Emoţionările celor care spun că nu-s

AcoperitiiA venit vremea, acoperă-mi funcţia cu ceva,

cu o umbră acolo sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem c-ai să mă vezi uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că am să mă ascund după un ochi străin,

şi el o să mă apere mai mult decât puţin.

Şi-atunci mă apropii să zic sau să tac,

iau cuvintele şi le-nec în manipulare.

Iau apoi restul, îl răsar şi-l prefac

într-o afacere mare. (Pastişă după Nichita)

Cea mai mare viclenie a diavolilor este să ne facă să credem că ei nu există. Mulţi oameni zic adesea: Vedeţi-vă de treabă, nu există diavoli! Diavolii îi îndeamnă să zică astfel. Ei au interesul să ne facă să credem că ei nu există, pentru că aşa este uşor să crezi că nu există nici Dumnezeu şi atunci nu există nici un criteriu moral şi totul este permis.[1] Tot astfel sunt voci care spun că Securitatea nu mai există, că „serviciile” nu mai fac poliţie politică, ori că nu fac nici măcar jocuri politice de culise. Şi atunci de ce se răţoiesc unii la alţii, cei care au avut de-a face ori cu Securitatea şi rămăşiţele ei, precum Sorin Roşca Stănescu, cu cei care au de-a face cu SecuRItatea de azi, precum Sebastian Ghiţă, descoperindu-şi tembel acoperământul? Un singur răspuns acoperă (sic!) fenomenul: în aceeaşi măsură în care societatea a fost divizată de politicieni, şi „serviciile” s-au divizat pe aceleaşi linii de fractură, după interese şi prognoze.

Naşterea României TV, din divizarea Realităţii TV, pare că a marcat clivajul ajuns la apogeu al taberelor din „servicii”. Afacerile lui Sorin Ovidiu Vântu au fost cauţionate de foşti şi actuali ofiţeri ai respectivelor servicii secrete. Afacerile lui Sebastian Ghiţă, prin firma Asesoft, în perioada 2007 – 2012 a servit şi a beneficiat, de pe urma unor zeci de contracte cu instituţii ale statului, şi de favorurile unor instituţii precum Institutul pentru Tehnologii Avansate (în subordinea SRI), UM 0296, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – UM 0319 Bucureşti, UM 0251 Bucureşti, UM 0894 Bucureşti, STS – UM 0572 Bucureşti. Putem vorbi de o preluare atât generaţională a unei hălci importante din presă, cât şi de una de armonizare a noilor comandamente de partid şi de stat.

La fel de străin de jocul la „serviciu” este veteranul DIE, prin ICE Dunărea – Crescent către Grivco SA – Intact SA (Antene), Dan Voiculescu – mai mult sau mai puţin Felix.

Nu ştiu de când au devenit prieteni Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta, dacă baschetul i-a apropiat sau vreun ordin de zi pe unitate, dar televiziunea patronată acum indirect de S.G. a devenit nu doar un veritabil ROTV, prin strategia redacţională tabloidizată dezgustător cu care se face în România rating, ci o unealtă politică adeseori abjectă. Cazul inventatului fiu al lui Sergiu Nicolaescu este un exemplu din prima categorie, iar din cea de-a doua atacurile infecte la PNL: excluderea iminentă a lui Tăriceanu, scorneala întâlnirii lui Tăriceanu cu un grup de 46 de parlamentari liberali disidenţi, Vosganian – un ministru penal, Crin Antonescu implicat în dosarul răpirii lui Codruţ Marta sau implicarea marianei Câmpeanu în luarea de mită de la Ministerul Muncii şi anchetarea ei de către DNA.

Sorin Roşca Stănescu (PNL) porneşte atacul direct la Sebastian Ghiţă (PSD) – între ei parlamentarii sau între ei, altceva? – din studioul Antenei 3: „Această televiziune (RTV – n.a.), condusă de ofiţerul acoperit Sebastian Ghiţă, încearcă să lovească în PNL la vârf… Îi amintesc domnului Ponta că Sebastian Ghiţă nu vine din neant, el nu a paraşutat aşa pur şi simplu în lumea media şi a devenit mare patron de trust media venind din neant. Domnia sa vine direct din generalul Zamfir din Serviciul Român de Informaţii. Iar toate afacerile IT pe care dl. Ghiţă le-a făcut şi din care şi-a construit un imperiu financiar şi, iată, un mic imperiu media acum, vin din afaceri făcute cu statul, prin intermediul SRI.”

