Note de promenadă – Habitudini demagogice

Push pin„Cei care-i consideră pe diavoli ca fiind partizani ai Răului şi pe îngeri ca războinici ai Binelui acceptă demagogia îngerilor. Fără nici un dubiu, lucrurile sunt ceva mai complicate.” Milan Kundera

Şi sunt complicate, într-un mod ciudat, deoarece reţeta discursului demagogic are două elemente constitutive principale: simplificarea arbitrară a mesajului şi o prezentare a unui punct de vedere profund unilateral. Sau altfel spus, ne confruntăm fie cu „simplificarea părtinitoare”, fie cu „simplitatea ca unidimensionalitate”. Dar despre structura simplităţii complicate a demagogiei, cu altă ocazie.

Virtutea solidarităţii răsturnată

Solidaritatea creştină pune accent pe solidaritatea interpersonală (triada principiilor biologic- uman – divin) în detrimentul solidarităţii interindividuale, considerată ca o realţie de tip expert – client sau sistem-client[1].

Din perspectivă sociologică, laică (E. Durkheim[2]), solidaritatea înseamnă coeziunea socială bazată pe dependenţa indivizilor unul faţă de celălalt pe două căi: prin solidaritate mecanică – oamenii se simt conectaţi prin activitate, formare educaţională şi religioasă, şi stil de viaţă similar (societatea tradiţională) – şi solidaritatea organică – interdependenţa care reiese din specializarea activităţii şi complementaritatea dintre oameni (societatea industrializată, modernă).

Politicianul român, pătruns declarativ, după decembrie ’89, atât de fiorul creştin, cât şi de cel al răspunderii comune a asimilar solidaritatea, papagaliceşte, cu compasiunea şi mila faţă de cel oropsit. Iar asta s-a tradus prin politici paternaliste, asistenţiale, cu accese paroxistice în perioadele electorale, aducând mai degrabă cu un haiducism estompat şi revalorizat: solidaritate înseamnă să iei de la cel care are şi să-i dai celui ce n-are. Cine nu a înţeles demagogia celor care se chinuie penibil să asorteze haiducocraţia cu meritocraţia, nu a înţeles nici că diavolii sunt la originea lor îngeri.

Ideea de „dreapta” cu „grasul care atârnă greu, căţărat în spatele slabului” din această jonglerie s-a iţit. Şi din „solidaritate”, s-au tăiat, de exemplu, salariile tuturor „graşilor”, chiar dacă majoritatea erau nişte „slabi” sadea, iar principiul „meritului” a rămas o vorbă-n vânt. Nu altfel au procedat ceilalţi, cu ideile lor de „stânga”, care au re-preţăluit conceptul în „solidaritatea săracilor între ei”.

Aberaţia demagogico-financiară numită taxă de solidaritate, tipică disperaţilor care au risipit banii altora şi-i amendează tot pe aceia pentru asta, aşa cum a lansat-o Victor Ponta deunăzi, nu are nici suport justificativ, nici efecte bugetare reale. Iar demagogica argumentaţie că blocarea iniţiativei va duce la neplata pensiilor militarilor este colosală. Şi explică Moise Guran cum e cu solidaritatea lui Ponta.

Cupiditatea ca grevă a foamei răsturnată

Dezvăluirile despre fosta învăţătoare, Cristiana Anghel, aflată vreme de 70 de zile în greva foamei de dragul bugetului Educaţiei, şi actuala senatoare, aflată acum la antipozi sunt de natură să recunoaştem imortalitatea unei ziceri: Interesul poartă fesul. Dar pare că e vorba de un interes dezgustător.

Nu faptul că a fost plătită de Antena 3 pentru drepturi de autor deranjează, ci faptul că prestaţia ei mediatică, de invitat în emisiuni oarecare, poate fi încadrată la drepturi de autor, adică la răsplata unei creaţii originale, inexistentă de altfel.

Nu faptul că fiica sa este angajată a Ministerului Educaţiei deranjează, ci faptul că angajarea ei nu este urmarea unui concurs, care chiar dacă se ţine joi şi postul e ocupat de marţi[3], măcar salvează aparenţele care trimit la traficul de influenţă politică.

Nu faptul că a ales să locuiască mai ieftin decât mulţi alţi parlamentari, într-un complex de apartamente al ASE, deranjează, ci faptul că a acceptat să primească cuantumul maxim cuvenit pentru cazare, însuşindu-şi ilegitim diferenţa de bani. Ba a mai şi declarat, obraznic, astfel: „Nu contează lucrul acesta. Şi când voi primi, conform noului Statut, suma de 40 de milioane, nu contează unde te duci şi ce faci. Dacă îţi găseşti cu 100 de euro, stai cu 100 de euro.”

