Naţionalismul naiv şi jugul trecutului (2)

12

Naţionalismul naiv şi… Ep. 1

Alarmiştii şi tremuricii[1] prezenţei UDMR la guvernare alături de USL pot să facă „nani pui”. Stăpânul Antenelor şi trimisul său special în teatrul de operaţii, Crin Antonescu, şi-au făcut treaba. Pot răsufla uşuraţi. UDMR rămâne în opoziţie, alături de foştii ultimi parteneri de guvernare. Ponta a cedat. Deocamdată, putem noi specula. Reacţia lui Kelemen Hunor însă, de a declara că va vota împotriva guvernului, la învestitură, poate crea probleme viitoare uniunii maghiare. Ca şi PDL, nu votează un guvern din care nu face parte. Dar putea, de exemplu, să se abţină, cum a mai făcut-o de atâtea ori, lăsând loc de manevre ulterioare. Nu de alta, dar traficând idei, putem presupune că USL nu va dura o veşnicie, că zarurile politice nu vor da mereu 6 – 6 şi că atât PSD, cât şi PNL se vor găsi din nou în situaţia de a negocia cu UDMR, posibil de pe poziţii mai puţin ferme. Cred că pe Ponta într-acolo îl ducea gândul. Ceea ce numai imaturitate nu-mi pare.

Rămâne însă valabilă necesitatea unei acceptări venite din partea tuturor formaţiunilor politice în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei şi a problemei reorganizării teritorial-administrative a ţării. Dacă vor exista argumente pentru o contestare a unora din noile prevederi, ele vor putea fi utilizate pentru a submina buna credinţă a USL, aşa cum aceasta doreşte să i se recunoască. Mai ales după bâlbâielile prilejuite de acuzele privind modalităţile prin care a răsturnat guvernarea Băsescu – PDL şi de manipularea privind lovitura de stat. Bâlbâieli datorate şi conştientizării faptului că poţi merge pe sârmă, au făcut-o şi „exmatriculaţii”, deşi mai pe din dos, dar nu când sârma e legată la înaltă tensiune.

UDMR, parte a PPE ca şi PDL, va avea astfel oportunitatea de a ţipa spre Bruxelles că noua Constituţie şi prezumtiva nouă regionalizare vor oropsi maghiarimea: (1) prin încălcarea principiilor autonomiei, atât de contorsionabile din punct de vedere al interpretărilor; (2) prin nerecunoaşterea naţiei maghiare, datorită sintagmei „stat naţional” prevăzută în articolul 1 din Constituţie.

Considerente despre autonomie

Principiul autonomiei locale constă în „dreptul unităţilor administrativ-teritoriale de a-şi satisface interesele proprii fără amestecul autorităţilor centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea, un sistem care implică autonomia”[2]. În acest sens, avem la dispoziţie prevederile art. 120, alin. (1) din Constituţia României şi Legea Administraţiei Publice Locale (Legea nr. 215/2001). Totodată, potrivit prevederilor legii organice, „autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele legii” şi ea „priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau judeţului, după caz” (Legea administraţiei publice locale, art. 4)[3].

Convenţia Cadru privind Protecţia Minorităţilor Naţionale[4], respectiv Carta Europeană a Autonomiei Locale, sunt singurele documente juridice obligatorii în sarcina statelor membre ale Consiliului Europei, angajamente pe care statul român le-a transpus în dreptul intern. Aceste norme juridice europene nu conferă drepturi colective minorităţilor naţionale, ci doar au menirea de a garanta fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi, în principal, dreptul la egalitate în faţa legii şi la egala protecţie a legii, interzicându-se orice discriminare bazată pe apartenenţa la o minoritate. În plus, asemenea exigenţe presupun ca respectivele măsuri să nu fie extinse, în timp  şi sferă de aplicare, dincolo de ceea ce este necesar în vederea realizării obiectivului egalităţii depline şi efective între persoanele aparţinând minorităţii şi cele aparţinând majorităţii. De asemenea este interzisă statuarea unei discriminări pozitive în defavoarea cetăţenilor majorităţii.

Eu l-am considerat de cele mai multe ori pe Frunda György un om destul de echilibrat. O declaraţie a sa, din 8 noiembrie a.c., mă contrazice profund: „Programul UDMR susţine autonomia locală şi autonomia teritorială. Asta este exact opusul federalizării. Federalizarea înseamnă să am landuri sau ceva ca în Germania, cu parlamente locale, cu guverne locale, cu decizii locale. Iar autonomia înseamnă că din puterea parlamentelor naţionale să deleg puteri consiliilor autorităţilor locale, care pot decide în problemele lor.”

În primul rând, autonomia nu este opusul federalizării, ci federalizarea este un alt fel de autonomie. Introducând sintagma autonomie teritorială însuşi Frunda deschide calea spre federalizarea pe care cică o abjură. În condiţiile statului român, autonomia administrativă coroborată cu autonomia teritorială construieşte de fapt enclava etnică.

Problema autonomiei locale şi a descentralizării, atât administrativă, cât şi financiară a rămas un deziderat, fiind tratată superficial sau doar mimând respectivele principii. Degeaba am transferat spitalele, şcolile şi poliţia în sarcina administraţiilor locale, dacă resursele financiare au rămas în cea mai mare parte atributul şi la discreţia administraţiei centrale. În acest caz, jumătatea de măsură poate fi considerată mai degrabă nici o măsură. Iar eroarea, deşi îi putem spune fără teama de a greşi consecinţa unor resorturi psihologice centraliste, îi afectează în egală măsură pe toţi cetăţenii români, indiferent de originea lor etnică. O chestiune peste care reprezentanţii politici ai maghiarilor trec cu iuţeală, evitând orice discuţie sau comentariu.

Cu toate că reprezentanţii UDMR pretind că au ridicat doar problema statului naţional în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei, similaritatea dintre pretenţiile autonomiste ale UDMR şi PPMT (şi ale secuilor în general) trece dincolo de falsele interpretări date de unii ca fostul senator Frunda şi vizează direct şi statul unitar şi indivizibil. Fapt care contravine normelor europene invocate mai sus.


[1] Nici o legătură cu adepţii cultului penticostal.

[2] A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. II, Bucureşti, 1935, apud Cezar Corneliu Manda.

[4] Convenţia Cadru a fost adoptată la Strasbourg, la 1 februarie 1995, şi ratificată de România prin Legea nr. 33/1995.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Naţionalismul naiv şi jugul trecutului (2)

  1. Pingback: Naţionalismul naiv şi jugul trecutului (3) « POLITICA ÎN PIONEZE – Horia Pană

  2. Grasul zice:

    Chiar ca numai manifestari secesioniste ne mai lipseau!

  3. Jan Valjean zice:

    Nu sunt deloc de acord cu niciun fel de autonomie a unei minoritati,nici culturala nici teritoriala.Daca vrem sa ne intoarcem in perioada trista a dualismului austro-ungar atunci mare atentie la orice fel de cedari de tot felul.Nu se poate ca o minoritate sa aiba mai multe drepturi decat majoritatea si asa ceva nu se va accepta niciodata intr-un stat puternic ci doar in unul slab,numai bine pregatit pentru a fi dezmembrat.

    • Horia Pană zice:

      Cred că nu ştii ce-i aia autonomie culturală. Este exact ce cred că vrei şi tu legat de păstrarea identităţii culturale a românilor din Ungaria, din Ucraina sau din Valea Timocului din Serbia. Sau vrei să le negi românilor de-acolo acest drept?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s