Sebastian Ghiţă nu se lasă mai prejos şi replică din studioul B1 TV: „Sorin Roşca Stănescu rămâne un om duplicitar care foloseşte metode securiste. Nu ştiu exact raporturile sale cu securitatea ceauşistă, dar obiceiurile sale sunt aceleaşi. Atacul său la adresa serviciilor de informaţii româneşti este de factură sovietică. Atacul a apărut într-o săptămână în care trustul lui Voiculescu atacă şi el serviciile de informaţii ale României, partenerii lor din Statele Unite şi credibilitatea lor, iar fostul ofiţer al securităţii Ioan Nicolae, cunoscut colaborator al firmelor de gaze din Rusia, atacă în emisiuni plătite eforturile României în domeniul exploatării gazelor de şist şi acuză şi el SRI şi SIE.
Mai curios este ce legătură este între Voiculescu, Roşca Stănescu şi Ioan Nicolae decât ce spune Roşca Stănescu. Nici un serviciu de informaţii care a implementat în funcţionarea sa valorile democratice şi ale cărui metode de lucru sunt validate prin mecanismele de cooperare şi verificare cu partenerii externi NU ÎŞI POATE PERMITE să formeze sau să accepte infiltrări în cadrul comisiei parlamentare de verificare.”

Combat bine, dumnealor! Unul de la Antena 3 şi celălalt din oglinda primeia, B1 TV. Interesant mi se pare faptul că limbajul lui Sebastian Ghiţă este identic cu cel al unor comunicatori PDL: „securitatea ceauşistă” versus „serviciile de informaţii care au implementat în funcţionarea lor valorile democratice”, „factura sovietică” versus „partenerii din Statele Unite”, dar cu referire absolut nevinovată la afacerea gazelor de şist, de interes american. Iar treaba cu „nu îşi poate permite infiltrări” ar fi de un haz nebun, dacă n-ar fi totalmente lugubru.

Dar de ce a devenit PNL presupusă, deşi credibilă ţintă pentru „servicii”? Pe de o parte datorită freneziei de limbut a lui Crin Antonescu, care de prea multe ori a lezat profund sensibilităţile acestora, neatent la împăciuitorul şi duplicitarul Victor Ponta. Pe de altă parte, cu cât sunt mai puţini cei agreaţi în anturajul „serviciilor”, cu atât mai „acoperite” sunt interesele oculte. Aşa că un duplicitar, care mai are şi bubuliţe este de preferat unui arogant exaltat, căruia nu-i prea atârnă aţele ca să ai de unde începe să-l deşiri.

Maurii[2] şi-au făcut datoria. Maurii pot să moară. Democraţie originală avem, meandre ale concretului avem, sinergie a faptelor cât cuprinde, economie de piaţă liberă de orice reguli avem, doar ei şi-ai lor nu şi-au desăvârşit încă tranziţia. Mai negociază.


[1] Războiul creştinilor cu diavolii, Cap.3, Ed. Panaghia

[2] Ion Iliescu şi Traian Băsescu.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Emoţionările celor care spun că nu-s

  1. Grasul zice:

    Se pare ca se pregatesc temeinic trupele pentru debarcarea PNL din barca guvernamentala!
    Cat priveste arogantul exaltat, căruia nu-i prea atârnă aţele ca să ai de unde începe să-l deşiri, eu n-as fi atat de sigur ca nu vor gasi cei interesati destule fire de care sa traga, mai ales ca impresia unora este ca personajul in cauza e tras de ate de catre Voiculescu.

    • Horia Pană zice:

      Stimate domn,

      Aşa-mi miroase şi mie. Sau i-o trage Ponta lui Crin – n-am găsit altă rimă 😀 – fiindcă declaraţiile lui învolburate cam strică ploile politice ale Guvernului şi parlamentarilor PSD. Vezi de exemplu „amendamentul Chiuariu” la Statutul parlamentarilor, care a dus la o amânare şi la agitaţie în USL. Dar sunt multe altele.
      Nu e însă momentul să se întâmple ceva radical. Dar sigur se vot agita apele în Comisia pentru Constituţie.

      O fi Crin tras de aţe de Voiculescu, nu neg asta, dar la „dosar” n-are nimic. Chestia cu „Porumbacu” a fost o măgărie ieftină şi atâta tot.
      În altă parte stă problema, în aroganţa exaltată, cum am spus, de a se vedea mai repede la Cotroceni, ceea ce nu-i doresc nici eu, şi foarte sigur nici PSD. Şi în iureşul pe care-l provoacă, dumnealui strică jocurile politice ale lui Ponta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s