2013 – Anul european al cetăţenilor

20...13Comisia Europeană lansează Anul european al cetăţenilor”, care coincide cu un moment de răscruce al procesului de integrare europeană: în 2013 se împlinesc 20 de ani de la introducerea, în 1993 prin Tratatul de la Maastricht, a cetăţeniei europene”, informează un comunicat al CE dat publicităţii la Bruxelles, şi citat de Agerpres. În acest context, prietena noastră, Viviane Reding a afirmat următoarele: „Avem nevoie de implicarea directă a cetăţenilor pentru a construi o Uniune mai puternică şi cu un caracter politic mai pronunţat… Cetăţenia europeană este mai mult decât un concept. Este o realitate tangibilă, care se traduce în beneficii concrete pentru cetăţeni… Cetăţenii europeni trebuie să fie în măsură să îşi exprime preocupările şi să pregătească terenul pentru alegerile europene viitoare.”

Că pe dânsa o preocupă în mod deosebit alegerile europene din 2014 nu miră pe nimeni. Este cunoscut faptul că râvneşte să preia şefia Comisiei Europene. Iar discursul ei conţine melanjul potrivit de lozincă şi populism bombastic fabricat în acest scop. Numai că 2013 este, conform declaraţiei CE, anul european al cetăţenilor şi nu anul european al votanţilor doamnei Reding.

Ceea ce înţeleg eu este că avem de-a face cu „anul european al cetăţenilor de cetăţenie europeană” şi nu cu „anul european al cetăţenilor din statele membre ale UE”. Accentuez această nuanţă, care ar putea părea la prima vedere ingenuă sau pur şi simplu ineptă, fiindcă o reală cetăţenie europeană este încă un deziderat. În ciuda tratatelor şi interpretărilor date acestora. De unde răsare atunci emfatica sintagmă de „realitate tangibilă”? Şi ce dovadă mai bună am putea avea împotriva unei asemenea aserţiuni decât discriminările între cetăţenii „Europei rafinate” şi cetăţenii „Europei primitive”, între cei ai „Europei patronale” şi cei ai „Europei subordonate”. Să luăm ca exemplu doar discriminările de pe piaţa muncii sau justificaţiile non-criteriale de acceptare în Spaţiul Schengen.

În acelaşi timp, referindu-mă strict la România, cetăţenia este privită, dincolo de vot, taxe, impozite şi identitate juridică, ca purtătoare de drepturi, nu şi de îndatoriri şi obligaţii, deşi cetăţenia înseamnă nu doar apartenenţă statică, ci şi participare efectivă şi responsabilitate. N-avem d’astea! Iar pe mine această cetăţenie mă interesează în mod deosebit, înainte de a vorbi de una care încă se vrea a fi.

Aidoma raporturilor de reprezentare dintre cetăţean şi autoritate din cadrul UE, şi în România avem de-a face cu o reprezentare de tip tutorial, pe modelul lui Edmund Burke, pentru care reprezentarea este o datorie morală, iar aceia care posedă educaţie şi înţelepciune trebuie să acţioneze în interesul celor mai puţin înzestraţi din acest punct de vedere. Această părere cu conotaţii elitiste sugerează că, o dată aleşi, reprezentanţii ar trebui să gândească şi să pună în practică propriile judecăţi pe temeiul că marea masă a oamenilor nu-şi cunoaşte interesele sale. Aşa cum politicianul român înfipt într-o funcţie de autoritate publică devine „dumnezeu”, la fel Comisia Europeană se consideră a fi „tronul dumnezeiesc” de unde se decide peste capetele „gentililor” ce le este lor bine.

Acest concept de reprezentare dezvăluie o oarece şubrezenie din punct de cedere al unei democraţii reale:

1. Dacă politicienii trebuie să gândească independent pentru că publicul este ignorant, slab educat sau dezinteresat, atunci în mod sigur este o greşeală să permiţi publicului să-şi aleagă reprezentanţii.

2. Legătura dintre reprezentare şi educaţie este discutabilă. Este certă importanţa educaţiei în înţelegerea complicatelor probleme politice şi economice, dar nu este deloc cert faptul că aceasta îi ajută pe politicieni să facă judecăţi corecte din punct de vedere moral asupra intereselor altora.

3. Dacă politicienilor le este permis să-şi exercite activitatea doar pe baza judecăţilor proprii şi independente faţă de curentul de opinie al electoratului, există posibilitatea ca reprezentarea să devină un substitut al democraţiei, iar cei aleşi îşi vor formula propriile interese egoiste deosebite de cele ale alegătorilor.

Cu toate că se militează, mai mult discursiv, pentru instruirea şi cultivarea cetăţeanului înspre valorile şi principiile democraţiei, intelectualul român militant nu pridideşte să acţioneze mai degrabă în sens admonestativ asupra cetăţeanului, de a-i arăta băţul şi a-l pune la colţ, pe coji de nucă, dacă iese cumva din şablon. Procustian de-a dreptul.

În acest timp, cetăţeanul se lasă mângâiat sau certat, luat de mână sau ocolit, socotindu-se, într-un fel, pe sine, norocit că nu trebuie să-şi bată capul cu alte chestii decât alea ale lui, multe şi mărunte. Mai mult de-atât, este încurajat, mai mult sau mai puţin direct, să fie aşa. Iar el, în fericita lui tihnă, a renunţat deja să fie cetăţean şi nici măcar nu-şi dă seama de asta.

Putem susţine deci că anul 2013 este şi anul european al cetăţeanului român?… Lasă-mă dom’le cu prostiile astea!, a venit firesc replica unui cetăţean român.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s