Cearta înţelepţilor cu înţelepciunea

Wise men fightLiteratul francez Jules Renard, care a cochetat şi cu politica, fiind pe rând consilier municipal la Chaumont şi primar la Chitry-les-Mines (Nièvre), primind chiar Legiunea de Onoare, ales pe liste republicane, a făcut următoarea observaţie: „Eşecul nu este singura noastră pedeapsă pentru lene; există, de asemenea, şi succesul celorlalţi.”  Sau putem recurge la această recomandare: „Sub pretextul că perfecţiunea nu este de pe lumea aceasta, nu vă îndârjiţi să vă menajaţi defectele!”

Cu toate că aceste ziceri sunt valabile la nivelul tuturor entităţilor din societatea noastră, oameni şi instituţii, de data asta le pun în faţa celor de la „PDL şi partenerii”. Mai ales fiindcă turmentării auto-suficiente ce a premers alegerilor i-a lua locul turmentarea paralizantă a refuzului realităţii sau a mătrăşirii ei în alte arealuri.

Prima categorie umană a „dreptei” care a declanşat critica şi autocritica este reprezentată de cei consideraţi intelectualii PDL: Cristian Preda, Sever Voinescu şi Toader Paleologu. Diplomat cum se mai consideră, Teodor Baconschi se rezumă la „parabolicele” lui Pleşu despre Isus, pentru a nu deranja „establishment-ul” veteranilor ex-FSN (despre care o să pomenesc în episodul următor), cel de care depinde existenţa sa politică. Conform principiilor de la care n-a abdicat niciodată: „Eu, Elena, sunt foarte bucuros să lucrez cu tine. Trebuie să fac eforturi monumentale ca să nu cad sub farmecul tău, în calitate de coleg. Eşti inteligentă, eşti frumoasă, eşti tenace, ai anduranţă la mediul general dezgustător al politicii româneşti şi nu te deranjează vecinătatea oamenilor de valoare…”

Cristian Preda a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, iar Sever Voinescu din cea de vicepreşedinte, asumându-şi astfel eşecul PDL din poziţia lor de lideri. Toader Paleologu şi-a păstrat funcţia de secretar executiv, argumentând atât poziţia lui, cât şi regretul privind opţiunea colegilor săi astfel: „E absurd ca tocmai cei care n-au nici o vină să-şi dea demisia din conducerea partidului.” Gesturile celor doi intelectuali sunt poleite de morală, nimic de zis, dar nu prea au dumnealor legătură cu ceea ce înseamnă a fi membru de partid.

Dl. Cristian Preda, pentru că în numele libertăţii de exprimare dezavuează statutul partidului, pe ale cărui prevederi s-a angajat prin semnătură să le respecte, atacând în toate părţile de la înălţimea „catedrei” şi a teoriilor politice. Teorii pe care, de altfel, le-a supus adeseori unor proceduri de torsiune şi rupere fără menajamente atunci când trebuia, partizan, să justifice nejustificabilele acţiuni şi declaraţii ale partidului sau ale lui Traian Băsescu, adică pe acelea care loveau în adversarul politic. Şi cum ulciorul nu merge de multe ori la apă…

Dl. Sever Voinescu, pentru că în numele prieteşugului cu Maria Stavrositu[1], dezertată la PPDD, a sprijinit-o pe aceasta în campania electorală trecută, fapt ce contravine flagrant oricăror principii care califică pe cineva ca membru al unui partid politic. Şi în acest caz libertatea de exprimare a fost calapodul justificării.

Ceea ce vor dumnealor este un congres extraordinar (mai precis, convenţie) prin care să vadă desţelenită grădina deliciilor PDL de cei cărora le-a trecut timpul. Numai că nu e mult de când, la semnalul dat de Traian Băsescu ca desueţii lideri să facă un pas înapoi, au fost promovate noi figuri în guvernul ce i-a urmat lui Boc: Mihai Răzvan Ungureanu, Lucian Bode, Stelian Fuia, Bogdan Drăgoi, Claudia Boghicevici, Alexandru Nazare, Cristian Petrescu sau Răzvan Mustea, toţi lideri tineri în organizaţiile PDL. Iar capacitatea lor a fost răsplătită după 78 de zile cu demiterea.