Bisericeală, mârâială, pisiceală 1

Preşesintele Partidului Verde şi deputatul de Constanţa prin mila PSD, Remus Cernea, a iniţiat un proiect de lege prin care propune ca Biserica să nu mai primească în mod direct bani de la stat, ci să beneficieze de bunăvoinţa cetăţenilor plătitori de impozite. Într-un interviu pentru Business24, Remus Cernea explică ce şi cum vine cu iniţiativa sa. Foarte interesantă este replica Patriarhiei: „…sprijinul de la bugetul de stat al cultelor este consecinţa confiscării proprietăţilor bisericeşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1863 şi sprijinul financiar a continuat să fie acordat inclusiv în perioada regimului comunist tocmai datorita obligaţiei asumate de către stat în 1863… O eventuală încetare a sprijinului statului faţă de Biserica Ortodoxă Română şi alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate, care, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietarirea succesivă a populaţiei sărace. În plus, banul public oferit cultelor provine de la contribuabili care sunt în majoritate creştini ortodocşi.”

Cine ştie cât de cât istorie, ştie şi motivaţiile lui Cuza şi ale guvernului Kogălniceanu[4] care au stat în spatele secularizării. În plus, Patriarhia tace despre retrocedările deja făcute către Biserică. Cum tace şi despre retrocedările pe care ea însăşi trebuia să le facă înspre greco-catolicii deposedaţi de lăcaşurile lor de cult, ctitorite din banii lor. Aia n-o fi fost confiscare?!

Un alt punct esenţial este acela că prin finanţarea de la bugetul de stat, pentru cultele religioase plătesc toţi cetăţenii, indiferent de apartenenţă sau neapartenenţă la respectivele culte. Pe când o finanţare de tipul celei propuse de Remus Cernea reprezintă o finanţare directă de către credincioşii fiecărui cult religios în parte către acel cult. E o degrevare importantă a bugetului de stat de aceste cheltuieli, ca şi o evidenţă clară a celor care sunt în mod real activi într-un cult religios. Mai ales că simplul botez, la o vârstă când puiul de om abia începe să vedă, darămite să vorbească sau să gândească, nu transformă pe nimeni într-un credincios.

Dar lumea politică e mereu cu ochii pe urnele de vot. Victor Ponta: „Nu, este propunerea domniei sale şi nu are susţinerea USL.” Radu Mazăre: „O să mă întrebe jurnaliştii şi ce o să fac dacă nu îşi retrage iniţiativa: îi rup picioarele dacă îl mai prind pe la Constanţa şi vă rog să mă ajutaţi!”

Păreri pro şi contra şi AICI.

Bisericeală, mârâială, pisiceală 2

Acelaşi controversat Remus Cernea a anunţat că va iniţia un proiect de lege pentru recunoaşterea parteneriatelor civile, atât heterosexuale, cât şi homosexuale.  Spune Cernea: „Ar fi un avantaj pentru persoanele heterosexuale sau orice fel de persoane să poată să le fie recunoscut parteneriatul civil. De exemplu, în cazul tragic în care unul dintre parteneri moare poate lăsa moştenire, care nu mai poate fi atacată apoi în instanţă de către familie. Apoi pot fi luate credite, adică se pot însuma veniturile celor doi parteneri. Sunt foarte multe persoane care trăiesc fără să-şi oficializeze relaţia în raport cu statul sau în raport cu Biserica.”

De altfel, o situaţie reală de care un stat responsabil trebuie să ţină seama. Nimic din iniţiativa lui Remus Cernea nu pune în discuţie acceptarea căsătoriei civile sau cununiei religioase între homosexuali, mai ales că problema vizează şi cuplurile heterosexuale neoficializate.

Reacţia politicienilor? Iat-o pe cea a liberalului Hasotti: „Cer PSD Constanţa retragerea sprijinului politic acordat deputatului PSD Remus Cernea, pentru iniţiativa acestuia privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex… Propunerea lui nu va trece niciodată de Parlamentul României, pentru că este o propunere total nepotrivită.”

Avem şi noi o proastă-n târg, numită Constituţia. Şi ea zice, toanta, la articolul 16: Egalitatea în drepturi – Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

În România, homosexualitatea a fost dezincriminată în 2001, dar nu şi legalizată. Asta înseamnă că nu se poate discuta despre căsătorii în rândul cuplurilor homosexuale şi cu atât mai puţin despre adopţii, dar alegerea partenerului în afara căsătoriei rămâne la latitudinea fiecăruia, indiferent de sex. La acest aspect se referă iniţiativa lui Remus Cernea. Dincolo de toate idiosincrasiile privind homosexualitatea.


[1] Lector univ. Eugenia Udangiu, Credinţă şi solidaritate

[2] Émile Durkheim, Diviziunea muncii sociale, Ed. Antet, 2008

[3] Scheciul N-ai pe cineva?, interpretat de Toma Caragiu, pe un text de Dan Mihăescu şi Grigore Pop

[4] Îmi pare suficientă pentru acest articol trimiterea aceasta. Pentru o înţelegere mai profundă a subiectului, vezi bibliografia: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Secularizarea_averilor_m%C4%83n%C4%83stire%C5%9Fti

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Note de promenadă – Habitudini demagogice

  1. Grasul zice:

    Interesanta analiza si foarte utile link-urile!
    Multumesc pentru articol.
    Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s