No comment further… dar cu un surâs

sandwich1 (1)Cristian Mihai Chiş mă amuză şi mă intrigă totodată. Nu doar în articolul său de azi noapte, „Anul României”, ci şi în multe altele, unde se chirceşte să fie din punct de vedere literar ba un pic dadaist pe stil Urmuz, ba un pic post-suprarealist ca Boris Vian, ba un pic purist frust. Dar foarte un pic.

N-am înţeles niciodată care-i sunt principiile, care-i sunt valorile pe care-şi clădeşte statura de jurnalist-comentator-pamfletar. Pentru că, de sus, de unde priveşte spre pigmeii care-l înnegurează, îşi plimbă pendulul ideilor înspre şi dinspre toate punctele cardinale. Uneori în acelaşi text. E naţionalist şi europenist. E liberal, conservator, creştin-democrat, ecologist, socialist şi liber-schimbist. Este românofil şi românofob. E majoritarist şi minoritarist. E democrat integral, pe ici, pe colo şi mai deloc. Este constructivist şi deconstructivist. Un întreg univers într-un punct. Punct!

Zice Cristian Mihai Chiş în articolul pomenit:

„Dacă istoria unei ţări care rezistă vremurilor este rezultatul deciziilor politice născute de mirajul fripturii absolute, istoria oamenilor se compune din amintirile din care reuşesc să-şi separe momentele de panică de clipele de speranţă, pentru a-şi unge în fiecare dimineaţă pâinea cu unt.”

Deci, ţara cu friptura absolută – eu n-aş vrea să am aşa ceva în farfurie – iar omenirea cu sandvişul cu unt. Nefiind vorba explicit de România, ci de orice ţară din lume, oricine altcineva ar conchide că, de fapt, omenirea mănâncă şi ea fripturi absolute, iar ţările sandvişuri cu unt. Ba mai mult, putem pune friptura pe pâine şi untul pe friptură. Vă asigur, e o combinaţie excelentă!

Dar mai e un aspect dilematic al problemei. Ungem pâinea numai cu unt sau ungem pâinea unsă deja cu unt cu altceva? Ei bine, nu putem unge nici o pâine cu nimic până nu separăm momentele de panică de clipele de speranţă. Aşa cum separăm untul de apă, frecându-o la melodie. Dar apoi, cum facem?

Nu mai contează. Cristian Mihai Chiş poate să ungă aversul feliei de pâine cu unt cu felii de panică şi reversul cu felii de speranţă. Din amintirile care ne chinuiesc ştim că în această stare fizică, sandvişul va cădea pe covor cu partea sa unsă. Cât despre sandvişul nostru, indiferent cum ar cădea îl putem arunca.

Aţi înţeles ceva? Nici eu.

Singura certitudine oferită de Cristian Mihai Chiş în articol este următoarea: „Dacă jurnaliştii ar decide anul acesta să nu mai prezinte la televizor decât oameni cu atitudine, nu politicieni cu atitudine…”, e de bine. Ceea ce demonstrează că politicienii nu sunt oameni, cu toată atitudinea lor.

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Miştocăreli. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s