Note de promenadă – Trăsniţi în Reţea… şi alte alea

Vaca inteligentaNu mă interesează, în aceste rânduri, cine cărui partid îi cântă osanale sau prohodul. Pentru că dincolo de partizanatele care inflamează pe mai toată lumea există fapte reale şi fapte inventate, există fapte ignorate şi fapte supralicitate, există oameni deştepţi care se prostesc şi oameni proşti care fac pe deştepţii.

Internăucii

1. Inteligenţă de rumegătoare: vacile ştiu să indice nordul, titrează un neostoit scriitor de de toate, fără să gândească, pe Ziare.com, preluând un articol de pe Factroom.ru, care preia un altul de pe Futility Closet. Din ambele texte din care scriitoraşului nostru i se iţeşte inteligenţă bovină nu reiese decât că vacile, ca vacile, când stau şi rumegă, iarbă, nu idei, stau cu capul orientat spre nord. Nimeni nu ştie de ce, pentru că pe nimeni n-a interesat. Logic, muşchiul de pe copaci este de asemenea posesor de inteligenţă, că doar şi el indică nordul. Pun pariu că scriitoraşul cel breaz nu ştie să arate nordul. Q.E.D.

2. Secretarul Madamei Blogary, zisul Bleen, scrie ceva despre FPAC (familişti, proprietari, afacerişti, carierişti) şi despre rezistenţa la schimbare. Numai că senzaţia care o lasă este că  dacă vrei schimbare atunci musai următoarele: să-ţi construieşti casă nouă, dar numai dărâmând-o pe-a veche; să nu visezi cu picioarele înfipte-n pământ, ci numai cu capul în nori; să zugrăveşti un viitor cât mai frumos şi îndrăzneţ, dar nu cumva să-ţi fie familiar şi plauzibil, ci complet străin şi fantasmagoric; să nu vrei un salariu mai mare, ci doar un job nou, chiar cu salariul minim pe economie. Îi doresc lui Bleen exact aşa un viitor frumos şi îndrăzneţ, în care să n-aibă ce are, că-i naşpa, dar o grămadă de surprize.

3. Teophyle, tăticul blogului Politeia, scrie despre Şarlatani şi victime, cu referire, printre alţii, la amărăştenii din Mehedinţi. Şi dă el la cifre statisitice de te-nfiori cum de au votat mehedinţenii DA la referendum şi peste 60% în favoarea USL. Ce-i scapă „teofilului” este statistica din 2011, a guvernării pe care el o regretă: Mehedinţi – investiţii străine noi = 0; investiţii româneşti noi = 0; locuri de muncă create = 0. Pentru mai multă acurateţe, raportul BNR spunea, în data de 6 aprilie 2012 (Guvernul Ungureanu încă în funcţie), că pentru Mehedinţi, „în perioada 2011-2012 nu au fost demarate şi nu se prefigurează a se demara vreun proiect nou de investiţii”.

4. Cristian Preda, pe blogul său, a găsit motivul pentru care Opoziţia este slabă: n-are candidat la preşedinţia României. Nici vorbă că e dispersată pe liniile de imagine ale unei multitudini de lideri. Nici vorbă că stau cu dreapta-n gură şi tac despre vreun proiect propriu. Nici vorbă că îşi scot dreapta din gură numai ca să miorlăie că n-au ceilalţi proiecte. „Nu prezidenţialele depind de europene, ci invers: strategia pentru europene ar trebui fixată pornind de la strategia pentru Cotroceni”, spune dumnealui. Dacă Cotroceni nu e, nimic nu e!

Întrebări pe care unii nu şi le pun şi pace

1. De exemplu, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, care promite că „va trimite până la urmă Comisiei Europene un document foarte bun”. În loc să aştepte întrebările jurnaliştilor de ce documentul a fost o mâzgăleală copy-paste de la început, putea să-şi pună el întrebarea dacă Comisia Europeană este ceva mai mult decât facebook, unde toţi analfabeţii sunt savanţi.

2. Disputa dintre Ponta şi Băsescu pe privatizarea CFR Marfă a ajuns la faza pe CSAŢ. Ponta mai vrea un aviz la HG privind privatizarea. Preşedinţia spune ca Ponta să şi-o bage unde ştie el. Controversa pe legea de funcţionare a CSAŢ este sterilă. Dar nişte întrebări importante nu se pun deloc. Dacă Preşedintele nu are nici o treabă cu privatizarea CFR Marfă, de ce a ieşit public cu declaraţii privind o posibilă insolvabilitate a câştigătorului licitaţiei, înainte de expirarea termenului de achitare a sumei convenite, fapt care poate submina grav privatizarea? Nu este un atac la însuşi avizul CSAŢ dat deja? Atunci era o problemă strategică, iar acum nu mai e?

3. Gheorghe Flutur, lider al PDL, spune că va face lobby în Parlament pentru o regiune cu capitala la Suceava. De ce asta nu este privită ca o baroniadă, în schimb aceleaşi doleanţe ale unor reprezentanţi ai USL sunt privite astfel?

4. În iunie a.c., Traian Băsescu a anunţat semnarea unui memorandum de colaborare între CSAŢ şi instituţia similară din Rusia. Întrebat dacă va efectua o vizită în Rusia, Traian Băsescu a precizat că nu are o invitaţie, însă ar fi dispus să meargă într-o vizită oficială în Federaţia Rusă. Oare asta nu înseamnă pentru „gladiatorii” dreptei, europenismului şi americanismului că Traian Băsescu ne vinde Moscovei şi stepei kalmâce?

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s