Fecunditatea ideilor plate (5)

war beastFecunditatea ideilor plate (4)

Scriam în episodul trecut despre felul în care a fost pervertit conceptul de lovitură de stat astfel încât să se potrivească unei false realităţi, prin extrapolare (extinderea ipotetică a unei noţiuni dintr-un domeniu în altul), prin denaturarea unor sensuri ale termenilor utilizaţi, prin mixajul dintre real şi imaginar, pentru a insinua existenţa unei lovituri de stat. Scopul propagandistic al acţiunii este evident.

Am avut două comentarii la articol. Unul dintre ele cu conotaţiile specifice procesului de intenţie: „Articolul pare încă un episod din lupta politică USL-PDL!” I-am răspund comentatorului că e vorba despre lupta politică dintre USL şi PDL şi nu din, atâta timp cât nu sunt parte a vreuneia dintre tabere. Celălalt comentariu a venit din parte unui foarte bun prieten, tot neimplicat partizan, cu un evident caracter pragmatic: „Ce-au făcut anul trecut pedeliştii şi trompeţeii lor, ce face acum T.Băsescu, acompaniat de mişcăreii domnului Preda şi de nu-ş ce preşuleţe de prin una dintre părţile presei, se numeşte propagandă pură. Dincolo de ridicolul situaţiei pe care tu ai descris-o în amănunt, io trebuie să recunosc în mod sportiv că îmi place ce fac oamenii ăştia. Sunt buni, au vână, n-au mamă, n-au tată, ştiu să-şi tragă spuza doar pe turta lor, fac politică. Politica înseamnă război. Restul e oengeală. Ca să faci faţă unui astfel de demers ai nevoie de o mână de tipi amorali şi guralivi, care să-i atace zilnic pe orice temă. Nu intru în amănunte, pentru că mi-e teamă că ai sa mă acuzi de cinism. Politica e numai război.” I-am răspuns astfel: „Cu riscul de a mă ştampila de naiv, politica e şi război, nu numai război. Unde e doar război, unde doar cinismul predomină politica a murit. Să curgă sânge!… Eu o să-mi permit să interpretez zisele tale astfel: ‹‹Pentru mine şi câţiva alţii politica e numai război››.”

Politica este un concept mult mai complex decât interpretările ce i se dau de obicei. Ea este şi ştiinţă, care analizează, teoretizează şi modelează relaţiile de putere dintr-o societate, este şi practică a guvernării, dar este şi praxis al orientării ideologice, al activităţii şi al acţiunilor unui partid politic. Cum, în cazul nostru, vorbim despre partide politice care se manifestă într-un cadru democratic, fie ele la putere sau în opoziţie, valorile şi principiile pe care se întemeiază o democraţie nu pot fi suspendate datorită competiţiei dintre partide. Oricât ne-am lăsa seduşi de locuţiunea cam anapoda înţeleasă enunţată de Machiavelli, scopul nu scuză mijloacele. Pentru că încălcând regulile jocului democratic ne putem aştepta la o neconvenabilă replică pe măsură. Iar persistenţa într-un război total afectează grav nu doar instituţiile statului, ci segmente largi ale societăţii, chiar neimplicate direct în confruntare. Mai ales acolo unde cetăţeanul foloseşte „furculiţa şi cuţitul” mai degrabă pentru a împunge şi a spinteca.

Fenomenologia complexă a politicii determină uneori simplificări pe modelul „lamei lui Occam” (explicarea unui fenomen prin cea mai simplă ipoteză), care însă nu sunt cu necesitate riguroase. În ambele comentarii de mai sus politica este privită ca beligeranţă şi nimic mai mult; o simplificare justă, dar fragmentară.

Politica românească, aşa cum o observăm de când ne-a trezit interesul, adică după 1989, stă permanent sub semnul unui casus belli construit pe câteva clivajele deja cunoscute, mai mult sau mai puţin reale, şi aglutinate în două tabete, cei eminamente buni şi cei eminamente răi: prieten – duşman, democrat – antidemocrat, european – antieuropean, dreapta – stânga, anticomunist – criptocomunist, reformist – antireformist etc. Urmărind discursurile publice ale reprezentanţilor celor două armii, nimic nu pare să-i impulsioneze în direcţia vreunei colaborări politice pe câteva paliere ce s-ar putea constitui într-un numitor comun privind interesul general al societăţii. Indiferent ce fac unii, chiar continuând proiectul celorlalţi, aceştia din urmă desfiinţează cu obstinaţie, cu gândul înţepenit la viitoarele confruntări electorale. Majorităţile post-electorale, indiferent cine le alcătuiesc, pare că au principalul rost de a limita la maximum marja de manevră a opoziţiei, concomitent cu constanta ei anatemizare. Reciproca este la fel de valabilă.

Mai are vreun sens să ne mai întrebăm atunci de ce politica românească, de-a lungul ultimului sfert de veac aproape, este o înlănţuire de ciomăgeli politice şi starturi de la câte un punct zero? Asta mă face să repet un cântecel al copilăriei:

Podul de piatră s-a dărâmat

A venit apa şi l-a luat

Vom face altul pe mal în jos

Altul mai falnic şi mai frumos.

Şi uite-aşa, n-avem nici pod falnic, nici pod frumos. Nici măcar pod. Dar avem război. Şi dacă avem război, ce ne mai trebuie poduri? Să năvălească peste ele duşmanul?

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Fecunditatea ideilor plate (5)

  1. Sandel zice:

    Ceea ce voi spune e o părere, și atât. Așa cum e ea, plină de colțuri.

    Politica româneasca nu e un război între doctrine, ci o luptă pentru un „os”. Iar prin acest os nu mă refer neapărat la faptul că „se bat unii ca să mulgă tara”, cum se poartă expresia asta la noi, deși într-o anumită masură ar putea fi interpretată și astfel. „Osul” de care vorbesc e modalitatea de a menține formațiunea politică pe care o reprezintă fiecare, în frunte, sau măcar pe linia de plutire.
    Că dacă-și pierd șansa de a-si păstra capitalul politic, atunci înseamnă că sunt pe moarte. Cum a ajuns PD-L azi, sau PPDD, după ce-a trecut frenezia aia infernală. UDMR la fel, a fost 20 de ani în coaliția de guvernare, într-o formă sau alta a acesteia, și prin aparitiile publice sau activitățile membrilor săi, aflați în funcții de conducere, și-a menținut popularitatea. Acum mai auzi ici-colo ceva de la ei, când se mai ceartă unii prin Covasna din cauza unui steag.

    Că veni vorba de pod, cum ziceam, nu cred că mai e vorba de ceva doctrine pe care le urmează partidele, deși mai sunt 2-3 indivizi în fiecare, chinuindu-se să mentină o „cortină”. Și aceea puțin trasă pe la colțuri, ca să aibă avea pe unde trece bărcuțele de salvare ale celor care au avut brusc o revelație în ceea ce privește ideologia politică, atunci când au simțit că malul celălalt dă semne că se va nărui.

    • Horia Pană zice:

      Într-adevăr, în politica românească nu avem un război între doctrine, pentru că doctrina înseamnă un proiect care să pună în aplicare o viziune asupra societăţii. Avem însă un război al egocentricilor pentru supremaţie personală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s