Problema unora ca Preda sau Voinescu nu este că nu ar avea dreptate în ceea ce priveşte necesitatea reformării partidului, mereu amânată cu explicaţii dintre cele mai aiuritoare, ci aceea că neavând habar de cum funcţionează un partid politic îşi legitimează atitudinea belicoasă de la tribunele unor principii şi valori neinternalizate de baza partidului, învăţat că regula de aur se traduce prin organizare, disciplină şi bani, precum şi din odăile unde mai degrabă literaturizează despre treburile partidului, decât să se identifice şi cu partea neplăcută lor, cea a compromisului inevitabil în politică. Deşi, prin numeroase exemple, compromisul nu li-este întru totul străin, cum am punctat mai sus. Ceea ce demonstrează o oarecare doză de nederanjantă ipocrizie.

Spunea dl. Cristian Preda, într-un interviu în Revista „22”„toţi cetăţenii sunt capabili să judece un proiect politic, dar nu să şi conceapă un asemenea proiect. Nu poţi avea o schimbare de gardă, dacă nu ai ceva de spus.” Problema „proiectului PDL” este veche şi nu a depăşit niciodată stadiul de simpozioane, mese rotunde şi şcoli de vară. Cum sună şi refrenul Andrelelor (sic!): „Lasă-mă papá la mare, Vreau distracţie şi soare!” Acum plânge râsul de-astă vară.

Nu doar că leadership-ul PDL de sub comanda lui Blaga nu e dispus să-şi asume eşecul, şi că preferă să pună carul înaintea bolilor, făcând un recensământ al filialelor[2] în loc să gândească asupra viitorului partidului, dar nici intelectualitatea băţoasă în principii şi valori nu trece mai departe de enunţul filosofico-politic cu care vrea să impresioneze.

Lucru ce devoalează o realitate descumpănitoare a PDL, cea a fracturii dintre generaţiile mentale şi educaţionale ce-l locuiesc, incapabile în egală măsură să genereze dialog şi spirit de echipă. Primatul intelectualilor nu poate fi dovedit decât prin practicarea înţelepciunii. Dar asta nu se învaţă numai din cărţi.

Ca să nu-l ignor, în încheiere adaug citatul din Montherlant („Războiul civil”) pe care l-a postat Toader Paleologu pe pagina sa de Facebook: „Să dezlănţui anarhia numai ca să-ţi deschizi drum spre tron, este crima crimelor. Toate celelalte crime sunt cuprinse în ea. (…) De pe acum, în spatele lui Cezar şi al lui Pompei, nu mai sunt două partide, ci unul singur: al prostiei, josniciei şi laşităţii. Forma specifică acestei prostii este inconstienţa. (…) O situaţie în care toate partidele sunt la fel de neavenite şi în care un om cumsecade ar vrea să întreprindă totuşi ceva… (…) Sunt obosit de a tot fi curajos, sunt obosit de a prevedea şi de a prezice, obosit de a nu mă fi înşelat niciodată, obosit de lipsa de nădejde sau mai curând de reaua nădejde, obosit de contradicţia dintre faptul de a avea atât de puţină stimă pentru acest popor şi de faptul de a suferi mereu văzând răul care i se face sau care singur şi-l face. Să fii singur cinstit printre necinstiţi, singur clarvăzător printre orbi, ce cumplită povară!”

Faceţi minimalul exerciţiu de a înlocui partidele din acest citat cu taberele din interiorul PDL şi veţi realiza întreaga dramă a intelectualului de partid neînţeles: inadecvarea suicidară de a se raporta altfel decât la sine, cu superioritate şi auto-suficienţă.


[1] Motivul plecării Mariei Stavrositu din PDL este acela că nu a fost nominalizată pentru o candidatură la Constanţa. PDL a obţinut doar un loc de deputat, iar PPDD două. Dar nu Stavrositu.

