ispita insinuărilor maliţioase şi fără acoperire la adresa mea.

      Luaţi-o ca un act de bunăvoinţă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s