Enigmele ecolaliei

EcholaliaUite-mi vine câte-o dată, să scot un cuvânt din piatră! Din ce-ar părea piatră seacă. Ce-o mai fi şi ecolalia asta? Păi nimic altceva decât o boală la cap în care suferindul repetă ca o flaşnetă vorbele altuia, cu intonaţie cu tot. Aşa cum observ că fac mai toţi semidocţii plini de ifose. Nu prea ştiu ei ce înseamnă despre ce turuie, dar dacă au zis-o alţii, cu pretenţii de glagore, ia s-o prozică şi dumnealor, doar-doar iese ceva din asta! Iar dacă le spune careva că e ca nuca-n perete, scot ei şi ele din sertare briciurile dreptăţii şi-i aplică becisnicului un perdaf de să-i ţină minte.

Numai ce se treziră parlamentarii noştri mai vechi, mai noi şi cei neaveniţi să schimbe Legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, prin această nouă lege de modificare şi completare. Nu o voi comenta în întregime, şi nu pentru că îmi lipsesc studiile juridice, fapt care m-ar transforma în opinia „doctă” a cuiva în ageamiu, ci pentru că doresc să mă rezum la acele aspecte care provoacă unora desfătări întru destrăbălare mintală. Şi ei sunt deopotrivă parlamentarii şi comentatorii care preferă palavrageala ca surogat de gândire. În acest caz se află într-o dezbatere post-coitus demersul legislativ prin care aleşii noştri cei făloşi se pun la propeală de „imixtiunile” justiţiei în „treburile lor interne”, cu referire directă la incompatibilitate şi conflictul de interese. Dacă suspiciunea privind motivaţiile parlamentarilor este justificată adeseori prin gând, vorbă şi faptă, este inexplicabilă „noaptea minţii” – ca să citez o antipatico-simpatică morişcă de vorbe – care i-a cuprins pe juriştii oploşiţi prin Parlament, ca şi pe „societalii civili”, care au urmat aceleaşi facultăţi de drept, posedând se pare, şi o spun cu regret, aceleaşi nivel de competenţă ca şi primii.

Nimic mai adevărat că legiuitorii, în sfruntarea lor nemărginită, şi pe care încep să-i plac din ce în ce mai mult precum sarea-n ochi şi pietricica-n pantof, se consideră mai egali între ei cum n-au fost parcă niciodată. Efect neîndoielnic al super-majorităţii rezultate din urne şi al întineririi bruşte cu exact cei 7 ani de-acasă.

Dar la fel de adevărat este şi faptul că legile, în directă legătură cu apartenenţa partizană şi poziţionarea faţă de puterea politică sunt interpretate – a se citi răstălmăcite – după convenabilităţi.

Şi ca o corolă de minuni stupefiantă, nărozia devine atotcuprinzătoare.

Incompatibilitatea parlamentarilor

După cum se poate vedea din Legea de modificare şi completare a Legii 96/2006 (mai sus, link), articolul 15 este lămuritor şi nicidecum favorizant pentru parlamentari, aşa cum se lasă de înţeles prin tot felul de comentarii mai mult sau mai puţin oneste. Cine este incompatibil dincolo de termenul prevăzut de lege îşi ia la revedere de la mandatul de parlamentar.

Conflictul de interese

Odată cu aducerea în discuţie a conflictului de interese în care s-ar afla un parlamentar intrăm însă într-o zbănţuială a descreieraţilor. În primul rând, Legea nr. 161/2003 face trimitere doar la „conflictul de interese în exercitarea funcţiei de membru al Guvernului şi a altor funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală” (Cap. II, Secţiunea a 2-a). Abia incompatiiblităţile se aplică parlamentarilor. În al doilea rând, Codul Penal, art. 253, conflictul de interese trimite la funcţionarul public în general (deci de la membru al guvernului până la cel din urmă funcţionar public), dar nu la parlamentari. Ba mai mult, la acest articol se specifică faptul că „dispoziţiile nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative”, adică exact activitatea exclusivă a parlamentarilor.

Prin urmare, în afara situaţiilor de incompatibilitate, clar sancţionate şi fără tertipuri, introducerea în discuţie la statutul parlamentarilor a situaţiei de conflict de interese ar trebui limitată la parlamentarii care ocupă şi o funcţie guvernamentală permisă de lege, adică pe aceea de ministru.

Că inepţia sau reaua credinţă a unor agenţi ai turbulenţei politice agăţaţi de pulpanele partidelor este evidentă mai pot înţelege, dar că pe însăşi parlamentarii îi apucă în aşa hal pandaliile legiferării fără noimă este incalificabil. Şi au reuşit în chip fenomenal să provoace atât confuzie, cât şi aberaţii nenecesare, dar care le dezvăluie gândurile ascunse şi teama de faptele pentru care pare că se pregătesc.

Abia asemenea „realizări” întăresc aserţiunile că acest Parlament este unul dintre cele mai jalnice şi desfiinţează odată pentru totdeauna ideea cantităţii ca nouă calitate.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Enigmele ecolaliei

  1. Sorin zice:

    Domnule Pană,
    Am citit o sumedenie de articole despre modificări care s-au adus mai mult sau mai puţin asupra unor articole din constituţie astfel că, citind acum secţiunea dvs. „Conflictul de interese”, articolul respectiv din Codul Penal, mă întrebam, retoric, singur, în gând, oare ce or fi având ANI cu cei pe care i-a declarat incompatibili cu funcţiile deţinute în timpul vieţii, că doar nu au făcut nimic încât să ne terfelească neamul nostru demn şi ţărişoara noastră frumoasă.
    În afara faptului că, să mă ierte Dumnezeu, au făcut şi ei mici potlogării, furtişaguri, de … milioane de euro, neimportante pentru majoritatea românilor, ca, de altfel, neimportantul, nesemnificativul plagiat al lui Ponta, magistraţii de la ANI au încercat şi ei să-şi facă meseria. Doar nu-i ANI de vină că pe listele electorale s-au aflat condamnaţi, puşcăriaşi, potenţiali condamnabili şi alţi certaţi cu legea. Şi, ce-i cel mai important, nu ANI a fost singurul care a votat parlamentari. Şi înmulţirea lor. Şi a cheltuielilor.
    A fost o zarvă, o gâlşeavă cum ar spune nord-moldovenii, pentru ce? Trebuie luaţi la întrebări cei care i-au pus pe liste pe aceşti … oameni. Însă, suntem în România. Şi-apoi, vorba dvs, cantitate versus calitate …
    Degeaba s-au străduit anteriorii să facă o anumită calitate, că tot cantitate a ieşit ! Nu se ştie cum. Degeaba s-au cheltuit bani pe referendumuri …
    Cât despre viaţa anterioară, să fie sănătoşi. Ce treabă au ei cu noi? Cine a fost în incompatibilitate, trebuie „să ştim şi noi” ! Şi vom decide dacă rămâne sau nu … Deplorabil!!! Sau poate aşa merităm.

    • Horia Pană zice:

      Sorin,

      Tu ai dreptate în ceea ce spui, dar numai dacă nu îndesăm la grămadă incompatibilitatea, conflictul de interese, traficul de influenţă, luarea şi darea de mită, abuzul în serviciu, delapidarea, omorul etc.
      Fiind vorba aici de doar două fapte, incompatibilitatea şi conflictul de interese, m-am referit doar la ele. Şi doar una are legătură cu statutul de parlamentar: incompatibilitatea.
      Alte fapte penale la care participă parlamentarul nu au legătură directă cu statutul şi mandatul său.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s