[2] Operaţiune care se poate face la şi se poate raporta de la nivelul fiecărei filiale către centru, fără o încremenire în expectativă a acestuia.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Cearta înţelepţilor cu înţelepciunea

  1. Florin Matis zice:

    Domnule Pana,
    Comendariul dumneavoastra, intitulat destul de pompos, nu are nicio legatura cu modul de actiune si functionare pragmatic al PDL-ului si cred ca la ora actuala niciun partid nu se
    poate lauda cu o existenta ideologica reala pusa intradevar in slujba societatii. Daca stati si
    analizati din orice punct de vedere componenta acestor partide de pe scena politicii romanesti veti ajunge, cred eu la niste concluzii foarte grave, atat pentru existenta lor cat si
    pentru existenta societatii romanesti.Nu doresc sa fac o prezicere sumbra, pentru ca nu sunt
    un negativist si nu sufar nici de psihoza paranoica,insa, atata timp cat vom continua sa traim
    fara sa ne cunoastem la modul cel mai corect cu putinta adevarata istorie a neamului,nu
    vom avea nicio sansa sa ne ducem existenta in acest colt de rai, care inca mai este al
    nostru.

    • Horia Pană zice:

      Stimate domnule Matiş,

      Acum nu ştiu cât de pompos e titlul, dar e în ton cu stilul meu.

      Chestia cu „ideologia reală pusă în slujba societăţii”, un fel de „în slujba poporului” e cam ca nuca-n perete. Nu ideologia este pusă în slujba cuiva, ci partidul, în cazul ăsta, care propune politici în baza unei ideologii.

      În ciuda stagnărilor, obstacolelor şi ocolişurilor, societatea românească merge mai departe. A mers ea şi în situaţii mai vitrege. Aşa că nu mă aştept la cataclisme politice care să distrugă „fibra naţiei”.

      După cum probabil bine ştii, istoria nu se repetă, oricât ar vrea unii sau alţii să ne facem să credem. E o cugetare de-a lui Santayana, pe care am şi pomenit-o de câteva ori, legată de cei care ignoră istoria şi sunt condamnaţi să o repete. Adică, vezi Doamne, doar istoria rea se repetă, aia bună, nu. Nici una nu se repetă aidoma. Şi dacă nu-i aidoma, ce repetare mai e şi aia? 🙂

      Pentru final, şi eu am sesizat pragmatismul PDL. S-a caracterizat prin clientelism, ipocrizie şi manipulare. N-am ce admira la un astfel de pragmatism. E valabil oricui alege acest tip de abordare a politicii, ca să nu-mi pui vreo ştampilă partizană.

      Toate cele bune!

      • Sile zice:

        In púrincipiu de acord. Repet insa , avem nevoie si de tratament nu numai de diagnostice. Dupa parerea mea noi suntem bolnavi de mintea de lemn formata in anii socialismului victorios ce mergea spre comunism ca magarul lui Nastratin Hogea dupa scaiete.Si e primul lucru de care trebuie sa ne vindecam pentru a putea construi o legislatie teafara.

      • Horia Pană zice:

        Sile, îţi dau dreptate!

        La pus diagnostice toţi suntem profesor doctor emerit. La scurt timp după a doua facultate (Ştiinţe Politice) începusem să iau la mişto unii profesori care se specializaseră în cărţi pe bandă rulantă despre „stări de fapt”. Nici unul nu a venit nici până în ziua de azi cu vreo soluţie. Pentru că „votul uninominal amestecat”, venit pe filiera Cristian Pîrvulescu -Pro Democraţia (mi-a fost profesor, apoi coleg şi decan) numai soluţie nu e.

        Acuma, despre „mintea de lemn formată în anii socialismului victorios” pot să-ţi spun că nu m-a contaminat. Nu pentru că aş fi fost eu, până în noiembrie ’85, vreun contestatar. Nici vorbă. Pur şi simplu treceam prin viaţă ca gâsca prin apă. M-am maturizat după decembrie ’89, deşi aveam deja vârsta de 34 de ani, 4 de căsnicie şi 3 de tată. Dar cunosc destui betegi de comunism. Tristeţea mea este că „minte de lemn” descopăr la unii care nici măcar n-au sesizat sau cunoscut regimul acela; adică la exemplare ale „generaţiei aşteptate”, cum le place să li se spună.

