Politică de duminică (46)

yoda-logo1Yoda: No! Different this not. In your mind different only. You unlearn must what wrong learned have you.

Preambul: Acelaşi ca la episodul anterior.

Îmi cer de asemenea scuze sufletelor sensibile, adică „mimozelor imparţiale” care mă citesc pe mine, „propagandistul”, dar n-am avut ce face. Opoziţia a fost mult mai guralivă decât Puterea. Şi atunci când cineva vorbeşte mult, cresc direct proporţional şi şansele de a spune ce şi cum nu trebuie. Şi la această rubrică, de astfel de chestii mă ocup.

Hop-oziţia. Stilul PDL de a se manifesta în opoziţie este fără îndoială copilăresc. Din toate problemele serioase create de guvernarea USL n-a găsit niciuna de care să se lege, ci una deja fără obiect. Vasile Blaga vrea sesiune parlamentară extraordinară pe tema efectelui Fenechiu asupra raportului MCV. Între timp, Comisia Europeană a transmis un raport verbal care punctează progresele făcute de România. Nu-mi aduc aminte ca Vasile Blaga să fi cerut sesiune parlamentară extraordinară pentru Monica Iacob Ridzi sau Ioan Nelu Botiş, deşi au avut şi dumnealor un efect notabil în rapoartele defavorabile din vremea aceea pe MCV.

Un indiVideanu. Dacă tot a început partitura cu un falset, de ce să nu supraliciteze şi Videanu? „Victor Ponta continuă să facă presiuni inadmisibile asupra independenţei şi libertăţii Justiţiei prin numărul ridicol de pseudo-rapoarte comandate Corpului de Control al primului ministru împotriva adversarilor politici şi trimise organelor de anchetă”, se lamentează mărmurarul-şef. Prin urmare, apud Videanu, Corpul de Control nu trebuie să controleze decât ce vrea Videanu & Co, iar organele de anchetă nu trebuie sesizate, că le deranjezi la independenţă şi libertate. Şi ăia ca el ne-au guvernat cică. Halal!

Un bis la Blaga. Într-un bocet, într-un plâns, Blaga spune că „Ponta are rude şi fini în toate ministerele”. Probabil că l-a întrerupt un jurnalist nenorocit de la Antena 3, că altfel ar fi constinuat aşa: Pe-ai noştri i-a trimis acasă!

Cretineţii. Expresia îi aparţine lui Cristian Tudor Popescu şi se referă la internauţii nelipsiţi de pe forumuri, care comentează fără să citească, într-o „revărsare de sine a unui caracter josnic, care se consideră ‹‹curajos››, ‹‹verde-n faţă››, campioni la ‹‹i-a zis-o!››”. Tot aşa şi cu „Planul Ponta de investiţii şi locuri de muncă – România 2013”, postat pe Facebook. Un „cretineţ” a catalogat postarea drept spam, au urmat alţi „cretineţi”, iar ceilalţi „cretineţi” au pornit o chermeză cu chiuituri pe paginile gazetelor care au dat ştirea că Facebook a blocat postarea ca spam. Contează că nici unul nu a comentat critic şi argumentat imposibilitatea unui asemenea program? Nu. Ei preferă programul „Hai să ne râdem!”.

Alianţa Civică a murit. Cioclii ei mai trăiesc şi vorbesc. Conform site-ului propriu, AC a murit în 3 decembrie 2005, odată cu publicarea ultimului ei raport de activitate. Primul lider al AC, Ana Blandiana, vorbeşte însă prăpăstii, în ciuda bunelor sale intenţii. „Nu se va ajunge la o Europă unită doar prin politică şi economie, fiind necesară şi unirea obsesiilor legate de comunism.” Obsesia este însă o tulburare a minţii, care se manifestă prin idei fixe. Nu prin obsesii şi patimi se rezolvă problema comunismului, ci prin asumare raţională şi desprindere reală de automatismele comunismului. Şi asta nu e decât treaba celor care sunt încă împotmoliţi în obsesii.

De unde nici nu se aştepta. De unde nici nu se aştepta, Traian Băsescu a primit un compliment desăvârşit. A fost comparat de Voronin cu mareşalul Antonescu. Putea, Doamne fereşte, să-l compare cu Regele Mihai.

Robu’ interzisului. Primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu, vrea să interzică circulaţia bicicliştilor în Piaţa Victoriei (Operei), în Piaţa Unirii şi pe străzile Mărăşeşti şi Alba Iulia, adică zona centrală. Comunitatea „Verde pentru biciclişti” protestează. Pe lângă faptul că liberal şi interzis nu prea fac casă bună împreună, nici „verde pentru bicilişti” şi „atenţi şi să nu rănească pe nimeni” nu stă prea bine în şea. Pentru cine cunoaşte Timişoara, pieţele Operei şi Unirii sunt zone pietonale demult consacrate. Dar cu străzile ce mama lu’ proces verbal aveţi?

