Zmeie şi coinace – Moţiunile candidaţilor la şefia PDL (3)

ZsCZmeie şi coinace – Moţiunile candidaţilor la şefia PDL (1)

Zmeie şi coinace – Moţiunile candidaţilor la şefia PDL (2)

Şi-am ajuns la al treilea coinac de care cineva trage, ca să controleze zbaterile „zmeului” PDL sub rafalele vântului ce l-a semănat cu ani în urmă, transformat acum în furtună. „Reformista” Monica Macovei este îndeosebi o persoană detestată. Oare de ce, când le zice atât de bine? Pentru că de foarte multe ori, una zice şi alta face. Ca orice justiţiar, când nu poate convinge, scoate pistolul şi trage. Ea susţine că şi asta e democratic, că unei personalităţi puternice nu-i poţi pune pumnul în gură, chiar dacă statutul partidului spune că o decizie o dată luată, în forurile legitime ale partidului, devine obligatorie pentru toţi membri lui. Este şi motivul pentru care hulitul Stănişoară consideră grupul „reformiştilor” ca pe „un ONG grefat pe partid”. Exprimarea conflictuală a unor opinii post factum este cauzată fie de incapacitatea de a accepta o decizie finală, datorită orgoliilor manifeste, fie de inconsistenţa argumentaţiei la momentul dezbaterii interne, tradusă prin răzgândire sau prin „mintea românului cea de pe urmă”. Dacă „reformiştii” s-ar comporta ca nişte veritabili membri de partid, şi nu ca nişte ong-işti gureşi, foarte probabil că încăierarea dintre „fesenişti” şi „reformişti” n-ar fi avut loc. Sau poate că nu ar fi luat note atât de acute. Aşa că ambele tabere s-au radicalizat pe propriile poziţii, şi abia inflexibilitatea lor riscă să rupă partidul, cum profeţea deunăzi Cristian Preda. Numai că tabăra „reformiştilor” s-a autarhizat în asemenea hal încât suporterii celorlate două moţiuni constituie o masă suficientă pentru a-i împiedica să acceadă la conducerea PDL, ca şi ruperea partidului. Din nefericire,  din această băţoşenie pierd şi unii, şi alţii, partidul clamând în continuare reformarea, favorizând de fapt fosilizarea lui.

Moţiunea Monicăi Macovei – „Reformiştii”

■ Prima parte a moţiunii, intitulată Context, conţine o diatribă împotriva actualei guvernări. Nu contest inteligenţa cu care acuzaţiile generate de strategia propagandistică a „reformiştilor”, începând cu „lovitura de stat parlamentară” (sic!) din iulie, anul trecut, au devenit în această moţiune din probe indubitabile rechizitorii şi apoi verdicte. Cam cum procedează de multe ori justiţia noastră cea independentă şi senzitivă ca o mimoză.

● Conform „reformiştilor”, actuala guvernare este descrisă astfel: arogantă şi incompetentă, sprijinită de o majoritate discreţionară care protejează corupţia şi frauda; singura miză a acestui guvern este controlul banului public în interiorul unei coaliţii de pradă; Guvernul Ponta şi majoritatea USL inventează teme false, reînvie spaime xenophobe şi folosesc minciuna ca strategie de comunicare; discursul public a căpătat accente populiste şi antieuropene; subminarea statului de drept a devenit pentru USL program politic; incapabil să iasă din retorica de opoziţie, regimul Ponta-Voiculescu-Antonescu are un singur refren: demonizarea guvernării Partidului Democrat Liberal; în acest timp, taxele si preţurile cresc, producţia scade, inflaţia creşte, investiţiile sunt blocate. False creşteri salariale încearcă să ascundă realitatea pe care românii o simt cotidian – scăderea puterii de cumpărare. Conform realităţii trăite, şi nu a celei paralele, cei care concheamă la reformă au cauţionat şi justificat aroganţa, incompetenţa, corupţia, frauda guvernanţilor propriului partid. La rândul lor au inventat false teme şi au reînviat „spaimele de spaimele xenofobe”, au utilizat minciuna ca strategie de comunicare, atunci când jumătăţile de adevăr nu mai erau suficiente. La rândul lor – în mod special Monica Macovei – a subminat statul de drept, indirect, prin promovarea în poziţii cheie a celor clasificaţi politically correct. Populismul acuzaţilor nu este mai pregnant decât populismul acuzatorilor, iar aşa-zisului anti-europenism i-au contrapus un aşa-zis pro-europenism cu ridicata, fără a discerne, nici unii, nici alţii, între personajele politice ce ocupă unele funcţii politizate în instituţiile europene şi instituţiile în sine. Demonizarea PDL este ea însăşi oglinda demonizării USL, indiferent cine a declanşat sarabanda. Taxele, preţurile, inflaţia cresc nu doar din vina unor guvernări, însă populismul le agregă şi le foloseşte în mesaje apocaliptice.

