De la stânga la dreapta şi retur

De la stanga la dreaptaSpre deosebire de gazetarii marcaţi cu fierul roşu ca fiind de „stânga” (de cele mai multe ori sterili, previzibili sau pur şi simplu inepţi), cei care se apelează a fi de „dreapta” nu sunt doar la fel de reacţionari (în sensul dat de fizică sau fiziologie – n.a.) şi plini de aversiune ca aceia, ci clamează cu înverşunare posesia unor convingeri ideologice puritane şi neîndoielnice. În ciuda similitudinilor comportamentale când vine vorba despre celălalt, jurnalistul de „dreapta” îşi potriveşte textele după intelectualitatea care clamează „dreapta”[1]. Pentru dumnealor, „dreapta” este panaceu, este baghetă magică, este Dreptatea însăşi. Se simt atât de bine între ei, în acest clubbing meta-intelectual, încât schimbă între ei expresii şi discursuri fără a le mai contextualiza, preluându-le ad litteram. Şi de aici ies la iveală exprimări ce denotă superficialitatea, ignoranţa sau automatismul care le condiţionează unora presupusul proces de gândire.

1. De exemplu, unii susţin că „privatizarea CFR Marfă este o inepţie atât de mare (…) încât nu numai că trebuia oprită, dar era cu neputinţă să nu fie exploatată din plin de preşedintele redevenit jucător”[2]. Trecem peste faptul că GFR-ul lui Gruia a reuşit performanţa ca din 2001, când era un simplu operator de manevră, să ajungă acum un jucător pe piaţa internaţională a transportului feroviar de mărfuri, în timp ce CFR Marfă, sub complicitatea incompetenţilor sau papugiilor de manageri şi miniştri s-a îndreptat, în glasul roţilor de tren, spre faliment. În acele momente nu era o companie strategică? Că mai nimeni nu sărea de fund în sus. Remarcăm însă cum pentru nişte oameni care se declară dedicaţi „dreptei”, pieţei libere, mediului concurenţial, respectării angajamentelor luate cu instituţiile internaţionale (FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană), privatizarea este o inepţie. Acesta să fie motivul pentru care guvernarea de „dreapta” a amânat până în ceasul al 12-lea privatizările la care s-a angajat? Sau calculul electoral trece dincolo de ideologii, principii, programe guvernamentale?

Remarcăm de asemenea disponibilitatea spre linguşirea „Şefului”, justificându-i acestuia exploatarea politicianistă a unei situaţii pe care el însuşi a creat-o, când a aruncat umbra îndoielii asupra bonităţii unui investitor care a câştigat o licitaţie. Poate-poate creditorii bancari vor face pasul înapoi. Acel pas înapoi care să se constituie apoi într-un instrument politic de nimicire a deranjantul coabitant. Doar alegerile bat la uşă şi coagularea neîmpinsă de la spate se lasă aşteptată.

Mai spun unele din „vocile dreptei şi dreptăţii”: „Preşedintele a procedat foarte corect refuzând să convoace CSAT şi desecretizând o hotărâre a consiliului care arată clar că responsabilitatea procedurii şi pentru contractul de privatizare revine Guvernului. Doar că preşedintele nu s-a mulţumit cu aceasta victorie certă şi corectă. A vrut să împingă lucrurile mai departe, intrând la rândul său într-o şmecherie ieftină.” Aşa-zisa „şmecherie ieftină” a fost o încercare, în stil propriu, de a repara cumva declaraţiile iresponsabile legate de proprietarul GFR şi dubiile aruncate asupra bonităţii sale. Un atac care s-a vrut la adresa binomului Ponta – Fenechiu a declanşat, fără îndoială, unele reacţii din partea mediului investiţional, chiar dacă reacţiile nu au ajuns la dispoziţia presei. Canalele diplomatice pot realiza aşa ceva fără probleme asupra confidenţialităţii lor. Aruncând umbra suspiciunii asupra privatizării CFR Marfă, Preşedintele a aruncat o umbră şi asupra CSAŢ, care a avizat favorabil privatizarea. Să nu fi avut serviciile de informaţii date despre jucătorii de la licitaţie? Ar însemna că CSAŢ este o instituţie emasculată şi inutilă. Iar desecretizarea unui document fără acceptul unanim al membrilor CSAŢ este un abuz atât asupra Legii 415/2002[3] de funcţionare a CSAŢ, cât şi asupra Legii 182/2002[4] privind informaţiile clasificate, articolul 19, litera a, pct. 3 şi articolul 24, al. 10. Deci, „oamenii dreptăţii”, cum de încălcând legea, „preşedintele a procedat foarte corect”?

2. O altă voce, considerată ca reprezentând liberalismul autentic este cea a lui Cristian Preda, care într-un articol pe blogul personal acuză cele 7,6 procente ale şomajului românesc din luna iunie 2013. Să-i explicăm liberalului!

Rata şomajului a evoluat astfel: 2003 – 7,4%; 2004 – 6,3%; 2005 – 5,9%; 2006 – 5,2%; 2007 – 4,1%; 2008 – 4,4%; 2009 – 7,8%; 2010 – 6,87%; 2011 – 5,12%; 2012 – 7%. Rata şomajului în luna iunie arată astfel: 7,5% în iunie 2012; 7,6% în iunie 2011, 7,44% în iunie 2010. Să mai spunem şi că rata şomajului într-o lună nu înseamnă rata şomajului pe tot anul? Sau că rata şomajului calculată de ANOFM arată 4,9%? Asta pune în discuţie şi metodele de calcul ale INS, care ne-a recenzat de ne-a zăpăcit de tot.

Deşi nu sunt expert în probleme economiceşti, ştiu că agenţii economici la care statul este proprietar integral sau majoritar sunt neperformanţi. Iar privatizarea şi eficientizarea acelor agenţi economici se poate face doar cu restructurări masive, atât de personal, cât şi de model managerial. Una dintre consecinţele acestor restructurări o reprezintă creşterea şomajului.

Dacă ne uităm din nou la cifrele de mai sus, observăm creşteri ale şomajului în anii cu privatizări semnificative, cum a produs guvernarea Năstase, ori în anii cu restructurări masive de personal bugetar, cum a produs guvernarea Boc. Nu discut acum despre calitatea acelor privatizări sau reforme.

Dar şomajul are şi alte multe cauze în afara acestora, independente de strict decizia politică a vreunui guvern. Nu-l putem învinui, de exemplu, pe premierul Boc de plecarea Nokia de la Jucu sau pe premierul Ponta pentru falimentul Mechel. De asemenea, privatizarea Petrom, atât de hulită, aduce plus valoare economiei româneşti, nu arierate.

Ceea ce putem conchide este că ascuţita luptă politică produce o tocire pe măsură a judecăţii cu corectă măsură, producând derapaje masive de la aşa-zisele principii şi valori pe care „dreapta” şi le arogă.


[1] Mitul intelectualului care îndeobşte este animat de trăiri socialiste şi socializante, născut în retortele ideilor din anii ’60 – ’70, pare că se risipeşte în cazul românesc. De cele mai multe ori numai pare.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s