Politică de duminică (32)

Jurnalism independentJurnalismul românesc, în ciuda independenţei trâmbiţate în van, nu mai este demult „a patra putere în stat”, cea care sancţionează derapajele celorlalte trei puteri în stat de la valori, principii, norme şi proceduri. Jurnalistul român nu mai este demult „câinele de pază din ograda democraţiei”, ci „câinele rău din ograda unui partid politic sau a unui politician”, şi latră de multe ori dement sau inept de după ulucile acelei ogrăzi. Nu-i cere nimeni să aibă obiectivitatea rece, mecanică a unui robot, dar nici abdicarea de la reperele eticii profesiei de jurnalist nu poate găsi înţelegere. Clivajul prieten – duşman despre care scriam deunăzi a pătruns atât de adânc în fibra jurnalistului autohton încât a dispărut orice urmă de simţ critic, toată scriitura sau vorbăria aruncate pe piaţa media transformându-l în portavocea câte unui stăpân de ogradă politică.

Vă prezint câteva exemple, de data asta doar pe filiera Ziare.com, în care ataşamentul partizan sau incultura cavernicolă produc şi sprijină atât derapaje de la criteriile democraţie, cât şi elucubraţii întru totul jenante.

Emilian Isăilă ot EvZ & Adevărul – via Ziare.com: „În mai puţin de 48 de ore, Traian Băsescu s-a definit ca fiind Opoziţia din România. Într-un fel, şi-a asumat rolul din timpul guvernării Nastase când era primarul Bucureştiului şi a devenit singura voce credibilă care se opunea regimului pesedist… Traian Băsescu ştie foarte bine că, în momentul în care va fi perceput din nou ca salvator al naţiunii, toate problemele ce par fără ieşire ale formaţiunilor de centru-dreapta vor fi rezolvate.” Nimic deranjant că Primarul Traian Băsescu şi Preşedintele Traian Băsescu nu pot avea acelaşi comportament, că primarul poate fi un politician de partid, pe când preşedintele nu.

Ioana Ene Dogioiu – Ziare.com, despre numireas lui Daniel Morar la CCR: „Traian Băsescu a făcut un pas înainte şi a rupt nodul. Daniel Morar a ieşit cu totul din joc, într-un mod absolut onorabil… Sigur, d-na Pivniceru teoretic poate rămâne în fruntea ministerului până în iunie, dar practic e greu să mai ai autoritatea necesară, mai ales într-un minister atât de complicat, când ai intrat pe numărătoare inversă.” Trei aspecte sunt interesante în fragmentul de text ce imită obiectivitatea Ioanei Ene Dogioiu: (1) legat de insistenţa sa de până mai ieri ca Daniel Morar să devină şeful Parchetului General, Traian Băsescu nu putea face un pas înapoi, aşa cum logica ne-ar îndemna să considerăm, ci doar un pas înainte; (2) nu ştiu cât de onorabilă este falsa ieşire din joc a lui Daniel Morar, odată ce trebuia să iasă demult din joc, prelungirea interimatului său cu încă 6 luni de către CSM fiind ilegal; (3) dacă pentru Pivniceru numărătoarea inversă îi anulează necesara autoritate, nu văd cum aceeaşi numărătoare inversă nu are aceleaşi efecte asupra abuziv-interimarului Morar.

Autor colectiv B1TV – via autor colectiv Ziare.com: „11 persoane din localitatea Lumina, din judeţul Constanţa, sunt urmărite penal pentru introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele cu voturile alegătorilor şi pentru falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.” Falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale este un text ce face parte din art. 55, din Legea nr.3/2000, a referendumului. Este improbabil, chiar imposibil ca o persoană să foloseacă orice mijloace, ci eventual unul dintre mijloacele de falsificare. Sau, dacă se face referire la întreg grupul de 11 persoane, ori au utilizat toate mijloacele, ori au falsificat prin diverse mijloace. Da, uneori şcoala românească scoate tâmpiţi.

