Câteva considerente despre patriotism

Patriotism 1Unul dintre amicii de pe FaceBook, care semnează ca Moshe & Mordechai, a scris pe blogul său articolul Patriotismul. L-am citit întâi şi abia apoi am comentat articolul, ceea ce vă recomnad să faceţi şi dumneavoastră, în această ordine. Şi m-am gândit că n-ar fi rău să împărtăşesc aceste opinii şi altora. Nu pentru a-i convinge că aceste păreri ar fi nişte postulate, ci, poate, pentru a provoca, cu un optimism moderat din partea mea, o dezbatere între cititori despre ce înţeleg la rândul lor că ar fi patriotismul.

„Răspunsul tău la întrebarea despre patriotism cred că tocmai ce a ridicat la pătrat „sclipirea şugubăţ vicleană”. Nu citeşti Dex-ul „corect”. De fapt, nici eu.

Nu sunt un patriot autentic. Păcatele mele. Nu fac tahicardie şi nici isterii lăcrămoase când văd tricolorul sau aud imnul. Când mă confrunt cu fraze care încep cu „România este…”, „România are…” sau „României i se…”, mai degrabă îmi stă inima-n loc şi mă întreb ce naiba s-a mai întâmplat.

Patriotism 2Patriotismul este pentru mine ca o plajă care la un capăt are o zonă slab populată, numită civism şi la celălalt capăt o zonă dens populată, numită provincialism kitsch. În ambele extreme avem de- face cu oameni trişti. Cei dintâi semănând cu Don Quijote, cei din (t)urmă cu Nae Caţavencu, Farfuridi şi Brânzovenescu, care iubesc România prin diminutivare şi se întreabă neconsolaţi de ce nu face toată lumea la fel. Bine, bine, şi la mijloc? La mijloc sunt „sejuriştii”. Ei se bronzează la soarele patriei când la un capăt, când la celălalt capăt al plajei, bârfind despre cât de inadecvaţi sunt ceilalţi la adevărat importantele „cestiuni ale zilii”.

Întorcându-ne un pic la DEx, vedem că patriotismul este descris ca „sentiment de dragoste şi devotament faţă de patrie şi de popor”. Patria îmi pare mai degrabă locul de baştină decât ţara, ca stat. Iar poporul, dincolo de  retorica patriotardă, mai degrabă o gloată locuitoare dezbinată, decât o naţiune.

Aşa că ne rămâne să peripatetizăm despre dragoste şi devotament.

Patriotismul nu este dragoste la prima vedere. Oricărui individ îi trebuie un număr de ani după naştere până ce cuvântul patriotism îi gâdilă într-un anumit fel timpanul. Şi-apoi, la prima vedere se îndrăgostesc onaniştii şi demenţii presenili (adică cei posedaţi de un sexualism imaginar refulat), la momentul descătuşării.

Dragostea şi devotamentul în cazul patriotismului nu pot veni doar din „te-am văzut, mi-ai plăcut”, ci dintr-o serie complicată de criterii care sunt sau nu întrunite. Deci, dintr-o oareşcare raţionalitate. Ce, patriotismul american de care pomeneşti, cel marketizat, nu este raţionalitate? Dragostea şi devotamentul vin din starea de confort pe care spaţiul locuirii ţi-l creează, atât din punct de vedere material, cât şi sufletetesc, mental. Nu poţi simţi dragoste şi devotament într-un mediu al nesiguranţei şi insatisfacţiei.

Dar ce poţi face? Dacă eşti suficient de idealist şi entuziast, te faci scutierul lui Don Quijote. Dacă eşti ezitant sau gregar, ai la dispoziţie două treimi de plajă unde să te simţi ca acasă, fără să-ţi faci duşmani.”

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Mass-media/Bloguri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s