Fecunditatea ideilor plate (2)

Cainele de paza al democrtiei

Fecunditatea ideilor plate (1)

Oricine ar disemina informaţii despre sau interpretări ale evenimentelor care se petrec într-o societate, instrumentul utilizat preponderent este presa. În repetate rânduri, când se vorbeşte despre acest domeniu se pune, în mod eronat, semnul egal între presă şi jurnalism.

Presa este constituită din totalitatea componentelor care furnizează ştiri şi comentarii ale ştirilor şi include ziarul, revista, radioul, televiziunea, publicaţiile online şi blogurile specializate. Jurnalismul este o activitate (şi un produs, de asemenea) practicată de oameni profesionalizaţi (gazetarii şi alţii, analişti, comentatori etc.) şi angajaţi în producerea de materiale scrise, video sau audio despre fapte brute (întâmplate sau în desfăşurare) sau interpretări ale acestor fapte, cu intenţia explicitării lor, cu scopul de a le propaga prin intermediul presei către publicul interesat. Deci avem pe de o parte suportul informaţional şi de partea cealaltă jurnaliştii.

Presa nu este întru totul independentă câtă vreme ea se află în proprietatea cuiva, stat sau entitate privată, care are interese pe care vrea să şi le promoveze, profitul material fiind doar unul dintre aceste interese. Jurnalismul, pe de altă parte, se presupune că se subordonează unor standarde deontologice ce includ principii precum veridicitatea, acurateţea, obiectivitatea, imparţialitatea, buna-credinţă, nediscriminarea şi responsabilitatea faţă de public. Numai că, o dată, jurnalistul are propriile sale afinităţi şi opinii, de care foarte greu se poate elibera, şi-apoi, slujbaş fiind al unui anumit organism de presă, el este dependent în foarte mare măsură de politica redacţională a acestuia. De ce se clamează atunci cu impetuozitate independenţa presei şi a jurnalistului?

Dacă ne uităm la presa şi jurnaliştii României din ultimele două decenii şi ceva, vedem că au urmat aidoma clivajele politice puternic antagonizate, polarizându-se pe acestea, dar îndeosebi în jurul alternativilor guvernanţi. Una dintre cauzele de început a fost generată politic prin trei metode care au modelat lumea presei, dându-i chipul ei de azi: (1) manipularea accesului la hârtia de ziar; (2) manipularea accesului la serviciile de distribuţie (RODIPET sau reţelele de telecomunicaţii) şi (3) manipularea accesului la publicitatea de stat, o sursă consistentă de venituri. După 2004 lucrurile se schimbă într-o oarecare măsură deoarece numeroasele instrumente ale statului (ale guvernanţilor) de a controla mass-media au trecut treptat în proprietate particulară. Mentalitatea însă nu s-a schimbat esenţial odată cu intrarea lor pe piaţa liberă.

Criza economică, evoluţia internetului, dar şi o criză a seriozităţii au făcut ca presa scrisă, în special, să intre în declin, iar audio-vizualul să translateze spre succesul facil al mondenităţilor şi destrăbălării, fapt ce a determinat ca subcultura să devină dominantă – manelizarea, bingo-ismul, proliferarea show-urilor de scandal, penibile sau de-a dreptul imunde, senzaţionalismele ticăloşiilor expuse cu deşănţată voluptate – într-o goană aproape isterică şi isterizantă către maxima audienţă. Ce s-a întâmplat însă cu presa şi jurnalismul aşa-zis serios, de informaţie şi opinie?

Oricât am dori să ne eschivăm, ajungem tot la problematica resurselor, atât materiale, cât şi simbolice. Sociologul Pierre Bourdieu[1] spune că pe lângă capitalurile economic, fizic, social şi cultural avem capitalul simbolic, care reprezintă orice formă de capital utilizat în scopul obţinerii de foloase ce valorifică prestigiul deţinătorilor. „În mod similar, un individ cu cunoştinţe deosebite (capital uman foarte ridicat), recunoscut ca inteligent sau înzestrat de către grupul/comunitatea în care trăieşte, poate dispune de un anumit capital simbolic prin simpla recunoaştere a capacităţilor sale. Capitalul simbolic şi cel economic se pot converti unul în celălalt.”[2] Se intră astfel într-un carusel în care capitalul economic devine capital simbolic şi apoi iarăşi capital economic. Este ceea ce se întâmplă în sistemul candidaturilor politice. Oamenilor cu bani, indiferent de cum i-au obţinut, din păcate, nu le mai este suficientă acumularea în avere şi îşi doresc glorie personală. Cum o poţi obţine mai pe faţă decât dintr-o funcţie de înaltă demnitate publică? Sunt însă şi dintre cei care îşi doresc respectiva funcţie atât pentru auto-glorificare, cât şi pentru multiplicarea averii. Şi nu puţini. Sau dintre cei ale căror averi sunt discutabile din punct de vedere al modului cum au fost obţinute şi care încearcă astfel să se protejeze. Numărul celora din urmă însă începe să scadă, prea încet în opinia multora, dar într-un proces aflat deja în derulare.

Pentru toţi aceştia presa, ori jurnaliştii prezintă un interes deosebit. În momentul în care proprietarul de presă sau jurnaliştii amestecă afacerea sau profesia cu implicarea sau participarea directă în partizanate şi confruntările politice dintre partide, ideea de independenţă, de simplă afacere, încrederea în veridicitatea, acurateţea, obiectivitatea, imparţialitatea, buna-credinţă, nediscriminarea şi responsabilitatea faţă de public a jurnalismului începe să se disipeze. Totul de vine politică de înregimentare şi stârnire împotriva adversarilor politici.


[1] Pierre Bourdieu, Limbaj şi putere simbolică, Ed. Art, Bucureşti, 2013

[2] Bogdan Voicu, Dicţionar de sărăcie, Ed. Intitutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, 1999

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Fecunditatea ideilor plate (2)

  1. Pingback: Fecunditatea ideilor plate (3) | POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

  2. Horia Pană zice:

    Răspuns comun pentru Grasul şi Neutron

    M-am străduit să fiu explicit în a delimita, pe cât posibil, presa şi jurnalismul. Criteriile enumerate sunt parte a jurnalismului practicat prin intermediul presei.
    Prin urmare, presă independentă nu există, dar jurnalism corect da. E însă adevărat că e mai rar, foarte rar întâlnit pe la noi.

  3. neutron zice:

    Pe vremea cand functiona SOTI a venit pe la noi un american caruia cineva i-a pus o intrebare referitoare la televiziunea independenta. Americanul a spus ca nu cunoaste asa ceva, exista posturi comerciale si posturi TV de stat.

  4. Grasul zice:

    As fi curios daca domnul Pana ar putea da cate un exemplu de televiziune, ziar sau web-site romanesti care sa fie cu adevarat caracterizate de „independenţă, încredere în veridicitatea, acurateţea, obiectivitatea, imparţialitatea, buna-credinţă, nediscriminarea şi responsabilitatea faţă de public”.
    Am asa o senzatie ca nu exista nici un exemplu care ar putea fi citat!
    Mi-a placut articoul!
    Sanatate si numai bine domnule Pana, sa mai puteti scrie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s