„Neica/Ţaţa Nimeni” care inventează bârfe – Ziare.com: „Elena Udrea este pur şi simplu asaltată de susţinători care fac presiuni ca să părăsească partidul şi să se afilieze Mişcării Populare sau noii Alianţe DA, însă şefa informală le spune că nu e bine… Din informaţiile noastre, Vasile Blaga a căpătat în numai trei zile câteva sute de adepţi noi din zona dezamăgiţilor de lipsa de reacţie tranşantă a Elenei Udrea.” În afară de faptul că Neica sau Ţaţa Nimeni transpune în text orgasmele unui creier lustruit, textul conţine o aberaţie logică. Cum îi şade bine unui creier lustruit. Cum e posibil ca susţinătorii Elenei Udrea, nemulţumiţi de lipsa ei de reacţie, să se ducă spre Blaga şi nu spre Mişcarea Populară sau Alianţa glumeaţă DA, ţintele presupuselor presiuni?

Ioana Ene Dogioiu – Ziare.com: „…e nevoie de o relansare şi recredibilizare a politicului pe căi apolitice…era vital să apară o fundaţie apolitică, care să înceapă coagularea energiilor pozitive, să recrediblizeze discursul public, deschizând calea spre o altfel de politică.” După mintea ei am putea nu doar face politică fără politică, dar, urmând firul logicii ilogicului, am putea avea parte de expertiză din partea incapabililor, de democraţie din partea tiranilor, de cinste din partea veroşilor, de adevăr din partea mincinoşilor, de linişte din partea scandalagiilor ş.a.m.d. Puţul gândirii!

Ioana Ene Dogioiu – Ziare.com: O minciună porcească care fie a fost inventată de ea, cum a mai făcut, fie aşa i-a fost transmisă. Ceea ce nu-i scuză lipsurile morale de a nu colporta falsuri, deoarece nimeni nu spune aşa ceva, deschis, în condiţiile luptei acerbe şi deschise dintre taberele din PDL, la Comvenţia de săptămâna trecută: „Un participant la convenţia de duminică (a fost de fapt sâmbătă – n.a.), votant al Monicăi Macovei, îmi povestea că i s-a spus de către colegi: ‹‹Cum să votăm cu Macovei? Ea nu ne lasă să furăm››.”

Liviu Avram – Adevărul: Referitor la numirile la CCR, „depolitizatele” numiri ale lui Daniel Morar şi Mona Pivniceru şi „scadaloasa” desemnare a lui Valer Dorneanu care „nu a mai scandalizat pe nimeni. Anexaţii de la USL au tot interesul să tacă.” Dacă la Adevărul s-ar scrie adevărul, atunci am fi aflat că din mai 2008 şi până în octombrie 2010 Valer Dorneanu a fost secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, iar de atunci şi până mai ieri adjunct al Avocatului Poporului. Ca secretar genera adjunct al CDep este, conform legii, funcţionar public parlamentar, funcţie care „este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor şi activităţilor didactice din învăţământul superior, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice” (art. 8, Legea privind statutul functionarului public parlamentar, nr. 7/2006). Despre incompatibilităţile privind Avocatul Poporului e inutil să amintesc. Iar dacă vorbim de „politizarea discretă”, întrebaţi-l pe Băsescu cum l-a numit la CCR pe Augustin Zegrean!

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politică de duminică și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Politică de duminică (32)

  1. Grasul zice:

    Despre ziaristii de la Antene sau Realitatea nici un comentariu? Sau „a dispărut orice urmă de simţ critic, toată scriitura sau vorbăria aruncate pe piaţa media transformându-l în portavocea câte unui stăpân de ogradă politică”?
    Sper sa aveti simtul umorului!
    Sanatate si numai bine!

    • Horia Pană zice:

      Dragă Grasul,

      Remarca ta este justificată, însă, cum poţi bine vedea, eu am luat la refec presa scrisă. Crede-mă, nu prea citesc Jurnalul Naţional sau Cotidianul. Dar am anunţat din start că „Vă prezint câteva exemple, de data asta doar pe filiera Ziare.com.”
      Totodată, preambulul se referă la deficitarul jurnalist de azi în general, nu doar dintr-o anumită ogradă. Le iau şi eu pe rând.
      Şi ca să-ţi fac pe plac, o să scriu o chestie similară – poate chiar azi – cu spicuiri de „dincolo”. 😀

      O zi spornică!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s