Partidul Democrat Liberal este un autentic partid popular, cu ramificaţii în toate regiunile ţării, la oraş şi în mediul rural, în toate zonele societăţii, de la intelectualitate, liber-profesionişti şi antreprenoriat până la meşteşugari şi agricultori USL (…) nu a fost niciodată o alianţă fondată doctrinar, ci una transideologică. Victoria acestei alianţe  a crescut, până la cote greu de controlat, confuzia doctrinară şi morală de pe scena noastră politică. Un „partid popular” este la rândul său un partid transideologic, în plus şi transnaţional (PPE), aglutinând doctrine precum creştin-democraţia, curentele conservatoare şi unele curente liberale. PDL, ca partid mono-ideologic nu există, favorizând el însuşi confuzia doctrinară. Dar numai ceilalţi sunt de vină, astfel tulburându-se până la confuzie şi morala.

■ Partea a doua din moţiunea Monicăi Macovei este o schiţă de program electoral/de guvernare şi este intitulat Proiectul nostru pentru România.

● De apreciat faptul că „reformiştii” rezumă calităţile guvernării PDL la măsuri strict necesare pentru restabilirea echilibrului macroeconomic. Ce s-a întâmplat dincolo de echilibrul macroeconomic nu i-a interesat. Şi nici acum nu-şi recunosc, ca membri ai partidului care a guvernat, incapacitatea sau dezinteresul faţă de consecinţele unei politici strict punctuale, contabiliceşti şi compensarea acesteia prin politici alternative. Debirocratizare, pare a fi cuvântul de ordine, însă şi aici, de dragul retoricii, dumnealor, „reformiştii” creează alte confuzii. Pentru că nu birocratizarea – necesară în orice organizaţie cu responsabilităţi formale ierarhizate – este problema, ci birocratismul[1] şi politizarea partizană a funcţiei publice; de exemplu, dublarea funcţionarului public profesionist cu funcţionarul public numit pe criterii de loialitate şi relaţii clientelare faţă de guvernanţii în exerciţiu, mult mai bine remunerat decât amărâtul celălalt, deoarece intră în altă grilă de salarizare. Partidul Democrat Liberal militează pentru o administraţie suplă, prietenoasă, neinvazivă, cu care cetăţeanul va putea lucra uşor. Asta să fie realitatea cu care s-au confruntat cetăţenii din decembrie 2008 până în aprilie 2012?

În faţa suferinţei, cu toţii suntem egali, spune Monica Macovei referinduse la Sănătate. Pe lângă egalitatea pacienţilor în faţa bolii, dreapta îmbrăţişează principiul responsabilităţii fiecăruia pentru propria soartă. Aceasta se face prin cotizaţii la sistemul de sănătate. Ce simplu, dar şi cât de cinic, dacă ne gândim la proiecul PDL de lege a Sănătăţii, care-i lăsa pe toţi nu la cheremul „responsabilităţii fiecăruia”, ci la cheremul asiguratorilor privaţi, un sistem occidental, european, dar care funcţionează dâmboviţean. Pentru că aceia ar fi decis ce şi cum cu sănătatea noastră, mai puţin medicii. Iar în situaţia unor venituri în medie de 200 – 250 €/lună, pas de mai scapă cineva întreg.

● Şi ajungem la Justiţia doamnei Macovei. Vrem eliminarea oricărei posibilităţi de ingerinţă a Guvernului, a Parlamentului sau a altor instituţii publice în actul de justiţie referitor la un dosar care vizează un parlamentar, un ministru sau alt demnitar ales sau numit. Şi mai zice multe altele, unele corecte, altele de o ipocrizie sufocantă. Precum Partidul Democrat Liberal a fost partidul anti-corupţie. Dar ingerinţa în actul de justiţie prin numirile şi camaraderiile politice manifeste nu deranjează?

● Extrem de puţin despre revizuirea Constituţiei. Dar iese în evidenţă un aspect care contrazice separaţia reală a puterilor în stat, menţinând actuala stare de lucruri creatoare de conflicte: clarificarea raporturilor dintre preşedinte şi primul ministru în interiorul puterii executive. Dacă rolul preşedintelui este de mediator între puterile statului – rol care trebuie menţinut, indiferent dacă preşedintele este ales direct de cetăţeni sau de către parlament – el nu poate fi parte a uneia dintre puterile în stat, adică a Executivului. Ceea ce denotă că „reformiştii” nu prea înţeleg ce-i aia separaţia puterilor în stat.

■ Partea a treia se referă la Proiectul nostru pentru PDL. Un spaţiu semnificativ este alocat identităţii doctrinare. Care însă? Niciuneia explicit, ci iarăşi poziţionarea axială centru-dreapta şi melanjul popular: În aceste condiţii, credem că partidul trebuie regândit pentru a permite în interiorul său manifestarea politică semnificativă a tuturor celor care împărtăşesc convingeri de centru şi de dreapta, indiferent de sensibilitatea specifică: liberali clasici, creştin-democraţi, conservatori, naţionalişti etc. Nu-i aşa că lucrurile au început să se limpezească? Nu? Sunteţi absolut rău-voitori!

