Perplexităţile lui Pleşu, noul Fahrenheit 451 şi îngerii

andrei-plesuNici bine n-am deschis ochii spre lumea asta, că deja ne punem glasul la volum maxim. Să se audă că existăm. Doar şi Evanghelia lui Ioan spune că „la început a fost cuvântul”, nu gândul, deşi „cuvântul era la Dumnezeu” şi Dumnezeu a creat lumea. Şi-atunci nici nu-i a mirare că lumea pare prost alcătuită. Căci „cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit în noi”. Nu gândul. Bineînţeles că nu asta vrea să transmită evanghelistul Ioan. Dar asta se vede că a ieşit. O lume în care vorbele s-au pretins Adevărul, o lume pe care vorbele unora şi altora au descris-o mirific în icoane pe sticlă, iar faptele ţâşnite din vorbe negândite le-au spart mai apoi, pe rând, în mii şi mii de cioburi. Vorbe şi instincte.

Nu pot şi nu vreau să pot să cuprind lumea tuturor vorbelor şi tuturor instinctelor devenite fapte. Mă rezum la cele din preajmă, cu speranţa ca măcar cei din această preajmă să se oprească o clipă din raliul pe circumferinţa cercului vicios dintre vorbe şi instincte, să se alimenteze la boxe cu o dilemă măcar şi să încerce, de probă, să treacă bariera de la reflexul necondiţionat la reflecţia condiţionată. Nici nu oboseşte, nici nu doare şi nici pagubă n-aduce.

Starea de perplexitate este starea celui luat prin surprindere de cineva ori ceva. Singurele arme împotriva perplexităţii sunt circumspecţia faţă de imaginea unei lumi a ordinii perfecte sau a unei lumi a haosului perfect, ca şi dilema faţă de încadrări abrupte a celorlalţi într-una din aceste lumi. Pentru că perplexul este doar acela care priveşte în jur din lumea ordinii perfecte, el nu poate concede că reperele lumii lui sunt contrazise de naturalul imperfect, că valorile şi principiile sale nu sunt singulare.

Prin urmare, perplexităţile lui Andrei Pleşu, din ultimul articol al său din Adevărul sunt mai degrabă cozeriile unui alintat, deoarece numai de naivitatea şi orgoliile „omului perfect” nu-l bănuiesc.

Pe lângă o diatribă sterilă despre un idiot patentat care spusese, nu ştiu unde, că dacă el plăteşte Justiţia, Justiţia să-l lase în pace, ceea ce-l „perplexează” pe domnia sa este următorul fapt: „UNESCO anunţă că a decis să includă pe lista patrimoniului planetar pe care se simte obligată să-l protejeze (Memory of the World Register) documente privind viaţa şi opera lui Ernesto „Che” Guevara. E vorba de 431 de manuscrise ale martirului insurgent şi de 567 de scrieri despre el sau referitoare la isprăvile sale.” Şi apoi ne dăscăleşte că UNESCO înseamnă United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization, adică „un departament al Organizaţiei Naţiunilor Unite, gândit să selecteze şi să ţină la păstrare mărturii esenţiale privind istoria şi creativitatea umanităţii”.

Argumentul intelectualului super-flatat, Andrei Pleşu arată astfel: „Când ştii cine a fost cu adevărat Che Guevara, te întrebi, inevitabil, unde se încadrează meritele sale: la „educaţie”, la „ştiinţă” sau la „cultură”? Toată lumea a aflat, de mult, că insul era un aventurier sângeros, cu arma la picior, gata să ucidă şi să-şi descrie, la rece, propriile crime… „Revoluţionarul”, în viziunea lui, trebuia să fie o „maşină de omorât oameni, având drept unică motivaţie ura”. E, într-adevăr, memorabil! Cum să nu-şi găsească un asemenea om un loc bine-meritat printre „realizările” de vârf ale umanităţii? Prin proaspăta decizie UNESCO, arhiva lui se alătură arhivelor Goethe, Chopin, Kierkegaard, Brahms, Jean-Jacques Rousseau. Documentele Che Guevara vor sta alături de Magna Carta britanică, de prima ediţie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului (1789), de lucrările lui Copernic şi de jurnalul Annei Frank.”

Perplexitatea ar fi starea care ar trebui să mă încerce pe mine, dacă nu aş cunoaşte apetitul insaţiabil al lui Andrei Pleşu de a se juca de-a statuia vie, dar de pe soclul omniscienţei volubile şi joviale pe care şi-a confecţionat-o. Numai că din prea multă vorbărie şi nostimadă ce frizează doxa, apare riscul de a cădea în ridicol. Cel moralices de astă dată.

Realizările „de vârf” ale umanităţii au conţinut şi scrierile unor indivizi abominabili, ca şi aplicaţiile practice ale unor producţii teoretice. Totodată, chiar dumnealui spune, în textul cu pricina, că rolul acestor arhive UNESCO este „să selecteze şi să ţină la păstrare mărturii esenţiale privind istoria şi creativitatea umanităţii”, cu bunele şi relele care au marcat istoria umanităţii.

Urmând argumentaţia lui Andrei Pleşu, scrierile unora ar trebui pur şi simplu făcute să dispară. Ale lui Marx, de exemplu, deoarece nişte sociopaţi i-au aplicat teoriile într-un mod criminal, ale lui Nietzsche, pentru că alt psihopat s-a lăsat inspirat de el când şi-a pus în practică programul din Mein Kampf şi arianismul eugenist, ale lui Eminescu, de ce nu?, deoarece antisemitismul care i-a caracterizat scriitura publicistică nu mai este „politically correct” etc. Nu insist, exemple ar fi destule.

Poate fi rezonabilă întrebarea: „Da’ cine-n mă-sa a fost şi Che Guevara ăsta decât un criminal ordinar?” Numai că, acceptabil sau nu pentru Andrei Pleşu, Che Guevara a devenit, conjunctural, un fenomen cultural al anilor ’60 care a influenţat câteva generaţii. E istorie a umanităţii şi nu o putem şterge cu guma din capătul condeiului „moralistofelic”.

Şi l-aş mai întreba pe Andrei Pleşu ceva. Dacă am şterge sau am ignora aceste persoane, viaţa şi „opera” lor, cum am mai avea posibilitatea de a şti cât şi cum a evoluat umanitatea? În plus, dacă procedăm astfel, nu cumva ar trebui să îndepărtăm de ochii şi minţile noastre şi scrierile lui Tismăneanu, de exemplu, ori ale altor memorialişti şi analişti ai personajelor care au influenţat nefast istoria noastră?

Cultura nu se rezumă la îngeri şi sexul lor, domnule Pleşu. Pentru că, aşa cum chiar dumneavoastră o spuneţi, „Lângă fiecare «este», îngerul aşază un «cum ar trebui să fie»… Reflecţia despre îngeri poate fi, vă asigur, o bună terapeutică pentru combaterea mediocrităţii intelectuale, de a cărei ameninţare nu scapă nimeni”. Faceţi-o atunci să fie o bună terapeutică!

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s