Pentru ce tragi clopotele abia acum, Joiană?

Joiana da alarmaLiderii PDL par, la prima vedere, că s-au trezit după un somn lung, lung, lung. Şi au realizat că somnul ăsta a născut un monstru. Bineînţeles însă că somnul le-a fost indus din afară, fără permisiunea lor. Le-a fost indus în somn, cum altfel! Acum s-au urcat în clopotniţă şi bat harângu-n dungă, a primejdie şi-a morţiu. Cam târziu. Doar Mihai Răzvan Ungureanu, dând vădite semne de autism, închis în lumea lui intelectuală, debitează îndemnuri la vitejie:

„Ştim că, începând de mâine, în viaţa politică a ţării, după un examen dificil, dreapta va putea să se exprime cu o voce clară, puternică şi unică… Credem că rezultatele alegerilor (…) pot genera momentul politic de gândire creativă de care avem nevoie. România are nevoie de un proiect bun, care să construiască prosperitate (…), proiect pe care doar Dreapta poate să-l duca mai departe.”

Dar până acuma ce-aţi păzit? Tot pe mâine lăsaţi tot ce e important sau declaraţi voi că e important? De fapt asta a fost întreaga doctrină a guvernărilor PDL: ne spune Băsescu ce şi cum să facem, ne spune FMI ce şi cum să facem, ne facem sau ne cumpărăm noi prieteni când avem prea puţini, îi ţinem apoi aproape cu orice mijloace şi mai vorbim mâine. „Românlor”? Solidarizaţi-vă-ntre voi, că statul are altă treabă! Cine nu v-a lăsat să vă exprimaţi, să generaţi momente politice de gândire creativă? Păi o spune chiar dumnealui, iar eu sunt un pic sarcastic. La ei proiectele construiesc, nu profilează ceea ce urmează a se construi. De-asemenea proiecte şi priorităţi zero e podul plin.

Cristian Preda, în două articole publicate pe blogul său, O înfrângere grea şi O nouă convenţie naţională identifică 3 explicaţii şi 3 provocări, urmare a scorului dezastruos obţinut de ARD/PDL.

Explicaţii:

1. „Efectul dezbinărilor din PDL, care au făcut, de pildă, ca o parte dintre primarii aleşi în iunie să nu se angajaze alături de candidaţii din decembrie.” Nu cunosc la ce dezbinări face referire dl. Preda. Pe 6 octombrie a.c., la Poiana Braşov a avut loc adunarea Ligii Aleşilor Locali ai PDL, la care au participat 800 de preşedinţi de consilii judeţene, vicepreşedinţi, primari şi consilieri locali şi judeţeni, alături de conducerea naţională a partidului şi membrii Biroului Permanent. Plus invitatul de onoare, MRU. Mare parte dintre aleşii locali au criticat faptul că această ligă s-a înfiinţat prea târziu. Să fie asta dezbinarea? Dacă-l cităm pe Vasile Blaga, din cuvântarea sa de încheiere reiese altceva: „Mă aşteptam la critici un pic mai aspre, dar asta înseamnă că priviţi spre viitor, nu spre trecut.”

2. „Efectul unei auto-amăgiri, care ne-a împins să credem că alegătorii vor trece cu vederea atât consecinţele nefaste ale politicii de austeritate, cât şi calitatea îndoielnică a unor candidaturi improvizate.” Întrebarea mea către dl. Preda ar fi următoarea: Auto-amăgire sau auto-suficienţă? Semnalele că politicile de austeritate, aşa cum a înţeles PDL să le articuleze erau deja subiect de contestare publică şi veneau de mai bine de un an. Pot înţelege disculparea motivată de „proasta comunicare” – şi acest apel tot reper al proastei comunicări îmi pare. Însă cu recepţia ce-aţi avut? Muţi, muţi, dar şi surzi şi orbi? Cât despre calitatea îndoielnică a unor candidaturi improvizate, asta iarăşi dovedeşte  o „eludare a meandrelor concretului”. Parcă avuserăţi o comisie de etică care să cearnă candidaturile de calitate de cele improvizate sau denaturate, cu Monica Macovei în frunte, ale cărei propuneri au fost aruncate la ghenă. Tot auto-amăgire sau pură auto-suficienţă şi clientelism?