Şi această moţiune, ca şi a Elenei Udrea, este relativ bine structurată. Poate însă fi şi credibilă? În nici un caz. Din câteva motive:

– Spiritul justiţiar şi moral ce transpare din textul acestei moţiuni nu se regăseşte în fapte. Clamarea apărării statului de drept înseamnă şi dezlipirea de mistificările, manipulările şi exagerările care au inflamat politicieni de pretutindeni; care au denaturat o realitate conflictuală exacerbată, puternic personalizată şi vindicativă, dar nu real anti-democratică; care au întreţinut impardonabil raporturi de permanentă suspiciune şi de intrigă între guvernanţii României şi instituţiile europene, utilizându-se extrem de eficient relaţiile din interiorul familiei politice europene de care PDL aparţine[2].

– Inaptitudinea „reformiştilor” de a înţelege politica altfel decât în termeni de conflict, aşa cum reiese din urmăroarea frază: Construirea unei opoziţii curajoase şi credibile, nu constructiv-tovăreşeşti la abuzurile şi politicile iresponsabile ale USL. Deci se pleacă de la o idee preconcepută că politicile USL sunt absolut iresponsabile şi că opoziţia constructivă este o întovărăşire cu abuzul. Or fi toate politicile promovate de o anumită guvernare într-atât de ostile şi inadecvate încât să nu poată exista dialog între Putere şi Opoziţie? Nu li se pare dumnealor că o campania electorală agresivă perpetuă seamănă al naibii de bine cu „revoluţia permanentă” teoretizată de Plehanov şi Troţki?

– Inaptitudinea de a înţelege că statutul partidului este similar constituţiei unui stat, cu drepturi şi îndatoriri. Înţelesul pe care îl dau ei democraţiei interne şi libertăţii de exprimare seamănă mai degrabă cu libertarianismul anarhist. De exemplu, iată ce mai susţin „reformiştii” despre structurile partidului: Rolul organizaţiilor şi independenţa lor vor creşte… Întreţinerea confuziei dintre independenţă, care este suveranitate, şi autonomie, care este administrare proprie sub o autoritate centrală va conduce fără doar şi poate la o degringoladă şi mai accentuată a PDL.

– Idealizarea politicii şi politicilor este apanajul neîndoielnic şi de necontestat al intelectualităţii militante. Şi ea poate genera dezbateri şi poate creiona eventual căi de urmat, însă încremenirea în ideal, banalizând sau anatemizând practicile imperfecte, perfectibile, dar atât de umane reflectă de fapt lumea paralelă sau turnul de fildeş în care unii intelectuali se complac.


[1] Birocratism (DEX): Mod de a rezolva problemele administrative în spirit formalist, cu complicaţii inutile, care aduc întârzieri păgubitoare; preocupare excesivă pentru latura formală a problemelor şi lipsa de interes pentru fondul lor.

[2] Din păcate, politicieni lipsiţi de discernământ din partea USL au pus gaz pe foc, în excese de orgoliu nejustificat, dar generalizarea a fost teribil de inoportună şi denaturantă.

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Zmeie şi coinace – Moţiunile candidaţilor la şefia PDL (3)

  1. Pingback: Ciorbă cu spanac a la prezident | POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

  2. iogabriel zice:

    Va rog sa imi permiteti sa dau un citat din blogul dumneavoastra, la urmatorul link : http://adevaratulcrestinism.wordpress.com/in-fata-suferintei-cu-totii-suntem-egali-sanatate/
    Multumesc.

  3. Grasul zice:

    Mi-a fost dat sa citesc si o astfel de fraza:
    ” La rândul lor – în mod special Monica Macovei – a subminat statul de drept, indirect, prin promovarea în poziţii cheie a celor clasificaţi politically correct.”
    Cam prea subtila exprimarea pentru mine!

    • Horia Pană zice:

      N-am ţinut neapărat să fiu direct: că a promovat şi supervizat promovări în justiţie pe criterii de loialităţi personale sau de grup.
      Indiferent ce calităţi necunoscute ar avea acele persoane, metodologia anihilează ideea de stat de drept, de meritocraţie. Iar comportamentul ulterior al respectivilor a reuşit să confirme asta.

      • Grasul zice:

        Nici nu reclamam o exprimare directa, dar niste ghilimele acolo macar pentru ” politically correct” poate ar fi eliminat ambiguitatile.

      • Horia Pană zice:

        Dacă ea, Monica Macovei n-a folosit ghilimele, de ce aş face-o eu? 😀
        Mai ales că nu era deloc o ironie din parte mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s