        P.S. Vezi că măgarul lui Nastratin mergea după un morcov plimbat la botul lui, într-o undiţă! 🙂 Dar trimiterea ta la Nastratin e faină.

  2. Sile zice:

    Cred ca e cazul sa te uiti si in batatura puterii actuale.Vezi acolo un intelectual real ? Asta pentru a nu-ti pierde obiectivitatea.

    • Horia Pană zice:

      Dragă Sile,

      Ca să scriu despre orice şi oricine într-un articol, ar trebui să ocup zeci de pagini. Lasă-mi libertatea de a-mi alege temele punctual!
      N-o să apelez niciodată la sistemul pseudo-argumentativ „da’ dar ăilalţi…”
      Prin urmare, am scris asta şi aştept comentarii strict la subiectul tratat. La care comentarii voi răspunde fără nici o reţinere.

  3. Grasul zice:

    Pe vremea cand multe zone nu erau protejate si pescuitul oceanic inca se mai putea face fara prea multe restrictii in Romania era o reclama care spunea: „Nici o masa fara peste!”
    Acum, cu atatea restrictii si reguli nu se mai poate pescui, dar se poate spune: „Nici un articol fara PDL!”
    Si domnul Pana incepe discutia cu niste constatari foarte gingase: ” „PDL şi partenerii”. Mai ales fiindcă turmentării auto-suficiente ce a premers alegerilor i-a lua locul turmentarea paralizantă a refuzului realităţii sau a mătrăşirii ei în alte arealuri.”
    Pana la urma atata atentie din parte domnului Pana pentru niste perdanti incepe sa ma nedumereasca! Nu ar fi mai interesant de discutat despre PP-DD care reprezinta un partd de opozitie fara prea multe controverse interne? La o dominatie atat de categorica a USL ce importanta mai are daca mai exista sau nu PDL? Cei mai multi comentatori vada deja acest partid pe urmele PNTCD si atunci atentia acordata de unii framantarilor din PDL ar putea fi justificata fie de niste inclinatii morbide fie de dorinta de a contribui la distrugerea totala a ceea ce a mai ramas din acest partid. Nu stiu care ar fi mai laudabila din cele doua variante presupuse de mine.

    • Horia Pană zice:

      Grasul, ţin minte! Dar era „Nici o masă fără peşte oceanic”. Şi era pe peretele dinspre triaj al Stadionului Giuleşti. Înainte de această reclamă era „Daţi ciocolată copiiilor!” S-a descoperit între timp că nu doar ciocolata strică la sănătate, ba chiar şi laptele. Să nu uităm programul de înfometare prin alimentaţie raţională implementat de Ceauşescu, cu complicitatea lui Prof. dr. Iulian Mincu.

      „PDL şi partenerii”, pentru că PDL s-a pitit în ARD, alături de Forţa Civică, PNŢCD – Pavelescu şi Noua Republică. Greşesc cumva?

      Nu s-a îmbătat PDL cu apă rece înainte de alegeri şi acum se îmbată cu aceiaşi băutură considerând că doar soarta i-a fost potrivnică, iar el nu are ce-şi reproşa?

      Atenţia mea nu este pentru nişte perdanţi, în vreo încercare de-a mea de a strivi furnica. Atenţia mea este îndreptată asupra fenomenului politic, evoluţie, involuţie şi şanse de viitor. Nu cred că ai avut ocazia să descoperi în textele scrise de mine ideea că PDL trebuie să dispară.

      Dominaţia numerică a USL nu este un criteriu suficient pentru a profeţi dezastrul. Dar reprezintă un risc major. Am spus eu vreodată altfel?

      Pot simţi înţelegere şi compasiune pentru cineva care a suferit o pierdere, chiar simbolică fiind ea. Nu fac însă nici o concesie celui care infiltrează calomnios catalogări fără acoperire… Ia-o ca pe o nouă recomandare! Ca să-ţi arăt încă o dată că nu pun la inimă frustrările cuiva aruncate asupra celor care nu le-au cauzat. Dar, aşa cum viaţa probabil te-a învăţat, totul are o limită.

      Cu speranţă într-o mai buna chibzuială asupra etichetărilor, îţi doresc numai bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s