Politice între alb şi negru

after_grayscaleCele mai multe dintre subiectele ce dau naştere controverselor fără capăt sunt născute, îndeosebi, din superficialitatea cu care sunt abordate. Că se vine cu argumente pro şi argumente contra nu contează, fiindcă disputa arareori trece mai departe de frivolitatea şi desfătarea de a vedea preopinentul umilit. Rezultatul este similar: cacofonia discursurilor, isteria argumentativă împănată cu verităţi fragmentare, plăsmuirea unor ipoteze care să justifice concluzii prestabilite, recursul la demagogia exaltată despre valori şi principii şi „sănătosul” refugiu ulterior în grimase şi insulte, atunci când fie îngheaţă mintea, fie se usucă gura. Este dezolant când un asemenea tipar al confruntărilor de idei are loc între oameni oarecare, declaraţi însă deopotrivă extrem de interesaţi de soarta lor de guvernaţi, ca şi de soluţiile oferite de guvernanţi sau opozanţi asupra cărora să-şi dea sau nu acordul. Este funest însă când el vine din partea celor de la care oamenii oarecare aşteaptă eliberarea din confuzii şi angoase. Şi mă refer aici la politicieni de ambele semne, aflaţi la putere sau în opoziţie, la intelectuali implicaţi doar politic sau şi partizan, precum şi la slujbaşi ai presei, ori doar ai patronilor de presă, care, laolaltă, oscilând între incultură, incompetenţă, reavoinţă, fariseism, arivism, lichelism sau servilism dărâmă greu înfiripatele punţi ale dialogului responsabil pentru a justifica o bătălie politică în numele Salvării, dar în urma căreia există şansa să nu mai rămână nimic sănătos sau viu. Cei altfel abia de se mai văd în volbura asta de steaguri, spăngi şi glonţi şi fum şi mii de baionete. Toţi aceia ştiu totul, toţi aceia vorbesc incontinent, toţi aceia nu se ascultă decât pe sine.

Regionalizarea

Începută de guvernarea PDL, şi rămasă la nivel de intenţie, regionalizarea a fost decriptată ca fiind mai degrabă o combinaţie între (1) crearea unei funcţionalităţi a regiunilor de dezvoltare, conform politicii teritoriale a UE privind politicile de coeziune teritorială şi de atragere a fondurilor structurale, şi (2) utilizarea ei pentru un interes major la acel moment, şi anume redesenarea hărţii electorale pentru valorificarea la maxim a bazinelor electorale proprii. Deoarece acest din urmă motiv a scăpat spre public prin intermediul relaţiilor speciale dintre anumiţi politicieni şi anumiţi jurnalişti, întreg eşafodajul planificat cu migală s-a făcut ţăndări. Cum nu există capră râioasă fără un ţap ispăşitor, eşecul a fost pus în seama opoziţiei de atunci, deşi UDMR, partener de guvernare, se opusese la rândul ei ideii PDL, pe considerente identice: potenţarea zonelor de influenţă maghiară în scop politic (autonomismul etnic) şi electoral. Fără o majoritate suficientă, proiectul nu şi-a mai găsit folosinţă decât în discursurile politicianiste de demonizare a adversarului, înfăţişat ca duşman al modernizării şi europenizării statului.

Datorită faptului că alegerile parlamentare sunt o miză deja consumată, proiectului USL de regionalizare îi lipseşte componenta electoralistă. Înseamnă asta că demersul este unul bine chibzuit? Nu prea sunt dovezi care să susţină aşa ceva. Stilul secretos în care se desfăşoară mimata dezbatere publică, declaraţiile ba contradictorii, ba elucubrante ale ministrului Liviu Dragnea, ori ale unor parlamentari neduşi la carte, precum şi, cel mai important lucru, lipsa unei viziuni bine chibzuite asupra consecinţelor regionalizării, fac ca aceasta să rişte fie a fi trimisă spre calendele greceşti, fie spre un blocaj inter-instituţional sau administrativ-teritorial dezastruos.

Într-un studiu privind regionalizarea, sociologul Dumitru Sandu spune următoarele lucruri esenţiale, şi care nu se regăsesc în discursul guvernanţilor:

„Referitor la acordarea unui statut administrativ pentru regiunile de dezvoltare şi la numărul lor ar fi de menţionat faptul că decizia nu poate fi luată decât în corelare cu cea referitoare la judeţe (unităţi de rangul III , NUTS 3[1], în sistemul de clasificare a unităţilor teritoriale din UE). Este vorba de o perspectivă de gândire care să vizeze, în primul rând, complementaritatea funcţională dintre cele două categorii de unităţi de dezvoltare regională de tip NUTS III (judeţele) şi NUTS II (regiunile de dezvoltare). Judecarea independentă a reorganizării pe cele două tipuri de unităţi teritoriale ar duce la incongruenţe şi improvizaţii care pot aduce costuri sociale greu de estimat pe termen lung. O eventuală lipsă de strategie de genul „decidem acum regiunile de dezvoltare/administrative” iar cu judeţele „mai vedem” poate duce, ulterior la incongruenţe a căror corectare costă… În cazul României numai nivelul trei, cel al judeţelor, este structurat administrativ. Este probabil că, în perspectivă, modelul francez (regiuni-departamente), cu acordare a unui statut administrativ la nivel de NUTS II şi III, este adecvat şi pentru România, cu condiţia ca funcţiile şi personalul administrativ de la judeţe, regiuni şi de la nivelul central să fie regândite pe criterii aferente principului subsidiarităţii. Argumentul de bază în favoarea acestei opţiuni rezidă în faptul că disparităţile regionale majore în România nu sunt între macroregiuni (aşa cum frecvent se vehiculează în spaţiul mediatic), gen regiuni istorice, ci la niveluri inferioare, de subregiuni de dezvoltare, arii sociale, arii culturale, judeţe şi microregiuni.”

Este un caz tipic în care calculul politicianist şi demagogia fac ca două formaţiuni politice, PDL şi USL, amândouă promovând ideea de regionalizare să refuze orice dialog constructiv, dar în numele „constructivismului”. Şi astfel, susţinătorii de ieri devin repudiatorii de azi, căutând justificări acolo unde ele nu există.

Legea referendumului

Despre ea am scris recent şi nu mai reiau şi adaug nimic din partea mea la cele zise. Am întâlnit însă comentarii-replică puternic politizate, în special împotriva noii forme a legii. Din păcate spun eu, ele sunt preluări ale birourilor de presă aparţinătoare unor formaţiuni politice, ale politicienilor din acele formaţiuni şi ale adepţilor lor intelectuali (puteam foarte bine să pun aici ghilimele). Ca şi în cazul regionalizării, problema nu este într-atât pragul respectiiv, cât faptul că este o iniţiativă a adversarului politic. Şi pentru asta, însăşi democraţia este asimilată plastilinei, modelând-o după convenabilităţi. Voi trimite la un editorial semnat de Cristian Tudor Popescu, care trimite la rândul lui la fondul problemei, Boala votului drept, şi care spune frust cum stau de fapt lucrurile când scoatem din ecuaţie partizanatele.

Revizuirea Constituţiei

Până mai ieri, ansamblul multicolor al politicienilor chema la revizuirea Constituţiei, văzută de fiecare în parte ca fiind plină de ambiguităţi ce favorizează blocajul între puterile din stat, între instituţiile statului şi între rolurile şi atribuţiile acestora. Este prea devreme, deşi n-ar fi trebuit, să ştim cum va arată până la urmă viziunea actualei majorităţi politice. Ca şi în cazul regionalizării, ori a legii referendumului, se face remarcată o oarecare precipitare în defavoarea dezbaterii autentice. Aşa că imputările din partea Opoziţiei de manipulare partizană a prevederilor viitoarei Constituţii pot avea suport.

Unul dintre argumentele Opoziţiei este descrisă de un bloger fan al „dreptei”, care spune aşa despre Constituţie: „Este votată în cea mai deplină necunoştinţă de cauză şi proiectul de revizuire a ei este cea mai bună scuză de-a mima munca la nivel înalt, pentru politicienii de trei surcele.”[2]

Am ales doar acest fragment pentru că restul articolului derapează în scriptologie. Dar conţine foarte mult adevăr. Lipsa unor analize şi deliberări reale, ca şi deficitul de informare publică privind avantajele şi dezavantajele ce însoţesc un subiect de interes naţional, Constituţia în acest caz, determină necunoştinţa de cauză ce o reproşează respectivul bloger; şi nu numai el.

Doar că iniţiativa Preşedintelui, puternic apărată de suporterii săi, cea a obsesiv invocatului referendum din 2009, fără ale cărui teme votate – parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300 – Opoziţia va boicota referendumul pentru noua Constituţie a păcătuit nu doar prin aceea că a forţat legea referendumului în ce priveşte subiectele permise a fi supuse referendumului de către Preşedinte, dar şi prin aceea că votul popular a fost dat în „deplină necunoştinţă de cauză”. Deopotrivă prin informare lacunară şi prin dezinformarea care a făcut parte din campania pentru alegerile prezidenţiale, concomitentă cu cea pentru referendum, prima sufocând-o pe cea de-a doua.

Un exemplu de cum se „mimează munca la nivel înalt, pentru politiceni de trei surcele”.


[1] NUTS – Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Politice între alb şi negru

  1. Romania pitoreasca zice:

    Apropos de superficialitate si scriptologie, ai reusit un sos de zile mari si asta doar cu scopul de-a justifica niste actiuni usl (mai mult decat indoielnice, ca sa folosesc un eufemism).

    • Horia Pană zice:

      România pitorească este mult dincolo de „România picarescă”, de-acolo de unde scrii dumneata. Ceva argumente împotriva celor scrise de mine? Hmmm? Sorry! Nimic? Aşa şi răspund.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s