Ce-o să fie, ce-o să fie? Casă sau menajerie?

New Year 2013Suntem pe punctul de a îndosaria anul 2012 şi a-l trimite spre păstrare în arhive. Pentru mine, ca interpret lipsit de constrângerile partizanatului explicit a fost un an deosebit de interesant, incitant şi aberant totodată. Şi asta fiindcă a scos cât de cât de sub obroc viciile şi nedesăvârşirile sistemului nostru politic, precum şi cusururile şi imbecilităţile celor ocupaţi şi preocupaţi de acesta. Nu mai puţin a ridicat vălurile de pe două mituri antagonice, dar puternic potenţate despre Român: mitul înţelepciunii sale congenitale şi mitul destinului sempitern de a se constitui ca „prostime” sau „populime”. Şi rudimentari de ambe crezurile au salahorit întreg acest an să le transforme în adevăruri imutabile. Românul a devenit, pe rând, efigie a dreptei chibzuinţe sau stigmat al strâmbătăţii. Românul a fost apoi tranşat de unii longitudinal, în partea sa dreaptă, sănătoasă şi în partea sa stângă, invariabil morboasă, plămădind un homuncul cu asimetrie spre dreapta. Ceilalţi, nu mai puţin creativi, l-au frământat ca pe plastilină, topindu-i cele două râne naturale într-un homuncul totemizat. Cât despre Românul scăpat de acest laborator al doctorului Moreau, el i-a trimis şi pe unii şi pe ceilalţi „creatori” la nişte origini cât se poate de profane, nu înainte de a le mânca sarmalele şi a le bea răchia.

2012 a fost anul în care dispreţul şi batjocura la adresa unui om dedicat ca puţini alţii meseriei sale de medic de urgenţă a generat o mişcare de stradă împotriva auto-suficienţei şi aroganţei unei guvernări a dezideratelor lozincarde. Dar şi al deturnării scârboase a acelor manifestaţii prin intermediul unor orchestrate echipe de zgomotişti.

A fost anul în care au căzut două guverne, au fost învestite trei şi ne-am jucat de-a referendumul.

A fost anul în care adevărul şi minciuna au fost corcite în fel şi chip pentru a servi interesele a două tabere belicoase şi isterice.

A fost anul îngâmfatelor bărbii ridicate spre ceruri, al exacerbării imbecilităţilor cu ştaif, al explicaţiilor abracadabrante despre cum albul e negru şi negrul e alb, culmea culmilor, venite din partea unor intelectuali care au preferat onestităţii profesionale să se cocoaţe, ca tinerii UTC-işti ajunşi premieri, în prepeleacul ridicolului şi servilismului.

A fost anul în care ofensiva para-legislativă de aceeaşi factură a fost tolerată când a manufacturat obedienţe politice în decurs de 3 ani, dar a fost repudiată şi mistificată când a destructurat sistemul anterior de obedienţe în decurs de numai 3 zile. De parcă subminarea autorităţii instituţiilor statului, dincolo de mai mult sau mai puţin subtilele politizări clientelare, ar fi doar o problemă de viteză.

A fost anul în care experimentele genetice de reconfigurare a majorităţilor parlamentare au fost condamnate nu pentru că ar induce deficit de democraţie reprezentativă, ci pentru că au practicat-o şi adversarii politici.

A fost anul în care meniul politic a devenit din ce în ce mai exotic, de la vaca de Kobe, la buhaii de baltă şi porcii bipezi. Nimănui nu i s-a aplecat, nimeni nu a stuchit oripilat şi nici nu l-a durut măcar în… Acolo!

A fost anul în care pentru unii „Isteţimea Sa, Poporul” nu a consimţit la demiterea pe preşedintelui, dar totodată, „Dobitocia Sa, Poporul” i-a mărunţit apoi pe oamenii preşedintelui şi i-a săltat în şa pe adversarii săi. Pentru alţii a fost viceversa.

2012 a fost anul în care s-a văzut mai clar decât oricând, din 1990 încoace, că nimeni nu e de vină pentru nimic. Şi totuşi, printr-o suceală de minte uluitoare, se iţesc mereu nişte ceilalţi care sunt întotdeauna de vină.

Dar mai ales şi mai ales, a fost anul în care lipsa de onoare, versatilitatea, făţărnicia, cretinismul, grosolănia şi slugărnicia au devenit artă şi meserie.

Cu speranţa că 2012 n-o să fie 2012 bis, îl luăm în piept nepregătiţi, aşa cum ne-am păstrat noi nealteraţi de veneticii de aiurea, cu curaj ori doar cu inconştienţă, pe 2013. Habar n-avem cum o să fie, dar o să fie cumva. Şi asta pare că ne linişteşte peste poate.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Ce-o să fie, ce-o să fie? Casă sau menajerie?

  1. Bibliotecaru zice:

    Tare mi-e frică că ani mai buni nu mai sunt în tolba moşului Timp. Noi speranţă de mai bine aflăm unii în alţii… dar putirinţă?

    • Horia Pană zice:

      La Mulţi Ani, Bibliotecaru’!

      Mie nu mi-e teamă că tolba Moşului Timp ar fi cumva goală. E posibil ca eu să nu apuc societatea românească aşezată pe un traseu firesc. Nu ştiu asta. Vom găsi şi reperele potrivite, ne vom mai şi rătăci, ne vom confrunta şi cu surplombe, şi grohotiş. Mai spargem un geam, mai cârpim un perete, dar defetismul nu-mi stă în natură.

