Note de promenadă – La capătul minţii

Presa agresivaVedetismul agresiv şi prostia care-i întodeauna rea

Când diagnosticăm că presa noastră e bolnavă grav nu trebuie să ne referim la presa ca totalitate a mijloacelor de informare în masă, adică la suporturile pe care vine informaţia spre public, ci la oamenii care mijlocesc respectiva informare, jurnaliştii. Nişte oameni profesionalizaţi, cu alte cuvinte. Numai că nu ştiu cum se face că unii jurnalişti – şi mă refer de astă dată doar la cei din televiziuni – odată promovaţi de la nişte onorabili, şi chiar excelenţi reporteri în unele cazuri, la moderatori de talk-show-uri devin, cu o dezinvoltură uluitoare, pur şi simplu inepţi şi sanguinari.

Cel mai la îndemână argument care descrie această postură pătimaşă ar fi ultra-politizarea televiziunilor zise de informaţie, dar care sunt mai degrabă, aşa cum am spus în articolul anterior, citându-l pe Iulian Comănescu, televiziunile unor anumite opinii şi interese politice. Dar cum se face atunci că jurnaliştii acestor televiziuni sunt şi cei mai aprigi apărători ai independenţei jurnalistice faţă de cavalcada cavalerilor apocaliptici, politicienii, în acelaşi timp servindu-le cu sprinteneală şi smerenie interesele? Aici e vorba în primul rând de ipocrizia celor care în spatele butaforiei de unde ţipă „Onoare – Sinceritate – Profesionalism!” îşi calculează cu pedanterie pricopseala, renunţând cu o nonşalanţă nedemnă atât la onoare, cât şi la sinceritate şi profesionalism.

Numele lor sunt prea bine cunoscute şi-i găsim în toate televiziunile de acest gen, ba şi mai şi, traiectoria lor profesională s-a intersectat până şi cu televiziunile aflate în rivalităţi agresive. Îi avem pe staţionarii Dana Grecu, Radu Tudor şi Mihai Gâdea (Antena 3), ca şi pe versatilii Robert Turcescu (Realitatea TV – B1 TV), Andrei Bădin (Antena 3 – B1 TV), Ion Cristoiu (Antena 3 – B1 TV), Paula Rusu (Antena 3 – Realitatea TV – România TV), Sorina Matei (Antena 3 – România TV), Cristina Şincai (Realitatea TV – România TV), Răzvan Dumitrescu (B1 TV – Realitatea TV – Antena 3), Corina Drăgotescu (Realitatea TV – România TV). Mă opresc la aceştia deoarece sunt şi cei mai vocali la acest moment. Nu-i aşa că-s cam mulţi? Închipuiţi-vă că publicăm transcripturile emisiunilor „moderate imparţial” de aceştia! Eu zic că batem ca număr de volume Enciclipedia Britannica, cu cele16 volume ale ei.

Exemplul pe care-l ofer poate nu va părea semnificativ faţă de alte exhibări ale vedetismului politizat agresiv şi adeseori mistificator venite din partea celor enumeraţi, dar tocmai prin aparenta sa insignifianţă tematică dovedeşte cu prisosinţă degradarea jurnalismului românesc.

Post de televiziune: România TV. Emisiune: Newsdesk, 28 iunie 2013. Moderator: Paula Rusu.

Unul dintre subiectele tratate în sus-numita emisiune a fost acela privindu-l pe Niels Schnecker, proaspăt învestit ca director de campanie electorală prezidenţială a lui Crin Antonescu.

Burtiere: Sumă fabuloasă cerută lui Crin de şeful de campanie… Cât îl costă pe Crin omul lui Felix… Şeful de campanie îi cere lui Crin 1 milion de euro.

Este interpelat telefonic Niels Schnecker şi acesta infirmă informaţia, sugerând că suma se ridică la un nivel mai scăzut decât salariul unui director de companie de stat. Dacă facem un calcul simplu, utilizând informaţiile publice, aflăm că suma poate varia între 9000 şi 14.000 de euro/lună, ceea ce ar conduce la un total ce se încadrează, pe toată perioada de 18 luni până la alegerile prezidenţiale, între 162.000 şi 252.000 de euro. O fi puţin, o fi destul? De menţionat că nu este vorba de campania electorală în sine, care necesită alte costuri, ci doar de consultanţa pre-campanie. Oricum, nu priveşte pe nimeni atâta timp cât nu sunt bani publici. Orice comentariu din partea lui Niels Schencker în această direcţie a fost obstaculat cu chirăituri.

Într-un târziu, „moderatoarea” Paula Rusu abandonează acest aspect şi se lansează într-un atac direct la Niels Schnecker, vizând neconcordanţele din presupusul CV al acestuia, legate de activitatea lui în campaniile electorale din America. Degeaba spune omul că nu e CV, ci o prezentare biografică selectivă, degeaba spune că deşi a pomenit de 7 campanii, nu le-a trecut în „condamnata” prezentare pe cele două în care a fost doar voluntar, Paula Rusu o ţinea una şi bună, obsesiv-isteric că a minţit, că 5 nu e 7.

Abandonează apoi şi acest subiect, şi revine pentru a ataca faptul că Niels Schnecker nu vrea să declare suma exactă ce o va primi ca director de pre-campanie (ca să fim riguroşi). La întrebarea-replică a acestuia, privind salariul dumneaei, Paula Rusu se ofuschează şi spune că e un contract privat, deci confidenţial. Uf! Exact cum este şi contractul dintre Crin Antonescu şi Niels Schnecker: între două persoane private. Chiar şi cu PNL să fie contractul şi tot privat este, fiindcă partidul politic este o organizaţie de drept privat, care exersează activitatea în cadrul unui stat şi care, abia în această postură, devine semnatar al unor acte de drept public. Dar cum despre politică pălăvrăgesc vârtos îndeosebi „televizocraţii habarnişti”…

Nu ştiu la ce nivel de competenţă este Niels Schnecker în ceea ce priveşte consultanţa politică şi campaniile electorale. Bănuiesc că americanii nu fac contracte cu incapabilii, altfel n-ar fi cine sunt astăzi. Dar să-l declari inchizitorial „omul lui Felix” când tu însăţi ai urmat traseul „Felix – Vântu – Ghiţă” mi se pare hilar şi odios laolaltă. Încrâncenarea politico-mediatică dintre România TV – Ghiţă şi Antena 3 – Voiculescu, între interesele PSD şi ale PNL/PC pare că scuză mijloacele utilizate. Ce-i şi mai trist, sunt destui alţi inepţi care să aplaude asemenea derapaje, conform unei grile care nu ţine cont de valori, principii şi procedee conexe acestora, ci de mentalitatea de haită microbistică. Hai, ai noştri! Huo, ai voştri! Fără să se gândească, nici după ce „ai noştri” sau „ai voştri” şi-au mâncat papara electorală, că nimic nu este veşnic. Poate, cum sună o expresie celebră, doar moartea şi taxele[1].


[1] Nu, nu este replica plină de originalitate a lui Brad Pitt din filmul „Meet Joe Black”, ci expresia utilizată de Benjamin Franklin în 1789, într-o scrisoare către Jean Baptiste Leroy: „Our new Constitution is now established, and has an appearance that promises permanency; but in this world nothing can be said to be certain, except death and taxes.”

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s