3. „Efectul incapacităţii ARD de a converti opoziţia faţă de suspendarea lui Traian Băsescu într-un proiect de guvernare. Mai simplu spus: ARD a reuşit boicotul, nu şi scrutinul.” Cu tot respectul şi solicitudinea pe care mă străduiesc să le arăt d-lui Preda, aceste două propoziţii îmi arată că el poate fi un dascăl de ştiinţe politice admirabil, un autor de cărţi onorabil, dar în nici un caz un politolog sau un consultant politic redutabil. Fiindcă numai un amator, aşa cum s-a şi arătat a fi PDL, îşi poate închipui că plopul face mere şi răchita micşunele. Gândeşte cumva domnul Preda că Traian Băsescu poate fi transformat în proiect de guvernare? Dacă ar fi spus că ARD nu a reuşit să-i păstreze pe opozanţii la suspendarea lui Băsescu şi să-i motiveze să susţină programul de guvernare al ARD, ar fi fost o chestie. Dar pentru asta mai trebuia şi un program de guvernare, nu doar Traian Băsescu.

Provocări:

1. „Organizarea opoziţiei faţă de USL în Parlament, pentru a reprezenta societatea ignorată ori dispreţuită de Ponta & co.” Dacă situaţia PDL nu ar fi de plâns, şi este dezgustător să joci tontoroiul la capul suferindului, o asemenea frază mi-ar fi stârnit hohote cu sughiţuri. Care opoziţie? Şi cu cine s-o organizezi? Cu PPDD? Că doar ăsta a rămas. UDMR, foarte probabil, va susţine din parlament USL, pe anumite proiecte legislative convenite, iar minorităţile vor face aşijderea. Şi care societate ignorată? Aia de 16%? Şi care sunt argumentele că va fi ignorată? Nu e guvernarea pentru toţi? Sau vine iarăşi PDL cu stupizenii de genul că Guvernul dispreţuieşte şi discriminează votanţii ARD? Sau e vorba de societatea care a ignorat alegerile? Iată întrebările pe care ar trebui să şi le pună dl. Preda înainte să-şi prindă capul între aceeaşi uluci ca până în alegeri. Şi să se uite un pic în spate, la guvernările PDL şi să vadă dacă nu cumva au rămas pe-acolo nişte urme ale aroganţei şi dispeţului.

2. „Alcătuirea, aşa cum o prevede statutul, a unui guvern din umbră, care să facă o critică sistematică a acţiunilor guvernamentale.” E plin de umor dl. Cristian Preda. Chestia cu guvernul din umbră mă trimite la guvernările Boc şi misivele primite prin poşta pneumatică din care răsărea lumina şi alunga umbra de deasupra celor ce trebuiau făcute. Serios însă, oare de ce nu se gândeşte dl. Preda la opoziţia constructivă şi nu doar la cea negativă – necesară şi ea, nimic de zis – pentru a promova acele politici legislative pe care le aşteaptă presupusa societate ignorată şi dispreţuită de Ponta & Co?

3. „Desemnarea unui candidat pentru alegerile prezidenţiale din 2014, care să încarneze speranţa politică, dincolo de diviziunile partizane.” Păi îl aveţi deja, în persoana lui MRU. Sau vă deziceţi de el? „Solidaritatea e lucrul cel mai important de care are nevoie PDL în anii de opoziţie”, spune dl. Preda în al doilea articol. În afară de solidaritate, eu le-aş propune, mai întâi, să aplice cu aceeaşi intransigenţă criteriile fabulosului lor Cod Etic, cu care au vrut să-l impună adversarilor politici. Nu autodafeuri, dar la câte procente are PDL chiar că nu contează câţiva pătaţi puşi la stâlpul infamiei. Dacă tot se vrea reconstrucţia Dreptei. Sau repornirea Inimii, cum vreţi să-i spuneţi. Ce fel de solidaritate e însă aceea fără mărturisirea prihanelor şi fără canoanele penitenţei? Cea a împărtăşirii aceluiaşi păcat, tovărăşeşte? Apoi, speranţa ce-o invocaţi ar trebui să aibă temelie. Veniţi cu propuneri concrete şi ieşiţi din bucla anatemizării adversarului ca unic proiect politic. I-aţi acuzat pe pe cei din USL că nu au alt program decât „Jos Băsescu!” Voi l-aţi avut doar pe cel de „Jos Pontocraţia!” Într-adevăr, o diferenţă colosală?!

Tot ce am reţinut din discursurile publice ale liderilor ARD/PDL este că ei nu prea sunt de vină, ci soarta crudă, electoratul care şi-a trădat convingerile de dreapta, ieşirile cuvântătoare ale lui Băsescu, pe care totuşi le-au aplaudat şi încurajat, oculta roşie mondială şi felixiana Antena 3. Căci explicaţiile şi provocările servite de Cristian Preda îmi par mai degrabă o altă metodă, grandilocventă de această dată, de a băga iarăşi gunoiul sub preş.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Pentru ce tragi clopotele abia acum, Joiană?

  1. Grasul zice:

    Articolul se vrea cumva o justificare a rezultatului votului din 9 Decembrie?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s