      • Bibliotecaru zice:

        Păi da, dar ştiţi ce înseamnă spartul geamului… 😀

        Ceea ce se întâmplă la finalul acestui filmuleţ…

        Altă mentalitate, alt tip de oameni, reconstrucţia de la nivelul zero… Întrebările sunt şi ele multe… Spre ce? Spre care arhetip? Când şi unde se va naşte proiectantul viitorului?

      • Horia Pană zice:

        Cunosc prea bine The Wall. Dar nu pea are legătură cu ce ziceam eu, şi anume că mai stricăm şi mai reparăm câte ceva până când rânduim lucrurile cum trebuie şi durabil.
        Nici vorbă de zidirea concentraţionară sau de „tatăl castrator”, dacă e să ne amintim de zisele unuia din liderii Sorbonei din mai 1968, Daniel Cohn-Bendit.
        Nemaitrăind noi într-un astfel de sistem, revolta violentă nu se justifică.
        Noi ar trebui mai degrabă să ne eliberăm de „erotismul lenei” de a acţiona legitim, de văitătura ca surogat de participare civică. Altfel chiar că „istoria se va face peste capul nostru”.

      • Bibliotecaru zice:

        Cârpeala nu va duce niciodată lucrurile la stadiul de „mai bine decât noul”… este iluzie.

      • Horia Pană zice:

        Asta ar fi valabil dacă punem semnul egal între reparaţie şi cârpeală. Cum eu cred că numai incompetentul cârpeşte şi că locul omului perfect e la ospiciu sau în literatura SF, şi cum mai cred că prostia este o constantă raportată la inteligenţă, nu-i totul pierdut. 🙂

  2. Grasul zice:

    Mi-a placut articolul!
    Sunt cateva fraze pe care le citez in functie de amplitudinea hohotelor de ras provocate:
    1. Cât despre Românul scăpat de acest laborator al doctorului Moreau, el i-a trimis şi pe unii şi pe ceilalţi „creatori” la nişte origini cât se poate de profane, nu înainte de a le mânca sarmalele şi a le bea răchia.
    2. Pentru mine, ca interpret lipsit de constrângerile partizanatului explicit a fost un an deosebit de interesant, incitant şi aberant totodată.

    Expresia „partizanatul explicit” merita toata consideratia! Cred ca o voi folosi in cat mai multe comentarii la articolele de pe ziare.com ca sa vad cum trateaza si altii aceasta exprimare!
    La multi ani domnule Pana!

    • Horia Pană zice:

      Din toata inima, La Mulţi Ani!

      Mulţumesc perntru apreciere! Articolul ăsta s-a vrut mai degrabă o trecere sumară în revistă a stărilor sufleteşti şi a raporturilor de contrarietate ce mi le-au produs anumite evenimente, precum şi anumite luări de poziţie publice. Nici vorbă de vreo intenţie exegetică.

      De dragul amiciţiei noastre o să încerc să explic la ce făceam referire prin „partizanat explicit”.

      El poate viza atât partizanatul politic, cât şi partizanatul pentru un anumit pachet filosofic, ideologic, doctrinar, religios, confesional etc.

      Departe de a mă considera eclectic, eu consider pietrificarea gândirii în scheme prestabilite o calamitate a intelectului uman.
      Cu toate că mă consider ataşat valorilor şi principiilor liberalismului, nu neg valabilitatea altor teorii complementare sau chiar critice. Dovadă că liberalismul a evoluat de la Thomas Hobbes şi John Locke, de la Montesquieu şi John Stuart Mill, de la Adam Smith la Milton Friedman până astăzi în chipuri nebănuite de părinţii săi gânditori. Să nu neglijăm faptul că din ideile lui Jean-Jacques Rousseau s-au inspirat deopotrivă atât liberalii cât şi socialiştii.

      Acum, legat de partizanatul politic, simpatia mea faţă de PNL este recunoscută. Însă, atenţie, faţă de un partid liberal, nu faţă de ansamblul membrilor săi sau faţă de ansamblul practicilor sale politice. Nu voi cauţiona niciodată impostura şi grobianismul unor lideri ai PNL doar pentru că eu mă consider liberal, ori pentru că susţin că autoidentificarea ca liberal a altui partid este ipocrită, falsă. Am încercat de fiecare dată să-mi argumentez opinia, fundamentându-mă pe teorii, practici şi declaraţii.
      Mare parte din controversele pe care le-am avut cu comentatorii se datorau unor neînţelegeri imense: PNL nu este egal Crin Antonescu sau Fenechiu, cum nici invers nu este corect; când vorbesc despre liberalism, conservatorism, etc. nu echivalez cu PNL sau PDL. Teoriile, ideologiile, doctrinele sunt una, partidele care pretind că încorporează mai mult sau mai puţin respectivele idei sunt alta. Exact ce trebuie înţeles din zicala „Nu poţi aduna mere cu pere.” Sau, deşi sunt ambele legi, nu putem compara Legea gravitaţiei cu Legea educaţiei.

      Cu speranţa că am lămurit cât de cât problema,
      Ai toată consideraţia mea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s