Referendumul ca sindrom Tourette

TouretteSindromul Tourette mai este cunoscut ca boala ticurilor şi a repetării automate şi neaşteptate a unor cuvinte. Având preludiul în copilărie, după un ­anumit in­terval de timp, odată cu înaintare în vârstă, apar ticuri complexe, ­care se adaugă celor deja existente. Ticurile vocale complexe cuprind cuvinte, sintagme sau fraze, iar compulsiile şi ritualurile asociate determină repetarea unor fraze sau unor gesturi până când se obţine efectul dorit. În ma­jo­­ri­tatea cazu­rilor, ­aces­te ticuri sunt im­posibil de gestionat, dar există şi cazuri când manifestarea lor poate fi amânată până când bolnavul ajunge într-un loc în care îşi poate manifesta ticurile fără a de­ranja[1]. (Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru, medic primar neurolog, Spitalul Universitar Bucureşti, în ziarul Adevărul, 23 aprilie 2010)

Ştirea

11 iunie 2013, Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu: „Am iniţiat în această după-amiază o nouă procedură de referendum, dacă românii vor Parlament unicameral şi Parlament cu 300 de membri.”

Precedentul

În data de 22 noiembrie 2009 s-a desfăşurat referendumul pentru trecerea la un parlament unicameral şi la reducerea numărului de parlamentari la 300, iniţiat de preşedintele Traian Băsescu şi aprobat de parlament. Conform datelor oficiale, prezenţa la urne a fost 50,94% din electorat şi a fost votat favorabil 77,78% din cei prezenţi. Referendum validat.

Controversele privind referendumul din 22.11.2009

1. Două ONG-uri, Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a presei au contestat la Curtea de Apel şi la Curtea Constituţională referendumul pe motiv că  preşedintele se foloseşte de referendum în campania electorală, promovează ideea de parlament unicameral fără să dea şansa unei alte opţiuni. Contestaţie respinsă. Iniţiativa unui referendum desfăşurat concomitent cu alegerile prezidenţiale, în acel caz, parlamentare sau locale nu este interzis prin lege, aşa că, deciziile curţilor în această problemă sunt justificate. În schimb, metoda aleasă de preşedintele Băsescu pentru a-şi maximiza şansele este imorală. Nu pentru toată lumea, pentru că pentru susţinătorii săi orice mijloc politic, oricât de pervers, este moraliceşte justificat.

2. Lucrul care m-a contrariat peste măsură este uşurătatea cu care mai toată lumea a trecut peste prevederile legii referendumului, în special peste cele din art. 12, privind problemele de interes naţional asupra cărora Preşedintele poate iniţia un referendum. Nici una dintre ele nu-i permite Preşedintelui să consulte cetăţenii în domeniile organizării sistemului politic al ţării. Am spus-o de mai multe ori, şi o să o repet până când legea va însemna pentru fiecare persoană, dar mai ales pentru reprezentanţii justiţiei, îndeosebi CCR, ceva mult mai preţios şi profund decât acrobaţiile generate de servilismul politic. Mai ales că una dintre întrebările referendumului privea direct modificarea Constituţiei, cea legată de parlamentul unicameral, şi care intră într-o altă procedură decât referendumul pe probleme de interes naţional. Să explic:

a) Legea referendumului, prin art. 11, spune că Preşedintele, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional; problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării le stabileşte Preşedintele, prin decret, iar punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedinte urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Nici problema parlamentului unicameral, nici cea a numărului de parlamentari nu face obiectul subiectelor de interes naţional specificate de lege, cum am spus mai sus. Parlamentul a respins iniţiativa Preşedintelui, pe 21 noiembrie 2009, cu 233 de voturi împotrivă şi 131 în favoarea referendumului. Dar, în acest caz, votul Parlamentului este doar consultativ. Ca şi acest tip de referendum.

b) Constituţia, la art. 150, privind revizuirea, spune că şi Preşedintele poate avea iniţiativa revizuirii Constituţiei, dar proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere (art. 151.1). Iar revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum (art. 151.3), de data asta unul decizional. În această situaţie, rolul Parlamentului nu mai este doar unul consultativ, el nu mai dă aviz, ci adoptă.