Greşeala recunoscută e pe jumătate suspendată. În sfârşit, Relu Fenechiu a descoperit şi cenuşa şi creştetul capului său: „Nu sper să fiu achitat, deocamdată sunt destul de mâhnit de ce mi s-a întâmplat.”

Harababura de la mansardă. Cristian Preda nu încetează să mă stupefieze. Şi zice el aşa despre comuniştii de peste Prut: „Am avut de-a face cu ei, în calitate de deputat european. Am fost acolo, şi în Transnistria, cred că în acest moment cetăţenii Republicii Moldova nu mai au de ce să se mai înfricoşeze în faţa comuniştilor. Teama de comunişti a blocat foarte mult lucrurile la Chişinău, (…) era o teamă aproape iraţională.” Asta într-o ţară în care Partidul Comunist are cei mai mulţi parlamentari şi aleşi locali, şi într-o Transnistrie de rit sovietic şi al cărei preşedinte, Evgheni Şevciuk, se află pe o listă a UE cu transnistrenii cărora li s-a interzis călătoria în spaţiul UE, fiind considerat răspunzător de împiedicarea progresului în vederea unei soluţionări politice a conflictului transnistrean din Republica Moldova. În schimb este raţional să agiţi teama de comunişti în România.

PNL struţului de Iaşi. Conducerea PNL Iaşi: „Relu Fenechiu a fost mereu un lider autentic al PNL, un om cu principii solide şi cu demnitate.” Şi de ce i-a trebui atunci „transformator” la fără principii şi demnitate nu se întreabă dumnealor?

Cocoşul fal(n)ic. Întrebat de o „dievuişka” despre unire, Traian Băsescu a replicat fălos: „Cereţi-o şi-o vom face!” Putin, plănuind o peripeţie prin Antarctica, fără să-şi ia ochii de pe hartă: „Kto v’ciorti iesti Basesku?” Apoi a continuat, diplomatic, în engleză: „Nobody should pin their hopes on a miracle.”
La Vass qui crie. Andreea Paul, dez-văşită şi răvăşită cere Academiei Române să umble la DEx şi să „feminizeze” funcţiile publice. Atât în DEx, cât şi în DLR există aceste cuvinte. Nu trebuie decât să pună mâna pe carte şi să dovedească faptul că măcar în acest sens nu a fost consiliera lui Boc degeaba. Dicţionare neactualizate să fie oare cauza pentru care Boc spunea „iánuarie” în loc de „ianuárie” şi „servici” în loc de „serviciu”?

Rădăcină de sulfină. Sulfina Barbu, fostă ministră (Andreea, e bine?) la Mediu: „PDL îi cere domnului Ponta să ne spună public cine l-a cumpărat şi cu cât pentru deblocarea proiectului Roşia Montană?” Stimată doamnă, dumneavoastră, ca susţinători din start ai proiectului trebuie să ştiţi cel mai bine cine şi cât. Dacă nu Ponta, că-i bandit, ne spui tu, Sulfină?

Ba nu – ba da, ba nu, ba da! Nu, ba nu e Dan Bitman Balada controlorului, ci da, ba da, e Victor Ponta cu tratatul de extrădare cu Siria. N-avem tratat. Ba avem. Daaa, avem da’ numai un pic, că nu l-a ratificat decât parlamentul român. Până şi zaharisitul de Zaharescu o nimerea pe asta din prima.

Vreţi gafă! Na-vă gafă! Traian Băsescu, preşedintele României, şeful CSAŢ: „România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat.” În rest nu poate confirma nimic. Un fudul nu se-mpacă cu „până aici, destul”.

În lumea poveştilor. Victor Ponta despre Operaţiunea Hayssam: „Nu pot să vă jignesc inteligenţa, să vă spun ca Omar Hayssam a venit din Lună, cu un cal înaripat, nu spun poveşti cu Rambo.” Ştim. Nici poveşti cu Alba ca Zăpada. Doar cu Croitoraşul cel Viteaz. Aşa că, atenţie, că rişti să ne jigneşti inteligenţa!

Tot Vass-Chiriţa din provincie. Spune feminista politicii româneşti că „româncele sunt educate să rămână în umbra bărbaţilor”. Se pare că vorbeşte în completă cunoştinţă de cauză. Să ne uităm doar câte umbre de-astea a schimbat.

Cireaşa de pe tort. Nu încercaţi acasă, că stricaţi tortul! Dacă greierul face cri-cri, creierul face gri-gri? Daniel Funeriu, într-o năvală iraţională caracteristică: „Unirea dreptei acum este o dorinţă a oamenilor slabi.” Păi atunci, dezbinare fericită!

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politică de duminică și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s