Prin urmare, o speţă constituţională, cum este cea a parlamentului unicameral sau bicameral nu poate fi expediată la un referendum pe probleme de interes naţional cu aviz consultativ al Parlamentului, aşa cum s-a procedat în noiembrie 2009, cu înlesnirea iresponsabilă a Curţii Constituţionale. Chiar dacă, în motivaţiile sale, CCR are şi un dram de dreptate: „Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în opera voinţa exprimată de corpul electoral.” Foarte corect, în aparenţă. Numai că acest referendum, aşa cum a fost el decretat de Preşedinte, nu trebuia acceptat din start.

Brodeala cu sindromul Tourette

Odată ce avem un referendum, aşa cum a fost el acceptat şi validat, şi la care s-a răspuns deja întrebărilor privind parlamentul unicameral şi cei 300 de parlamentari, de unde pornirea asta a lui Traian Băsescu să-l repete aidoma, dacă nu sindromul Tourette?

Cea ma vehiculată versiune, mai ales de cei ataşaţi Opoziţiei, este că majoritatea USL ignoră voinţa poporului. Ba mai mult decât atât, cum înclin să-i dau dreptate lui Liviu Avram, care descrie în Adevărul de ieri (mai puţin titlul apocaliptic) câteva trăsături ale procesului de revizuire a Constituţiei:  tendinţa de a plăti poliţe din vechile bătălii politice, tendinţa de a intra prea mult în detalii care sunt de resortul legilor şi tendinţa de a scrie practic o nouă Constituţie, propunând amendamente care alterează semnificativ puteri şi atribuţii instituţionale funcţionale.

Traian Băsescu supralicitează însă şi minte, ricanează şi fandează repetitiv.

Mai întâi, desfigurează o realitate trecută, afirmând, în declaraţia de la Cotroceni că „am iniţiat procesul de revizuire a Constituţiei şi în 2010 am transmis Parlamentului proiectul care punea în aplicare rezultatul referendumului”. La B1TV, în aceeaşi seară, uită ce-a zis două ore mai devreme şi spune că „în martie 2010, premierul Boc mi-a înaintat propunerea de revizuire a Constituţiei şi eu am înaintat-o la parlament în iunie 2011”. În ciuda celor două declaraţii, lucrurile au stat cu totul şi cu totul altfel. Traian Băsescu a trimis proiectul plăsmuit de el lui Boc în martie 2010, acesta a bifat scurt, din călcâie şi l-a retrimis lui Băsescu, de data asta cu antetul Guvernului. Apoi a zăcut la Cotroceni, pentru că nu era oportun în schema de joc, mai bine de un an.

Apoi, făcând apel la un şantaj de bine, avertizează: „Mai există şansa ca Parlamentul să vină la respect faţă de poporul roman şi ca CCR să respinga o lege care nu ţine cont de referendum. Eu am declanşat procedura şi voi emite decretul în funcţie de ce se întâmplă în Parlament şi la CCR.”

Şi în cele din urmă, fandarea demagogică supremă: „Iarăşi au revenit televiziunile cu cât ne costă un referendum. 20 de milioane de euro. Hai să vedem cât înseamnă 588 de parlamentari! Într-un ciclu electoral, înseamnă 80 de milioane de euro. Replica mea – nerespectarea referendumului ne costă 80 de milioane de euro.” Indiferent de respectarea sau nerespectarea referendumului din 2009, mandatul actualului Parlament ne-ar costa tot 80 de milioane de euro pe an, până în 2016. Spun „ne-ar costa”, deoarece Traian Băsescu a plusat cu 30 de milioane de euro la masa sa de joc. Dacă este să numărăm iarăşi băncuţele din puşculiţă, un bis absurd, redundant al referendumului din 2009 ne costă cât 147 de parlamentari, taman într-un an cu un vârf al plăţii datoriilor externe.

„Misiunea mea este să apăr interesele poporului român până la capăt. Este obligaţia mea să utilizez toate mijloacele ca democraţia să învingă”, zice Traian Băsescu. Chiar toate mijloacele?


[1] Sau, aş adăuga eu, într-un loc unde-şi închipuie că nu deranjează.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s